Unsere kulturellen Wurzeln kümmern sich so gar nicht um die Grundstücksgrenze des Nationalstaates, sondern greifen weit aus über die Grenzen dieses Landes. – Rădăcinile noastre culturale chiar că nu se sinchisesc de granițele cadastrale ale statului național, ci se extind mult peste granițele acestei țări.

Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Republicii Federale Germania, susține această teorie în magazinul pentru cultură politică CICERO (iunie 2008). Putem privi această afirmație din două puncte de vedere: istoric și actual. Acestora putem să le atribuim atunci câte două sfere de acțiuni diferite, dar cu unele suprafețe de influențare reciprocă: importul și exportul de valori culturale.

Dacă considerăm expansiunea Ordinului Cavalerilor Teutoni, a Imperiului Prusiac și a celui Habsburgic nu numai drept cuceriri teritoriale, ci și drept acte de influențe culturale reciproce, atunci putem atenua chiar într-o anumită măsură caracterul samavolnic a cuceririlor teritoriale, pornite din zonele centrale ale națiunilor de grai german. Rămânând zeci și alocuri chiar sute de ani în zonele centrale, de est și sudest ale Europei, germanii nu și-au pus numai amprenta pe arhitectura acestor regiuni, prezența lor a facilitat existența și dezvoltarea independentă a unei vieți germane cu forme specifice, diferite de cele ale centrului german, indiferent de o fi fost acesta la Berlin sau la Viena. Exemplul cel mai grăitor pentru această teză îl găsim în edificiile sașilor transilvăneni.

Multe valori ale culturii germane își au originile în aceste teritorii, ocupate în timpuri îndepărtate de oști germane, urmate la rândul lor de convoaie de coloniști. Mai ales în literatură și filozofie a avut loc un adevărat avânt creativ. Lista numelor devenite clasice este lungă. Două exemple din filozofie pot fi elucitoare: Arthur Schopenhauer (1788 – 1860) s-a născut la Danzig (azi Gdánsk în Polonia) iar Immanuel Kant (1724 – 1804) este de loc din Königsberg (azi Kaliningrad în Rusia).

Isoria literaturii germane cunoaște cazul special al orășelului habsburgic (de odinioară) Czernowitz (acum Cernăuți în Ucraina) cu o adevărată pleiadă de scriitori evrei de limba germană. Paul Celan (1920 – 1970) și Gregor von Rezzori (1914 – 1998) ar putea fi nume reprezentative.

Eseul lui Frank-Walter Steinmeier se bazează pe manuscrisul unui discurs pe care l-a ținut cu ocazia unui congres pe tema „cultura națională”. O cultură națională nu trebuie să fie neapărat exclusiv câmpul de creație al unei singure națiuni. Steinmeier elogiază opera literară a lui Ilja Trojanow (*1965, Sofia/Bulgaria) și a lui Feridun Zaimoglu (*1964, Bolu/Turcia). Amândoi scriu în limba germană și sunt „faruri ale patriei interioare pentru mulți oameni în Germania”. Orice cultură națională este astăzi marcată de curente internaționale și de artiști și literați cu biografii internationale. În această categorie am putea să-l includem și pe Eginald Schlattner (*1933, Arad) care este un scriitor german foarte apreciat în Germania, Austria și Elveția, însă având din totdeuna domiciliul său stabil în România, deci un „Rumäniendeutscher” (un neamți de România) de care pot fi mândrii și românii și nemții.

Printre cei care fac parte din labirintul rădăcinilor culturale germane sunt și o serie, și nu mică, de scriitori originari din România și stabiliți definitiv în țările germanice, mai ales în Germania. Intenționat vreau să dau cu această ocazie și două exemple mai puțin prezente în foiletoanele germane: Johann Lippet (*1951, Wels/Austria, din 1956 Vizejdia/România, acum Sandhausen/Germania) și Peter Grosz (*1947, Giarmata/România, acum Oppenheim/Germania). Și ei contribuie prin creațiile lor literare la generarea aerului mereu proaspăt, fără de care o cultură națională nu poate supraviețui.

Astăzi exportul culturii germane nu mai are loc în urma unori acțiuni războinice și ulterior de colonizare, ci prin instituții specializate cu sedii în multe țări ale lumii. În România sunt prezente Institutul Goethe la Bucureșt, Centrul Goethe la Iași și Centrele Culturale Germane la Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara. Dacă vrem să devenim fericiți cu noțiunea de cultură națională, dacă aceasta trebuie să ofere oamenilor în Germania o patrie spirituală, nu trebuie să fie înțeleasă într-un mod prea restrictiv, spune ministrul de externe german. Iată filozofia politicii culturale germane: deschidere largă către lumea întreagă.