(120) Vasele necomunicante



Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa;
www.miracol.ro/bibliografie.txt


Principiul vaselor comunicante este un lucru cunoscut în lumea a treia, unde școala îi învață de mici pe copii cum să-i lase pe alții să reușească, în viața lor.


Cunoscutele vase în formă de U sunt umplute cu apă, lichide colorate sau mercur, pentru ca generație după generație să priceapă cum presiunea socială pe unii îi apasă, iar pe alții îi ajută să se ridice.


Aceste vase refuză să ne comunice o sumedenie de alte elemente din natură, motiv pentru care refuz să la mai numesc vase comunicante. De fapt vasele nu au nici o vină fiind necuvântătoare și nici profesorii nu au, fiind cei mai prost plătiți indiferent de materie, religie, sex sau meridian. Fără o vină atribuită, totuși deficitul rămâne și pregătește carențe grave. Așa se întâmplă că educația nu o mai fac profesorii ci reporterii și prezentatorii TV. Cu o cultură debordantă, ei se transformă din informatori ai opiniei publice, în formatori de opinie. Astfel cine a pierdut trenul, sau s-a trezit mai târziu, află din mass media ce e bine, ce e rău, cine trebuie blamat, cine trebuie votat, cine are dreptate și cine minte. Care ne sunt dușmanii și care adversarii, ce trebuie să punem în supă, și cu ce să ne facem pantofii, cu ce să ne spălăm rufele și cu ce dinții. De ce nu au parlamentarii fotolii-pat și de ce e mai bun un primar gălăgios și fanfaron, decât unul surdo-mut.


Pentru a înțelege mai bine, să înlocuim lichidele colorate cu alte ingrediente. Presiuni, forțe, influențe exercitate pe fiecare coloană în parte, ajută marele vas să atingă preaplinul bunăstării.


Când într-un vas-țară resursele se scurg, acolo prețurile cresc. Ca prin minune este deschisă o vană de admisie pentru resurse din afară, dar prețurile se mențin crescute - ca într-o adevărată economie de piață - spre triumful profitului. În laborator vasele comunicante au un comportament dogmatic de doctrină egalitaristă. În viață însă ele dovedesc un alt comportament. Egalizarea resurselor este răsplătită cu egalizarea prețurilor, dar la nivelul maximal!


Monotonia egalitarismului ar deveni insuportabilă dar divertismentul îl conferă variația venitului. Racordarea vasului românesc la marea putină europeană se face călcând pe capilaritatea financiară a românului și a familiei sale.


Vasele comunicante dar necomunicante întruchipează atașamentele și dependențele. Prin dorința de tihnă, sedentarism, izolare, autonomie nici un vas nu supraviețuiește evenimentelor.


Când americanul a început să o ducă bine, pentru a se feri de sedentarism, i s-a propus să facă naveta pentru a-și consuma caloriile și economiile. La 25-250 de km, adică la una-trei ore de serviciu, el aleargă zilnic, pe aceste distanțe, dimineața și seara.


Astfel toată lumea are de lucru, toți sunt mulțumiți pentru că pot vinde servicii. În moteluri, bordeluri, hoteluri, restaurante, centrale telefonice, stații GPS, stații meteo, stații de benzină, stații de salvare. Ca șoferi, drumari, vatmani, podari, ospătari, pompieri, polițiști, detectivi, scutieri, moașe, avocați, medici, paramedici, mecanici, bucătari, vidanjori, benzinari, tinichigii, judecători, frizeri, piloți, vopsitori, vânzători. Toți stau la dispoziția celui care aleargă dimineața de acasă la serviciu și seara de la serviciu acasă, pentru a le da tuturor de lucru și de mâncare, din buzunarul său. Unii îi duc copilul la școală, alții îl aduc înapoi doldora de bețișoare. Pentru că nu are timp nici măcar să-i plătească pe toți, apelează la comisionari, contabili, avocați, impresari.Viața americanului ar fi imposibilă fără cei care îi spun când plouă, unde ninge, când vine uraganul, unde cad asteroizii, cine a mai murit, cine a fost violat și în ce mod, cine a evadat și cine este căutat. Ce trenuri s-au desființat, ce avioane au căzut și care au mai rămas.


Dar aceasta este doar partea expusă a icebergului. Bine disimulată este rețeaua de conexiuni care trebuie să-i pună în legătură, să le facă rezervările, să le țină evidențele și socotelile, să le facă statisticile, să le scrie facturile - birocrația. Cei care proiectează formularele, cei care le produc, cei care le transportă, cei care le execută. Fiecare își face treaba lui fără să mai știe că cel ce se duce dimineața la serviciu, abia mai poate să se întoarcă seara. Și dacă tot mai continuă să dea semne de luciditate, prosperitate sau obezitate, i se măresc asigurările, taxele, impozitele, amenzile. Apoi tarifele pe parcare, pe șosea, pe cilindree. Dacă cere detalii despre părinții duși în Vietnam, sau despre copiii plecați la Kosovo sau Afganistan, i se scumpește benzina. Ars la buzunar află că Iraqul suge petrolul planetar printr-o conductă teroristă subterană și își trimite și nepoții să dărâme statuile dictatorului. Puhoiul de auxiliari a întrecut de zeci de ori armata de producători. Pentru un luptător din Vietnam lucrau, la adăpost, 13 auxiliari. Pentru a nu-și pierde joburile nimeni nu dorea ca ei să se întoarcă acasă. Astăzi raportul a devenit obscen și nimeni nu vrea să-l mai afle.


Un tânăr și talentat fizician român din București, proaspăt MS și MBA al Universității din New York, spunea după o ședere de cinci ani în SUA, că americanii nu se pot îmbogăți câștigând mult, fiindcă are fiscul grija lor, ci economisind mult, din ce le-a rămas [154]. Fizicianul, tot fizician. A dat de fapt o definiție de care chiar avem nevoie, aceea a capilarității.



În timpul acesta țăranul român, sedentar de milenii trudește la el acasă, fără să afle că dolarul e cât dinozaurul, iar leul a ajuns cât bondarul. El își produce singur hrana, hainele, își îngrijește părinții, își crește copiii, îi învață meserii, îi trimite la olimpiade. Impasibil la podul de avioane ce îi sperie albinele, porumbeii și vițeii. Cu un salcâm își face gard, dintr-un un nuc își face mobilă, cu un dud crește viermi de mătase, dintr-un prun își face țuică, și din altul magiun, cânepa nu o fumează ci o toarce, iar cu o putină de brânză bună dezechilibrează RAZDAQul.


Așa nu se mai poate. În comunitățile de la țară nu va pătrunde niciodată inflația. Astfel țăranul român va rămâne veșnic înapoiat și neinformat. El nu se lasă infestat, respinge comis voiajorii și refuză să cumpere tingiri din teflon, centrale termice automate, cuptoare cu microunde, laptopuri. Deci trebuie lăsat fără pământ. Nu definitiv doar 40-50 de ani. După ce trece timpul, primește pământul înapoi să și-l poată vinde singur, civilizat, în conformitate cu drepturile omului. Economia lui de milenii a fost zdruncinată din temelii. Meseriașii au murit, pădurile au chelit. Doar cârciumarii au prosperat și au ajuns bancheri locali racordați la rețeaua de butii comunicante.


Astăzi țăranul român este o reminiscență exotică, un fel de șopârlă de Galapagos, în buricul vibromasat al Europei și reprezintă 40 % din populația țării. Deci trebuie de urgență racordat la rețeaua de vase comunicante a Uniunii Europene. Să-și dateze ouăle, să-și numere bacteriile din lapte, să-și calibreze eurocastraveții, să-și ia licența pentru scos cartofii și atestatul de sortator de paie, dar repede. Dacă nu reușește să se destehnocolectivizeze, adio. Are Europa țăranii ei, vorbitori în limbi de circulație mondială, țăranii moderni din Franța de pildă. Occitana, vorbită în sudul Franței, vechiul Langue D'oc, a subt și ea însă printr-un vas comunicant ignorat, 30% din lexicul țăranului român!


Cu mentalitate creștinească, țăranul român are simțul ridicolului și nu protestează pe stradă cu vacile împotriva manevrelor de globalizare, cu gândul să nu destabilizeze guvernul sau securitatea eurojudețului. Nici nu intră cu tractorul în Fast Food, sau cu mașina la Mc Drive, cum li se mai întâmplă țăranilor francofoni, când îi sufocă mirosul de brânză olandeză. Din acest motiv țăranul român este considerat euromămăligar. El are încredere deplină în Dumnezeu fiindcă nu L-a văzut niciodată și în Constituție pentru că nu a apucat să O citească de oboseală . Acum toate cuvintele românești primesc prefixul euro și odată cu el și euroizul imperial.


După decembrie 1989, când a mai tras o linie pe răboj, am scăpat și de ăștia, țăranul român are o singură grijă: prin efectul de saltele comunicante să nu i se amestece banii inflației din 1947, cu cei ai actuale inflații.



Băncile au devenit de la un timp vase comunicante pentru fondurile financiare planetare. Astfel se poate controla simplu și eficient devalorizarea monedelor naționale, se poate dirija rahitismul sau culturismul monedelor vedetă. Așa se dirijează cursul aurului.


Printr-o bună politică de vase comunicante bancare se poate convinge un popor că aurul este ochiul dracului, și că cel mai sănătos este să-l dai altora pe gratis, ca să scapi de Necuratul. Noi, un popor de mierle, permitem cucilor să ne facă vânt din casa, din țară, din istorie sau din geografie și ne lăsăm convinși să cedăm zăcămintele de aur ale țării pe o redevență de doi la sută. Pentru că nu mai avem tehnologii, fiindcă am îngropat industria, iar pe muncitori i-am licențiat în șomeri, la noi chiar și căutarea cărbunelui sau extracția aurului au devenit îndeletniciri nerentabile !

Băncile care nu se racordează la rețeaua de vase comunicante, pot creea insule de prosperitate. Un fel de insulină nedorită, deci trebuie devalizate, falimentate și dacă tot mai rezistă, privatizate.



Chakrele, șapte sau mai multe, în conexiune prin magistrala Sushumna, sunt într-o similară funcționalitate cu un sistem de vase comunicante [29,158].

Centrele energetice de potențial în care acupunctorii înfig cu elan ace lângă ace sunt conectate într-un sistem de vase comunicante energetice. E ca și cum ar introduce un ac într-o priză de 220 V, cu deosebirea că în organism se vehiculează curenți de microvolți și microamperi. Energiile celor două sisteme, pacient și terapeut, intră într-o comuniune tip vase comunicante și tind la echilibru [150,(9)]. De aici însănătoșirea celor înțepați, dar și epuizarea terapeuților într-un timp mai lung sau mai scurt. Boala este preponderent o depresie energetică, comunicarea va fi deci de tip absorbție de energie. De aceea boala este molipsitoare în timp ce sănătatea nu este contagioasă. Pentru că vorbim de vase energetice comunicante să ne amintim pilda femeii bolnave de doisprezecea ani, vindecată de Isus. Episodul pare decupat din cotidian:


(Marcu 5,25) "Și era o femeie care de doisprezece ani avea o hemoragie. Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea și nu simțise nici o ușurare, ba încă îi era mai rău. A auzit despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui. Căci își zicea ea: Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, voi fi vindecată. Și îndată a secat izvorul sângelui ei. Și a cunoscut în trupul ei că s-a vindecat de boală. Isus a cunoscut îndată în Sine că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime a zis: Cine s-a atins de hainele Mele? Ucenicii I-au zis: Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: Cine s-a atins de Mine? El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Dar femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit și s-a aruncat înaintea Lui și i-a spus tot adevărul. Și El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii vindecată de boala ta!"


În natură minimele nu pot coexista pașnic cu maximele, de orice fel ar fi ele, fără a se ajunge la o egalizare treptată. Recele cu caldul, uscatul cu umedul, dealul cu valea, vidul cu presiunea, piscul cu abisul. Chiar și ignoranța, în timp se omogenizează cu știința, spre folosul amândorura, oricât ar dori inițiații să țină cunoașterea doar pentru ei.


Sărăcia intră și ea în comuniune cu bogăția. Deși tendința lor naturală de contopire este împiedicată de obstacole, legi, reguli administrative, convenții ce îi protejează pe unii și îi apasă pe ceilalți. Concomitent pentru deplina reușită a principiului acționează tentațiile, ispitele, virusul risipei și al grandorii. În final depresia sărăciei e egalată de presiunea belșugului și invers. Lumea a treia e bolnavă de sărăcie, dar și lumea întâia e bolnavă. De bogăție.


După ce am cedat industria cimentului, cimentul a ajuns un articol de lux și construim din rumeguș presat și rigips din import. După ce am cedat rețeaua de telefonie, ne vom întoarce la curieri și porumbei călători. După ce am cedat oțelul și aluminiul, urmate de combinate și uzine, noi am păstrat doar șomerii. Am scăpat însă de povara agoniselii.


(2 Corinteni 8,13) "Și aceasta, nu pentru ca alții să fie ușurați, iar voi împovărați, ci să fie egalitate; în timpul de acum belșugul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca și belșugul lor să acopere, la rândul lui, (pe lumea cealaltă - n.a.) nevoile voastre, încât să fie egalitate, după cum este scris: Cine strânsese mult n-avea prea mult și cine strânsese puțin nu ducea lipsă."


Incomensurabilă relativitatea înțelepciunii Domnului, dar ușor de pătruns.


Când vom dărui tot, și toate vor fi ale altora, când românii nu vor mai avea bani să cumpere nimic, atunci desigur Mântuitorul va revărsa peste noi a treia iertare de păcate: Banii vor ajunge la numismați și totul va fi la discreție și pe gratis. Banul și-a îndeplinit misiunea, banul poate să dispară. Înainte de a crește bunăstarea oamenilor, banul a reușit să crească fiscalitatea. Dacă nu ar fi fost banul nu ar fi fost nici fiscalitatea iar noi nu am fi cunoscut gustul evaziunii. Algoritmul este unul singur și este general valabil:


(Romani7,7) "Deci ce vor zice? Este legea un păcat? Nicidecum! Dar păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege; căci n-aș fi fost conștient de existența poftei, dacă legea nu mi-ar fi spus:Să nu poftești! Dar păcatul, găsind prilejul prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte; căci fără lege, păcatul era mort."




Atracția sexuală este o relație de tip vase comunicante și la propriu și la figurat, atât psihic cât și fizic. Odată egalizarea produsă atracția sexuală dispare fiind ea însăși tot o diferență de potențial.


Materialismul cu spiritualitatea sunt în același raport ofensiv-defensiv reciproc. Primii sunt preocupați de obiecte, ceilalți de gânduri. Intens energizate gândurile se transformă din nou în obiecte, care iarăși își pun proprietarii pe gânduri. Dacă reprezentăm grafic această evoluție constatăm că rezultatul ne este cunoscut vezi fig.114.4 și 117.1 [161].


În corpul omenesc circuitul arterial și cel venos sunt două sisteme de vase comunicante. Factorii de stabilitate fiind inima și rețeaua de capilare ce reglează debitele de curgere sau scurgere. Factori de compensare ficatul, splina etc. Conform tradiției medicale chineze, aferent poziției bipede, în cazul unei disfuncții hepatice (vântul ficatului) se pot produce pentru echilibrarea hemostatică hemoragii de diferite gravități, în stăvilare, pe înălțime: hemoroidal, abdominal (menstrual, intestinal, stomacal), pulmonar, gingival, nazal, ocular. Dacă nici un nivel nu cedează, ultima soluție de decompresie este hemoragia cerebrală. Tradiția milenară a păstrat multă vreme un panaceu universal în caz de boală: lăsarea de sânge sau lipitorile.



Rețeaua de distribuție a energiei electrice, atunci când funcționează, este un alt sistem de vase comunicante.


Un sistem oarecum diferit de vase comunicante sunt bazele de date. Informații de aceeași categorie sunt depozitate în același vas (fișier) iar comunicarea se efectuează conform legăturilor logice stabilite anterior, între vasele implicate. O astfel de bază de date poate simula sisteme economice, tehnologice, financiare, sociale oricât de simple sau de complexe. Bazele de date, compuse deci din vase și din comunicațiile dintre ele, pot fi dezvoltate după mai multe opțiuni. Întâi se încarcă vasele cu informațiile aferente apoi se deschid stăvilarele de comunicare. Sau se construiește mai întâi rețeaua de legături între vase, apoi acestea sunt umplute. În sfârșit a treia variantă permite o abordare concomitentă vase, conexiuni. Bazele de date existente sunt construite în prima formulă. Internetul este o bază de date planetară construită pe cea de a doua formulă. S-a dezvoltat mai întâi baza relațională apoi în fiecare punct fișierele de date. Bazele de date locale se racordează la rețea pe măsură ce se construiesc. Fiecare computer racordat este un nod al acestei imense rețele.


În fața fiecărui computer este un om ce posedă în creierul său o bază de date relațională, cea mai performantă bază de date cunoscută. Aceasta poate înmagazina nu numai date dar și imagini, senzații, mirosuri, emoții, sentimente, experiențe, amintiri, dorințe, idealui, vise. Orice, de la tabele imbecile de logaritmi, la principii false despre existență.


Între cele două baze de date cea din computer - ciberbaza și cea din creierul omului de la tastatură - biobaza legăturile sunt mult mai puțin formalizate decât în interiorul oricăreia dintre ele. Din acest motiv le vom numi deocamdată influențe.


Legăturile dintre două ciberbaze sunt determinate și sigure în funcționare, în raport cu clasa de fiabilitate tehnică a computerelor gazdă. În schimb relațiile dintre biobaze sunt din clasa influențe și se realizează prin limbaj, sugestie, telepatie, afecte. Din acest motiv biobazele cunoscute sub numele de oameni, comit în mulțimea conexiunilor în care trăiesc un procent preponderent de erori, rateuri, eșecuri, lapsusuri, falsuri, improvizații, așa încât sunt clasificate ca imprecise, labile, subiective. Legăturile stabile sunt practic excepții, ceea ce conturează foarte precis incapacitatea regulii.

Conexiunile dintre biobaze sunt numite încrucișări și ele pot fi permise (credincioase) sau nepermise (păcătoase). Când conexiunile dintre două astfel de biobaze sunt superficiale, neconsistente ele se numesc grefe sau transplanturi, și rezultatul este că se resping până la deconectare, declanșându-se incompatibilitățile.

În cazul legăturilor păcătoase administratorii biobazelor, își iau toate măsurile de precauție și păstrează atât părțile comune cât și cele necomune ale partenerilor la joncțiune. Pe această cale dimensinea biobazei (celula AND) se impovărează artificial de la generație la generație.

Dacă se comit doar conexiuni între biobaze drept credincioase performanțele se mențin la cote înalte. Cu un nivel foarte ridicat de fiabilitate funcționează biobazele ce au în noduri prooroci, îngeri, iar în centru zei. Zeul poate întreține legături simultane de monitorizare cu oricâți și oricare dintre subordonații săi. Tot așa un computer performant cu rang de stăpân dispune în relațiile cu sclavii săi, computere de rând conectate în rețea.


Biobazele au și conexiuni fiecare cu fiecare, în evoluție aparent autonomă dar nu pot ieși de sub controlul masterului.

Conexiunile dintre ciberbaze dar și canalele de acces sunt supravegheate prin puncte de control și condiții de securitate de diferite tipuri, numite parole de acces. Parolele de acces validează condițiile de compatibilitate. Dacă sunt îndeplinite porțile sunt deschise. De aceea parolele de acces fac deliciul hackerilor care își antrenează abilitățile descifrându-le, simulându-le și invadând ciberbazele adversarilor. După deschiderea canalelor de comunicare vasele cu date sunt atacate, sparte, răsturnate, amestecate sau golite, cu ajutorul infovirușilor.

Remediul singur și nesigur: reglementări, legi, pedepse. În consecință hackerii sunt de regulă minori.


În biobaze parolele de acces sunt compatibilitățile genetice iar cheia de acces este molecula ADN. Această parolă nu poate fi spartă, falsificată, pierdută sau distrusă. Dar poate fi ușor corcită. Oricum are un etalon echivalent în Taobază. Sigur de infailibilitatea sistemului Dumnezeu s-a mulțumit să dea doar câteva avertismente blajine, cu termenul de valabilitate deja expirat:


(Geneza 2,16) "Domnul Dumnezeu a poruncit omului spunând: Poți să mănânci după plăcere din oricare pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit."


Domnul și-a dăruit fără părtinire harurile progeniturilor sale. Fiecare trebuind să-și asume opțiunile.


(Geneza 3,22) "Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Și acum, nu cumva să ia și din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci."


Cu toate măsurile de protecție și în biobaze s-au produs incursiuni de violare, distrugere, cucerire, posedare, răpire, ispitire, hibridare. Arma de atac: biovirușii, sugestiile, ispitele, amăgirile. Hackerii se numesc în acest caz diavoli. Dar și biovirușii și diavolii fac parte din Taobază. Taobaza e unică pentru că include tot, chiar și remediile. Deci pot fi aflate:


În cazul oamenilor: coborîrea pragului de majorat pentru femei la 14 ani, pentru că se pârguiesc mai repede, și ridicarea lui corespunzătoare pentru bărbați la 28 de ani, fiindcă se coc mai greu.



Eseu publicat în volumul Persia și Dispersia, ed. Miracol, Bucuresti, 2003.