ALINA SAFTA

Doina și dorul valorificate în opera lui
Cezar Ivănescu

Prin ciclul intitulat Doina poetul se leagă de tot ce este specific poporului român. În versurile sale, poetul aduce în prim–plan concepția creștină despre viață și moarte, în versuri care se evidențiază mai ales prin muzicalitate și adevăruri care tulbură omenescul. Minunea vieții și moartea privită cu seninătate sunt redate inegalabil de poet.
Prin versurile sale se transmite într-o formă melodioasă o filozofie a unei vieți, a spaimei firii omenești, a inferiorității, efemerului ce domină ființa umană.
Doina Dor de moarte
Ca și în Memorii dorința poetului de a trăi sentimente mărețe care aduc împlinire, desăvârșire se resimte și-n Doina. POETUL pare a spune că o viață impune sacrificiu, care aduce împlinire, desăvârșire.
Dorul de moarte este asociat cu distanțarea de existență, de trăire, redat prin refuzul sufletului de a trăi.,,sufletul meu vecinic nu se-nvață/ cu-ngreita inimă de-acum”.
Adresarea directă către divinitate redă spaima existențială, spaima firii, întărită de repetiție și de adverbul ,,mai", care pare a reda o ultimă dorință: ,,!mai duceți-mă-n sicriu de ceață,/ mai duceți-mă-n sicriu de fum”. Sicriele sunt ,,de ceață”, ,,de fum”, ,,de foc”, ceea ce evidențiază dorința poetului de a evada spre acea moarte văzută ca o liniște eternă, ca o încremenire. O viață fără rost, pustie și fără noroc este neacceptată de poet, care preferă eternitatea morții. O ființă superioară aspiră la lucruri mărețe, eterne, de aceea refuzul de a trăi o viață mediocră. ,,ictus blând mă vei scăpa de Roata / viețuirilor fără de rost!”Doina
Doinele aduc acel tânguit al morții, dar și eternitatea sufletului.
,,sufletul meu veșnic nu se-nvață
cu-ngreita inimă de-acum”
Moartea este privită ca o eternitate.
Dor de moarte
Doina este specia care adună în ea o varietate de sentimente. În opera lui Cezar Ivănescu, apar constant sentimentele: spaima existențială, dorința de contopire cu universul, distanțarea de efemer, toate guvernate de eterna Moarte.
Fiecare poezie din volumul Poeme debutează cu o exclamație simbolică, desemnată doar prin reprezentarea grafică (!) și care are rolul de a accentua trăirea sufletească, starea afectivă.
Materialul și revelația poetică se îmbină fascinant în poezia Doina. ,,! Merg și scriu-și scriu!-/ și să te caut nu-ți promit/ iar compun mintal / de când hârtia s-a scumpit, /scriu pe creier/ cu negreala de pe suflet/ negru, negru, negru, negru...” Repetiția accentuează starea de suferință, drama existențială. Singura salvare pare să fie ploaia care este o dezlănțuire mai presus de fire, posibil divină.
Descompunerea existenței este redată de otrava care anihilează trăirea, viața: ,,zilnic beau otrava lor”. Doina (Oralității)
În Doina (Zile) efemeritatea umană este metaforic definită prin versurile ,,!zile care îmi ucideți, / îmi ucideți inima,/ “. Viața însăși devine prizoniera morții accentuată de mormântul căruia îi este destinat trupul. ,,ca într-un mormânt mă-nchideți/ În țărâna cărnii grea”. Poezia se remarcă prin simplitatea și muzicalitatea versurilor întărită de refrenul ,,zile care îmi ucideți/ îmi ucideți inima!”, dar și adânca filozofie a vieții și existenței umane. Această repetiție evidențiază parcă ireversibilitatea timpului, căci numai Moartea poate să stingă suferința profundă.
Dumitru Micu afirmă: ,,Din deznădejde, din exasperare se ,,întrupează” poezia lui Cezar Ivănesc, însă la modul ludic, burlesc.” Doinele se aseamănă cu ,,baladele “ lui Paul Fort.