Pipăitul Realității

Context: Acest eseu este un răspuns la un comentariu al textului ,, Atac la ecuație II ,, făcut de Gorun Manolescu.

Redau mai jos etapele de dialog:
Gorun M. : ,,omul încearcă să introducă «ordinea» în Realitate. Și dacă, pȃnă acum, Realitatea a părut a se supune unei astfel de «ordini» devenind previzibilă și, prin urmare, «manipulabilă», astăzi ea s-a răzvrătit. Devenind, conform lui Baudrillard, «o Tȃrfă”. Adică imprevizibilă. Transformȃndu-se din «sclavă» în «stapȃnă». De ce tocmai în zilele noastre? Poți răspunde la întrebarea asta?!,,
Cornel M. : ,,Pentru a răspunde la întrebarea ta trebuie să spun că realitatea are atributul principal al neschimbării. Și doar din simplul fapt al necunoașterii realității suntem obligați la a afirma despre această neschimbare. Cred ca mintea umană este de fapt acea ,,tarfă,, care în zilele noastre s-a transformat, ea acceptă astăzi altă referință a privirii spre realitate.,,
Gorun M. : ,, Spui: „realitatea are atributul principal al neschimbării.”
La care „Realitate” te referi?
1. (a) la cea Empirică (a Peșterii lui Platon);
b) la cea a Intelectului – Lumea Ideilor – a aceluiași;
(c) la cea a lui UNU platonician care devine, la Aristotel, cea a „Mișcătorului
Nemișcat”
2. La cea a „Trinității” creștine.
3. (a) la cea a „îngerilor și sfinților” (cea a Imaginalului și nu a Imaginarului)
din Islam
(b) la cea a Divinității (Dumnezeu) tot din Islam
4. (a) la cea iluzorie din Budism
(b) la „Casa Conștiinței Universale” – tot Budism
(c) la cea a Nirvanei – idem Budism
5.Etc., aici fiind cuprinsă și o structură ierarhică trinitară a Shamanilor Tolteci (vezi Carlos Castanerda), precum și cea heracliteană a Logosului Divin veșnic schimbătoare…
6. La niciuna dintre cele enumerate anterior și nici la altele definite de alții…și atunci trebuie să precizezi despre ce „Realitate” e vorba. ,,

Cornel M. (textul propriuzis) Pentru a vorbi despre ,,Realitate,, ca despre cel mai sensibil și ascuns termen-concept inventat de către mintea omului, depășind abstracția timpului, a spațiului și energiei, inclusiv a informației, este necesară o abordare a gândirii despre ,,realitate,, după forma wittgensteiniană, adică utilizând categoricul obligat prin afirmație, cu urmarea de a găsi apoi ideile în a susține acea afirmație.

(Când am sub-denumit acest text de incursiune în ideea de ,,realitate,, am folosit termenul de pipăire (cea a unui orb) pentru că nu am găsit un alt cuvânt mai nuanțat despre o atingere imposibilă, încercare, bâjbâire, tatonare.)



1. Prin comparație cu lumea, realitatea se află dincolo.

(exemplu: Dincolo de un zid. Nici măcar zidul nu este vizibil cu nici unul dintre simțuri, socotind și gândirea un simț. Ceea ce și este.)

2. Realitatea există pentru altceva.

3. Nu se poate ști pentru ce există realitatea.

4. Realitatea este tot ceea ce există în afara percepței minții și simțurilor omului.

5. Realitatea începe de acolo de unde ea nu se poate descrie.

6. Mereu realitatea va incepe de la limita de cunoaștere.

7. În sensul cel mai larg realitatea nu poate exista pentru oameni, sau niciodată nu va exista pentru oameni, pentru că realitatea este locul de unde vin ideiile și lucrurile, adică tot ceea ce este de știut, și nu locul unde există ideile și lucrurile.

7.1 Ceea ce nu se cunoaște, poate exista în afara realității.

8. Atributul de neschimbare al realității. Realitatea are atributul principal în neschimbare.

8.1. Neschimbarea realității se bazează pe intangibilitatea ei, atunci când această afirmație este făcută de pe poziția observatorului om.

( exemplu: Marea este tangibilă în imbăiere dar îmbăierea în mare nu va avea un efect asupra mării pentru a putea observa și spune: marea s-a schimbat. Cum poate fi schimbată marea? )

8.2. Necunoașterea realității este cauza simplă a incapacității omului de
a vorbi despre o schimbare a acesteia.

8.3. Realitatea nu se schimbă nici chiar ea de către ea înșăși.

8.4. Ne-schimbarea în sine a realității este invariantul ce menține stabilitatea oricărei existențe.

8.5. Limitele permise de scăderea entropică a materiei sunt exterioare neschimbării realității. Este posibil ca, în acest sens, ceea ce este temporar viu este viu definitiv, prin ideea neschimbării.

8.6. În spatele neschimbării realității se ascunde posibilitatea existenței moleculare și a întregului circuit energetic termodinamic.

8.7. Tot la acest nivel, devenit informațional, se explică și posibilitatea unei veșnicii a realității, transferate apoi timpului și ideii de veșnicie.

8.8. Fondul veșniciei este în neschimbarea realității.

8.9. Realitatea nu se schimbă prin cuprindere. Este o adormire ce nu poate fi trezită pentru a i se aplica o determinare.

9. Realul este realitatea trecută în lume și este cu totul altceva față de realitate.

9.1. În acord cu realul definit astfel trebuie reconsiderata ideea imaginarului.

9.2. Imaginarul este un sens dat prin afirmație realului. În acest loc, cel al imaginarului, regăsim toate afirmațiile omului despre realitate.

9.3 Imaginarul are același atribut, cel al neschimbării. Un imaginar schimbat de către dorința umană nu este unul schimbat ci un alt imaginar.

9.4. Diversitatea este consecința neschimbării imaginarului. Acest atribut stă la baza lumii omului. Înante de a sta la baza lumii omului stă la baza naturii.

10. Între real și imaginar este o singură diferență. Diferența constă în afirmație.

(exemplu: Tabloul este real, din rama de lemn, pânză, ulei de in, oxizi de fier, crom, etc. Imaginarul este lumina ce se colorează după substanțele ce o absorb pe pânză și o reflectă spre ochi.)

10.1. Imaginarul există prin afirmație și determină sursa firmației. Imaginarul este numit.

10.2. Nu doar omul afirmă, orice sistem emitent de informație afirmă.

10.3. Realul dă numire imaginarului. Realul este afirmat.

11. Realitatea este un concept pe care dogmele, științele și filozofia, privite ca și posibilități umane, nu îl ating. Doar pretenția și apoi tendința pot descrie axiologic relația omului cu realitatea.

12. Ce este cunoașterea în raport cu realitatea?
( exemplu: A cunoaște însemnă a face o baie în mare. A ști despre apă și nu a ști despre mare.)

12.1. Se poate vorbi despre cunoașterea realului dar nu despre cunoașterea realității.

12.2. Când se spune: în realitate..., se face o referire la posibilul determinat de absolut toate probabilitățile, ceea ce doar aparent dă o certitudine asupra respectivei afirmații. Chiar și limba, într-un sens atribuit de ea sinergic: limbă-vorbitor, atribuie realității o forță pe care nu o poate cuprinde nimeni. Limba însăși, în afara inventatorului ei, omul, nu se repede să descrie realitatea, este precaută.

13. Când se va ști de fapt care este ieșirea spre realitate prin cunoașterea unui proces? Niciodată.

131. Se poate doar afirma că: acest proces are loc. Este o afirmație la fel celei prin care spunem: realitatea oferă realul și imaginarul, fără delimitări perceptibile.

13.2. Realul este petrecerea proceselor lumii, vieții, a tot.

13.3. Imaginarul este tabloul nostru despre petrecerea proceselor lumii, vieții, a tot.

13.4. Realitatea este însoțirea din interiorul necunoscut al proceselor lumii, vieții, a tot.

14. Este posibilă compararea realității cu o forță divină?

14.1. Diferența dintre acestea stă în faptul că realitatea este un exterior absolut al gândirii pe când divinul este un interior absolut al gândirii, ceea ce dă acestor doi stâlpi ai lumii sensul comun al vecinătății dintre doi mari infiniți. Relația dintre acești infiniți există, dar rămâne necunoscută.