Reconsiderarea filozofică a ecuației

Nota: Eseul ,,Dialog despre realitate,, se înserează între al doilea și al
treilea dintre textele despre reconsiderarea folozofică a ecuației,
din nevoia de a explicita despre definirea posibilă a ,,realității,, ca
unul dintre reperele de gândire utilizate.


În ecuație este strâns întregul arsenal al matematicilor. Ecuația înseamnă o culme a dezvoltării matematicii. Toate marile și micile teorii au reușit să parcurgă drumul sinuos a demonstrației folosind o ecuație sau un sistem de ecuații, cu plecare de la cele două atribute aparente ale ecuației, cel al frumuseții și cel al promisiunii. Cea ce este un lucru bun până la urmă, dacă privim dintr-un punct de vedere conservator. Această frumusețe a fost în mare parte folosită pentru a-i convinge pe ceilalți de valabilitate și mai puțin pentru a aplica rezultatele care se dovedeau a fi anterioare și de regulă empirice.

Dacă înțelegem însă că poziția de situare și cea de desituare, adică pozițiile de a crede știițific despre o gestionare a adevărului, că aceasta este tot, respectiv de a crede că aceasta chiar este tot, nu pot fi în consens cu continua relație de apropiere a omului de realitate, denumită perpetua continuitate în eseul de la care pleacă ideile textului de față și ca atare poziția de privire spre realitate trebuie să fie una liberă, cea a resituării. Perpetua continuitate se aplică nu doar procesului de cunoaștere al omului ci constituie relația informațională interminabilă dintre procesele din realitate. Dialogul dintre om și realitate nu se face doar prin ecuația matematică adică prin prinderea în cerc a receptorului cu emițătorul, ci conform celor de mai sus și prin afirmație, adică prin privirea prin însoțire reciprocă și liberă

Revenind la afirmație ca element de cuprindere din întreg al unei ecuații aceasta se redefinește ca fiind pasul logic de a se obține o informație.

Ajutorul cel mare pe care îl dă afirmația în acest demers este că aceasta se supune unei teoreme naturale, în concordanță cu mintea umană, cea a înțelesului.

Teoremă: Nu se poate face o afirmație în afara unui înțeles.

Toate semnele, regulile și categoriile matematice sunt supuse unui singur semn: cel al înțelesului.

Aplicând teorema înțelesului, adică relația afirmație-înțeles, asupra unei ecuații constatăm că pașii pe care îi suportă o ecuație de la înțelesul inițial, cel de constituire, la cel final, cel care permite o interpretare, se face prin pași care abandonează înțelesul, ceea ce face ca înțelesul final să fie de multe ori fie o părere, fie o variantă posibilă și interpretabilă, dar unanim acceptată. ( cazul actual al dezbaterilor ecuațiilor gravitației cuantice) Acest aspect este esențial și firesc esențial în cazul folosirii afirmațiilor. Fiecare etapă necesită alocarea unui înțeles la îndemâna omului.

,,Înțelesul,, devine astfel categoria logică de bază a unui demers matematic privit dintr-o poziție de resituare.
-Scrisul este o funcție sau o relație de înțeles.
-Limbajul este o relație de înțeles.
-Privirea omului este o relație de înțeles, gestica, mimica lui.
-Mișcările omului și mașinilor, producția, banii, dansul, sunetele muzicale, toate sunt relații de înțeles.

Înțelesul este în fond țelul omului, fie dând jurului înțeles, fie dându-și sieși.

Orice formă prin care o informație este trecută de la o minte la alta, sau zămislită, urmărită, prelucrată de aceeași minte are ca ax înțelesul.

Înțelesul dă sens de evoluție asupra unei afirmații, față de egalul central al unei ecuații. Simetria prin egalul central dintre părțile ecuației produce prin reducere rezultatul ascuns în măruntaiele necontrolabile ale funcțiilor ce o reprezintă. De aceea ecuația nu este capabilă de a păstra un înțeles coerent și ca atare nu poate fi o afirmație valabilă.

Natura liberă dar logică a înțelesului face ca relațiile dintre receptorii și emitătorii de afirmații să aducă informații cu totul noi sau diversificate fiind motorul de bază al minții umane.

Alături de operatorul de ,,înțeles,, cel care constituie, transferă, validează, trasformă și aplică afirmații, resituarea presupune și o serie de operatori de aceeași natură cu ,,înțelesul,, care leagă logica de realitate prin reducere armonică, denumiți de mine operatori nearmonici, cei care contracarează într-un fel frumusețea și promisiunea ecuațiilor.





Nota : Conceptul de înțeles la care apelez aici, este cel introdus in TIS de către Nicolae Florean Pinte.