Am primit filmul ăsta de la un prieten ale cărui alegeri în materie nu sunt dintre cele mai fericite. Cu atât mi-a fost mai mare mirarea cu cât filmul e relativ recent, din 2007, și a scăpat atenției mele, altfel cât se poate de concentrată pe fenomen. Pe de altă parte nu e de mirare cât de neobservat a trecut. Scris și regizat de un singur om, filmul nu putea fi mai underground, fiind produs de Quiet Man Productions fără să poarte emblema niciunui mare ditribuitor. Cu toate astea în el se regăsesc două nume importante ale cinematografului american: William H. Macy și Christian Slater. Dacă primul nu vă spune nimic, țin să vă amintesc de Fargo și Edmond. Mare actor. Cât despre Christian Slater, are o întreagă pleiadă de roluri de băiat supărat prin tot felul de filme cu băieți supărați gen Reservoir Dogs. Nu e și cazul lui Quiet Man. Aici Slater e parcă cu 20 de kile mai gras și cu tot atâția centimetri mai scund, interpretând rolul unui bărbat de vârstă mijlocie eșuat în viață undeva în compartimentul cu masă, scaun și calculator al unei clădiri de birouri și muncă, evident, birocratică.
Fără să fie ceva fabulos, ori extraordinar realizat - pe alocuri pelicula își arată restricțiile de buget - Omul Liniștit e un film al eșuării masculinității într-o lume în care civilizația i-a retezat testiculele și le-a înlocuit cu corectitudine politică, societate de consum, carieră profesională, televiziune și menaj casnic. Monologul de început e punctul forte al filmului. Mi-a turnat miere în suflet. „Era mai ușor în trecut. Un bărbat știa ce înseamnă să fii bărbat. Te ridicai împotriva lucrurilor greșite. Aveai dreptul să faci asta. Era de așteptat să faci asta. Felul în care trăiai, antrenamentul pe care-l făceai te pregătea pentru confruntările inevitabile, cele care se puteau termina cu mutilări sau chiar cu moartea. Apoi ceva s-a întâmplat. Am promovat legile și decența. Avocații au devenit păstorii noștri. Și ce era odată destul de ușor de înțeles, a devenit încâlcit datorită birocrației a ceea ce numim civilizație. Un om nu se mai poate ridica împotriva nedreptăților din jurul său. Trebuie să se ducă la judecători și avocați și să se târască pe mulți kilometri de panglică roșie. Femeile au cerut egalitate și au primit-o, nu prin obținerea a ceea ce avea bărbatul, ci prin castrarea acestuia în numele ordinii. Nu îmi pasă ce spuneți. Ãsta nu e progres. Nu e evoluție. E o boală și e nevoie de cineva care să înțeleagă care e miza, de cineva care se poate ridica precum un bărbat adevărat și să ia măsuri împotriva nedreptății și injusteții din lumea asta. Astăzi. Chiar acum. Înainte de masă”.
Împins de la spate de peștișorul din acvariu care-i strecoară fiere prin timpane, persecutat de un șef maniac al autorității, scârbit de colegii de birou pe care-i cadorisește cu apelative dintre cele mai puțin măgulitoare, Omul Liniștit hotărăște să curme suferința mizerabilei lor existențe. Încordat peste măsură de tensiunea momentului, rătăcește un glonț pe sub birou, unde se repede să-l recupereze, timp în care cineva i-o ia înainte și începe execuția fără el. Omul Liniștit ucide atentatorul și devine astfel, peste noapte, din ciuca bătăilor, eroul companiei, al cartierului, al Americii. Comedie ai zice, și poate că e, în măsura în care viața e o comedie. Tragi-comedie.
Omul Liniștit e promovat vicepreședinte al companiei în locul amantei șefului, proaspăt ieșită din pubertate, căzută la datorie. Colegii condescendenți și zeflemitori îl primesc în cercul lor monden. Târfa defensiv agresivă e gata să i-o ia în gură, după ce mai deunăzi, pentru o ocheadă scăpată în decolteu l-a amenințat cu toate legile care apără de libidinoși muieretul liber și independent și în curul gol pe stradă. Omul Liniștit descoperă iubirea, respectul vecinilor, succesul profesional, practic viața. Și nu chiar. Atelajul liniștit nu e tocmai de categoria târfei, iubirea nu e decât o parvenită scelerată care izbândește în lume practicând felația contra cost, cercul monden e o adunătură de cunoștințe grotești, promovarea profesională nu e decât un mod prin care șeful încearcă să înțeleagă de ce Omul Liniștit ținea o armă la birou. Sfârșitul e de înțeles. Heteroagresiunea, în incapaciatea de a se manifesta sub presiunea convenției sociale, morale, se transformă în autoagresiune. Ordinea se restabilește, televiziunea deplânge victimele unei lumi atât de violente, iar vecinii își exprimă stupefacția la știrile de la ora cinci. „He Was Such a Quiet Man”!