0.

Este discutabil (și se discută la nesfȃrșit și azi) dacă Buddha a fost (sau nu) contemporan cu Patanjali. Patanjali fiind, de fapt, cel care a consemnat, în scris, acele Sutra care sunt extrem de vechi și care, indiferent de existența (sau nu) a lui Patanjali, circulau, fără dubii, pe vremea lui Buddha. Cert este că între Buddhism și Yoga Sutra există, în ceea ce privește cunoașterea adevărată (ca nouă cunoaștere și nu cea rezultată din experiențe trecute, inclusiv transmisă prin tot soiul de texte) multe similitudini.

1.

Patanjali spune [1]:

„Sutra 6 - Cele cinci modificări ale minții sunt: cunoașterea corectă, cunoașterea greșită, fantezia, somnul și memoria.

Sutra 7 – Cunoașterea directă, inferența și mărturia sunt singurele sursele ale [unei] cunoașteri [absolut noi] corecte.

Sutra 8 – Eroarea este cunoașterea care nu se bazează pe forma reală.

Sutra 9: Fantezia este cunoașterea născută din cuvinte, dar care nu are corespondent în realitate.”


2.

«Cunoașterea directă» sau percepția pură este o percepție instantanee «awareness», fulgerătoare, intuitivă a unui lucru [ 2]. Ȋn care el (lucrul) „se prezintă în persoană, în toată ipseitatea sa” [3].

Prin intermediul cui? Al unui simț interior.

Căci, zic buddhiștii: „It is not true that would be a blin and deaf peson if he could preceive external thing by a reaction upon their inner sense” [4] Și, mai departe: „Ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, is not real, but it is reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept” [5]

Iar alchimiștii, prin vocea lui Paracelsus, afirmă că există (chiar) un organ interior, diferit de cele ale simțurilor comune, prin care se pot obține percepții directe în background-ul Empiricului. Ducȃnd astfel la activarea unei imaginatio vera. Diferită de imaginația obișnuită care creează „fantasmagorii”[6].

3.

«Eroarea este cunoașterea care nu se bazează pe forma reală». Ea aparține «somnului» sau «memoriei». Pentru că în somnul (profund) nu există, pentru omul obișnuit, posibilitatea unei «cunoașteri directe». Cu excepția iluminaților care rămȃn lucizi și într-un astfel de somn [7].

Iar «memoria»…«Memoria» deși a reținut amprenta unei «cunoașteri directe», chiar și atunci cȃnd a păstrat-o identică sieși pȃnă în momentul în care ea este re-amintită, ea s-a schimbat în realitate de un număr infinit de ori. Și aceasta deoarece realitatea este dinamică. „It is unthinkable that a thing suhould produce a stimulus by its past or by its future moment of existence. Its present moment only produce a stimulus. Therefore cognition qua new cognition, not recognition is the real source of knowledge, or the source of knowledge reaching the ultimate reality of the thing”[8].

4.

«Inferența» (cunoașterea prin «semne») ca și «cunoașterea directă» (percepția pură) este tot o «cunoaștere corectă».

Este vorba de cunoașterea unui semn în umbra căruia se află, ascuns, lucrul. Cum ar fi, de exemplu, fumul care certifică existența focului. Dar, în acest caz, pentru a nu fi doar o iluzie, o astfel de cunoaștere trebuie să îndeplinească trei condiții:
(i) concomitența pozitivă (necesară) a semnului cu lucrul «the concomitance of the mark with the thing» [9]; (ii) afirmare pozitivă (necesară) a semnului în cazurile similare «necessary presence only in similar cases» [10]; (iii) contrapoziția sau afirmarea negativă (absolută) în cazurile nesimilare «its absolute absence in dissimilar cases»[11].

5.

«Fantezia» este cunoașterea născută din cuvinte, dar care nu are corespondent în realitate. Ea este imaginația obișnuită care creează „fantasmagorii” și care delirează, uneori cu șarm, alteori coșmăresc de care uzează și abuzează artiștii și bețivii – cum zic alchimiștii .

Sau, cum spune Aristotel atunci cȃnd identifică greșit mijlocul prin care se produce o astfel de cunoaștere iluzorie, numindu-l «simț interior»: „Sub numele de «phantasia» sau «simț interior», spiritul sideral transformă mesajele celor cinci simțuri în «phantasme» perceptibile sufletului. Căci acesta nu poate sesiza nimic care să nu fi fost convertit într-o secvență de «phantasme»; pe scurt, el nu poate înțelege nimic fără fantasme - aneu phantasmatos”[12].

6.

Ȋn fine, «mărturia» este constituită din spusele scripturilor și ale sfinților (iluminaților) care au percepții pure direct în background-ul Empiricului, putȃndu-l percepe în totalitatea sa infinită. Iar descrierile, prin cuvinte, a acestor percepții sunt uimitor de concordante. Atȃt în ceea ce privește scripturile unanim acceptate de către extremorientali, începȃnd cu Vedele, precum și spusele diverșilor iluminați (consemnate, în scris, de către discipoli). Recunoscuți nu numai de cercuri mai reduse sau mai largi. Ci unanim. Cu toate că aparțin unor curente și școli religioase diferite. Și acesta deoarece, în Extremul Orient există nu numai toleranță. Ci chiar un principiu prin care se recunoaște că metodele, tehnicile și căile de a se ajunge la Iluminare sunt extrem de diverse. Chiar nenumărate (precum infinitatea de căi și mijloace prin care se poate cuceri vȃrful unui munte). Ele fiind specifice fiecărui individ în parte care se aproprie de potențialitate spirituală maximă. Iar rolul unui Maestru, care apare exact în momentul în care un discipol este pregătit, constă tocmai în a-i indica acestuia mijlocul cel mai eficient și de a-l ghida [13 ].

In esență, descrierea acestui background care se află în spatele Empiricului este sintetizată în cunoscuta Avatamsaka Sutra, («Flower Garland Sutra») care conține «The Jeweled Net of Indra», un model fascinant în care background-ul Empiricului este reprezentat ca o rețea complexă, o plasă infinit dimensională, ale cărei noduri sunt perle ce se reflectă nu numai pe sine sau unele în altele, dar oglindesc în ele întregul Cosmos (ce poate conține, la rȃndul său, o infinitate de universuri) ad infinitum [14]. Și care se află într-o continuă schimbare. O dinamică cu un «tact» fără durată (instantaneu). Un «rudiment» de «timp». Asemănător cu un «tact» al unui calculator [15].

7.

Ȋntr-o metaforică de o mare frumusețe și concizie (specifică extremorientalilor) Buddha încapsulează toate cele arătate anterior. Dar oferă, în plus și criterii de verificare.

Kamalasila [16] ne informează că însuși Buddha obișnuia să facă remarca: „Călugări! Nicodată să nu acceptați cuvintele mele pe baza venerației ce mi-o purtați. Ȋnvațățați-vă discipolii să le testeze cum se testează bijuteriile de aur prin cele trei metode: a focului, a atingerii lor cu o piatră și a spargerii lor în bucăți”.

Prin aceste vorbe Buddha, ca și Yoga Sutra, spunea că există (pentru oamenii obișnuiți) numai două surse de cunoaștere adevărată. Și ele sunt constituite din percepția pură și inferența, bazată pe o percepție, de asemenea, pură, cea a «semnelor». Ȋn umbra cărora se află un lucru.

Percepția pură poate fi atestată, metaforic, prin încercarea cu focul care poate fi o metodă directă de certificare. Inferența pe bază de semne poate fi atestată, tot metaforic, prin ascultarea sunetului care-l scoate o bijuterie atunci cȃnd e atinsă cu o piatră, aceasta fiind o metodă indirectă. Ultimul test este cel al absenței contradicției care guvernează background-ul Empiricului. Ea este sugerată prin spargerea în bucăți a bijuteriei pentru a te convinge că și ultima fărȃmitură este tot de aur. Ultima metodă nu certifică existența unei a treia surse care să stea la dispoziția oamenilor obișnuiți. Ea este numai la îndemȃna iluminaților (sfinților). Totuși nu este decȃt tot un tip aparte de inferență adevărată. Ȋn acest mod, chiar și în cazurile în care avem de-a face cu cel mai credibil text sacru, noi nu trebuie să-i acordăm veridicitate decȃt în măsura în care în el nu există contradicții (deoarece ceea ce înglobează și condiționează Empiricul nu poate fi contradictoriu). Pentru că altfel devenim dogmatici [17].

[1] Patanjali, „Yoga Sutra”, Herald, 2000; a se vedea și Patanjali, „Yoga Sutra”, Madras: Theosophical Publishing House, 1934.
[2] Theodor Scherbatsky, „Buddhist Logic”, New York: Dover Pub. Inc., 1962.
[3] Edmund Husserl, „Meditații carteziene”, Humanitas, 1994.
[4] Scherbatsky, op. cit.
[5] Scherbatsky, ibid.
[6] Rosemarie Schuder, „Paracelsus und der garden der luste”, Berlin: Rutten & Loening, 1972.
[7] Se spune că Uspensky, plimbȃndu-se, în plină zi, împreună cu Maestrul său Gurjdieff, pe o stradă intens populată, a exclamat: „De ce toată lumea asta doarme?!”
[8] Scherbatsky, op. cit.
[9] Dharmakirti, „A short treatise of Logic with its commentary (Nyaya-bindu-țika) by Dharmottara”, Text translated from Sanskrit, and edited in the Bibliotheka Buddhica, 1962.
[10] Dharmakirti, op. cit.
[11] Dharmakirti, ibid.
[12] Aristotel, „De anima III 8, 428b,432a”
[13] De altfel pe acest principiu se bazează și întreaga medicină extremorientală tradițională, de diverse feluri. Prin care se tratează «bolnavul» și nu «boala». Complet diferită de medicina alopată în cadrul căreia bolile sunt clasificate, stabilindu-se pentru fiecare în parte un protocol standard, indiferent de pacient.
[14] http://en.wikipedia.org/wiki/Avatamsaka_Sutra.
[15] Gorun Manolescu, „Eseu despre sursele adevăratei cunoașteri în Logica Budistă”, Cartea Universitară, 2006.
[16] Citat în: Alex Wayman, „A Millenium of Buddhist Logic”, Delhi: Motilal Banarsidass Publisher Private Limited, 1999: „Monks, just as experts examine gold by heating, cutting, and rubbing, so is my teaching to be accepted, but aut of respect (for me)”. Aceasta este traducerea din Tibetană aparținȃnd lui Wayman.
[17] Manolescu, op. cit.