Aflat în treabă pe la Travemünde, cu aproximativ un secol în urmă, Caragiale suferind din pricina climei locului (a stat acolo în a doua jumătate a lunii iulie, prin 1910!) are o intuiție formidabilă spunând câteva vorbe tari de tot, ceva de soiul: "spre deosebire de strămoșii noștri, noi putem schimba situația“.

În anul 1993 (pe 21 octombrie), ținându-se înfășurat în "conceptul de parteneriat pentru pace", Les Aspin, Secretarul de Stat american al Apărării, re-lansează în cadrul reuniunii Consiliului Miniștrilor de Externe ai țărilor membre ale NATO de la Travemünde un concept lansat (nu cu o lună în urmă, așa cum se spunea prin presa zilei, ci cu doi ani în urmă!) de către "nenorocitul" de Balladur.
Senzaționalul, pentru cunoscători, nu rezidă-n faptul că Les Aspin "falsa" propunând realizarea unui "parteneriat pentru pace" între NATO și țările din Europa Centrală și de Est, ci în faptul că punea, la acea vreme, în dificultate pe recenții parteneri de cooperare ai NATO. Între timp lucrurile s-au... "formolizat".

Personal înțelesesem că "Parteneriat pentru pace" nu reprezenta o soluție, ci era privit doar ca un pas prin care vor fi date șanse egale viitorilor parteneri. Urmau a fi identificați factorii cheie ai unei relații sănătoase între armată și societatea democratică, să fie depășite îngrijorările privind posibile țeluri imperialiste ale Rusiei și..., altele și altele care acum sunt vizibile, după cincisprezece ani, plutind precum uleiul pe apă, pe fața Europei plină de riduri. Despre cele ce se văd pe fața României, ca parte a Europei, mă abțin să mă pronunț, pentru că ar fi percepute a fi fiind bule de aer, emise dinlăuntru.

Bleah!
Și...?

Ca să ne bage-n NATO, în anii '90, occidentalii ne cereau să-ntărim strict standardele internaționale cu privire la drepturile omului, să condamnăm extremismul, să depășim frustrările unui stat satelit al fostei URSS, să denotăm că nu abandonăm speranța aderării la NATO, în pofida opoziției Moscovei și, culmea, că depășim rezervele Alianței Occidentale.
Ministrul nostru de externe de atunci avea "determinațiile" sale. Acum este ministrul apărării naționale. În acest sens eu sunt convins că și-a depășit și propriile aspirații! Despre determinații nici nu mai încape vorba.

Că tot veni vorba, de când ne-au băgat ăștia în seama NATO-ului a mai auzit cineva de numele unuia de-al nostru, cu grade mari, militar de carieră, a fi având ceva de spus?
În trecut, înainte de băgarea în NATO, locțiitorul comandantului NATO pentru Europa de Sud - aflat la București cu o misiune în acest sens - generalul Antonio Milani a spus "destul de multe!" în cadrul unei conferințe de presă, organizată de către Ministerul Apărării Naționale. Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, general-locotenent Dumitru Cioflină, afirma chiar că aia, ăla ("parteneriatul pentru pace"!): "respectiva noțiune trebuie să conțină în practică participarea în comun la acțiunile de menținere a păcii, înțelegând prin aceasta și adaptarea armatei române la rigorile NATO, dar mai ales la nivelul militar de pregătire al forțelor NATO". Milani a fost ambiguu, spunând: "Desigur că extinderea NATO, prin inegrarea țărilor Central și Est-europene, este o decizie, în primul rând, politică și apoi militar... noua formulă de cooperare, cea a "parteneriatului pentru pace", reprezintă în fapt o șansă acordată tuturor țărilor de a contribui la menținerea păcii... rămâne sarcina fiecărei țări de a decide cum și cât va contribui la acest parteneriat".
Era să uit, Antonio Milani ne-a dat, ne-a lansat și ideea că în cadrul "parteneriatului pentru pace" țările Central și Est-europene trebuie să caute să-și adapteze atât doctrinele militare, legislația, dar mai cu seamă tehnologiile militare, în așa fel încât handicapul lor să fie cât mai scăzut față de NATO". D-lui Dumitru Cioflină i-au curs printre buze vorbele frumoase: "... NATO nu va putea da înapoi și să respingă integrarea țărilor Est și Central-europene, iar, pe de altă parte, România nu-și poate permite un statut de neutralitate. Desigur că relațiile dintre NATO și fostele țări membre ale Tratatului de la Vișegrad au cunoscut schimbări radicale, începând cu aprilie 1991 și până în prezent, ajungându-se la cunoașterea reciprocă, ba, chiar destinderea vechilor tensiuni".

Teodor Viorel Meleșcanu de la Brad, când era ministru de externe, zicea:
1. "Rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din Rusia nu sunt un motiv în plus pentru ca România să încerce să adere la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord" - am citat din discursul lui Viorel, rostit la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
2. "... sunt bune rezultatele obținute de Partidul Liberal Democrat al lui Jirinovski în cadrul alegerilor parlamentare din Rusia" - Reuter.
3. Când Secretarul de stat american, Warren Christopher, a cerut României să-și însușească cu strictețe standardele internaționale cu privire la drepturile omului și să condamne cu fermitate forțele extremiste, invitatul său, Teodor Viorel Meleșcanu a declarat că dorește să revigoreze industria aviatică din România prin încheierea de contracte cu Boeing Aircraft Co. cu privire la exporturi de piese de schimb și să creeze în România un Centru pentru Europa de Est de întreținere a avioanelor Boeing - asta dacă ITAR-TASS nu minte!
3'. După Associated Press: Ministrul de externe român a admis că: "... țările Europei de Est care au fost membre ale pactului de la Varșovia trebuie să ofere NATO dovezi de sinceritate"; că "România se va strădui să se supună exigențelor necesare aderării"; "... țările Europei de Est să fie încurajate de Statele Unite și de aliații lor"; "... admiterea României și a altor țări din Europa de Est în cadrul NATO ne va permite să facem mai bine cele mai mari riscuri cu care se confruntă continentul: Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, care încearcă de asemenea să se apropie de NATO".

Dacă Putin vine pe 2 aprilie la București, Viorel, Ministrul apărării noastre, are să facă trei mandate de președinte, precum Ion?