În numărul 114 al revistei „Dilema veche”, d-l Andrei Cornea în articolul “Paradoxul omului informat” pune o întrebare interesantă : de ce avem nevoie atunci când vine vorba de informație? De excepție sau de rutină? Dumnealui ne răspunde prin două idei : prima ne spune că omul are nevoie de excepție, a doua ne spune că excepția este supusă nevoii noastre de a standardiza excepțiile, de ale înscrie în reguli, de a le explica, tocmai pentru a le transforma în ordine, în rutină. În concluzie, omul are nevoie de rutină, și de aici paradoxul omului informat.

Eu nu cred că avem realmente parte de un paradox. Cred că omul are nevoie în principal de excepție, pentru că dacă ar fi avut nevoie de rutină, n-am mai fi căutat excepția de la bun început – rutina lui exista și înainte de excepție, s-ar fi mulțumit cu ea. Și acum voi împărți recepționarea unei informații în două etape : prima, șocul sau surpriza, a doua, asimilarea, aplatizarea, înscrierea informației în reguli, etapa de care vorbea și d-l Cornea, în articolul său, și cu care sunt de acord. Însă în continuare el afirmă că „asimilarea menține sufletul viu”. Mă încumet să-l contrazic. Asimilare presupune o lege, perceperea printr-un filtru de reguli, deci rațiune, înseamnă înrolarea informației într-o rutină, asta nu hrănește sufletul. Poate întregește setul de reguli, logica, dar nu sufletul.

Ceea ce menține sufletul viu este prima etapă a recepționării unei informații : șocul. Surpriza. De aceea spun că omul are nevoie de excepție, asimilarea este doar o reacție fiziologică la informație, o reacție prin care individul își pastrează identitatea trecând informația prin filtrul propriu, analizator, păstrându-și legile, legi la care el adaptează informația, face asta ca să nu se piardă în nou. Da, omul metabolizează informația, cum spunea foarte adevarat d-l Cornea, dar nu metabolizarea este căutată, pentru că ea există oricum, metabolizăm tot ce găsim în jur, mărunt sau foarte mărunt, infim (cum bate vântul din dreapta, că s-a lungit ziua, că azi e 27 aprilie 2006), dar totuși căutăm excepțiile! Altfel ne-am mulțumi cu acel puțin. Scopul căutarii unor noi informați e pentru a ne hrăni sufletul cu șoc. Nu este nici un paradox.
Ca exemplificare, dacă ne-am dori rutina, n-am privi știrea de la ora 5, impactul acelor informații alimentează suflete (cu sentimente pozitive sau negative, dar asta e irelevant), însă nu se face și o asimilare a lor, nu găsim rațiuni în acele știri, ele ne afectează infim rutina, însă sunt doze de șoc, de adrenalină ce crează dependență, acea dependență care ne face să căutăm excepția.

De aceea, în continuare, îl contrazic pe d-l Cornea când afirmă că „societatea informațională” ne satisface foarte puțin. Problema e un pic mai complexă. Din punctul de vedere al surprizei, al șocului, ne satisface din plin, pentru ca masa imensă de informație este un rezervor imens de șocant.

Din punctul de vedere al asimilarii informației însă, da, „societatea informationala” nu ne satisface, pentru ca (primul caz!) informația abundă și este tratată într-un mod superficial : adică râzi la fel de copios la aceeați glumă spusă la două săptămâni distanță, pentru că ai uitat-o, n-ai asimilat nimic, n-ai integrat-o în normal. Așa se întâmplă cu majoritatea informatiilor. Priviți țâncii care stau zi și noapte într-un beci numit i-caffe, cu nasul într-un computer, sunt ei mai informați? Nu, pentru că preferă o asimilare superficială, care presupune doar satisfacerea rapidă și amnezică a nevoii de surpriză.
Al doilea caz problematic al asimilarii este, de exemplu, informația despre același subiect care vine din 3 colțuri, cu 3 versiuni diferite, astfel metabolizarea informației devine foarte greoaie, și poate duce la indigestii și saturare.

Inițial, cintind articolul, mi-am spus că omul nu poate fi saturat cu informație, dar m-am înșelat. Și aici, problema se pune pe două planuri – individul poate fi saturat și nu prea. Din punctul de vedere al surprizei niciodată. Pentru că șocul este un drog natural, pe care cu cât îl trăiești mai intens, cu atât necesitatea lui crește și pragul de sensibilzare scade, de aceea există, la fel de natural, și circul, nu ?
Din punctul de vedere al asimilării însă, da, un individ poate fi saturat, în două moduri, primul, prin asimilarea unei cantități prea mari de informație (trăiască sesiunile..), sau prin stocarea prea multor informații necodificate, neintegrate (acestea s-ar putea numi date) care dau indigestii cumplite (trăiască politica românească...; ca și student vajnic al patriei nu înțeleg nimic din jocul scenic, și totuși, mi-e greață de el).

Omul informat, asimilarea informațiilor, mecanismele declașate de informații în structurile neuronale, etc., subiectul e mult mai complex decât l-am perceput eu la prima vedere, dar sper că am reușit să expun măcar corent, dacă nu corect, punctul meu de vedere.