agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1256 .



Tromboane cybernetice
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Zolti ]

2008-10-11  |     | 



Zoltan Terner
Tromboane cybernetice

Intră, te rog, în Internet, prietene! Așează-te dincolo de tine. Mult dincolo de tine. Ridică-te deasupra ta. Fii mult mai presus de tine. Fă-te sferă perfectă, apus de soare multicolor, stâlp la hotarul clipei. Fă-te scară sprijinită de un nor de argint. Fă-te înger care urcă și coboară, cu viteza luminii, treptele spre nesfârșit,
Fă-te o filă ascunsă din cartea de învățătură scrisă pe o frunză foarte albastră, mare cât aripa lumii întregi.
Fă-te ochi prismatic, de șopârlă preavăzătoare, ascuns în abisul luminii, dincolo de tot ce poate fi pipăit cu degete omenești. Poate e mai bine să te faci linie de orizont clară și de neatins, ca un vis lucid în furtuna de stele a unui bogat deșert abstract, virtual, numit Internet. Să te refugiezi aici văzând în asta ultima ta certitudine. Universul virtual.Cyber-lumea. Galaxia Internet.
Acolo să te strămuți și să trăiești printre cyber-ființe omenești. Acolo să speri că te regăsești în sfârșit. Printre mega și giga-biți și pixeli. Printre folderi.
Credem că acolo e consistența de care avem atâta nevoie. Stânca de neclintit. Sau inima virtuală a fratelui tău virtual, cel care te așteaptă cu pumnalul real, ascuțit anume pentru o jertfă reală. Ar trebui totuși să facem o ultimă încercare. Să credem cu întrega putere a neputinței noastre în realitatea realității reale și în caracterul înșelător al cyber-vieții, al cyber-viselor, al cyber-sentimentelor. Până nu e prea târziu.
În zadar zâmbești neîncrezător, iubite cititor. Sau poate ironic. Cu dispreț. Ori revoltat. Poate că te miri, deși eu sunt convins că știi de ce sunt trist.
Pentru că nu putem schimba nimic din lumea-lume și din cyber-lume. Faptele sunt fapte. Oricum ar fi. Dar încep să-și schimbe rolurile: cele reale devin virtuale iar cele virtuale ne apar mai reale decât cele reale. Ce poate să iasă din asta?
Evenimentele virtuale de care te temi devin cumplit de reale. Nu le poți impiedica să devină astfel. Totul e programat de la Centru. Tu însuți ai fost programat ca eveniment în spațiul nesfârșit. Creierul tău din cap fiind cea mai încăpătoare corabie cybernetică din întregul univers. Tu ești cârmaciul, tu ești ostatecul, călătorul printre galaxii. Navighezi pe limpezimile unui pustiu de timp virtual, împânzit de cyber-stele. Nu râde de mine. Și tu ești la fel ca mine. Chiar dacă. Chiar și atunci. În ciuda a toate.Chiar și când ești treaz, în plină realitate reală. Ne-cybernetică. Ne-virtuală. Suntem strâns legați unii de alții. Ne ținem de mână, prinși în aceeași virtuală pânză de păianjen. Ne temem cu toții de plecarea ne-virtuală. Cerșim un bilet de trecere pe care să nu scrie “delete”. Adică “șters”. Suntem egali. Pretutindeni la fel. Pe aceeași navă virtuală. În acelaș site. Purtând acelaș nume: www.oameni.net.terra. Așa apare adresa domiciliului nostru comun, virtual. În albastru celest. Culoare virtuală prin excelență. Cerul, știm, în realitate nu e albastru..
Suntem cufundați în acelaș cyber-timp. Respirăm acelaș aer necurat. Auzim aceleași zgomote asurzitoare, real/virtuale. Ne hrănim cu aceiași mega-biți. Vizităm frenetic toate muzeele. Citim toate cărțile lumii . Știm totul despre toate. Pentru noi sunt cele care sunt și cele care nu sunt. Aici, în fața noastră. Pe ecran.
În capul nostru se amestecă. Nașteri și morți virtuale și reale, ne-virtuale. Cutremure,Tsunami, bombe.Ură. Toate foarte reale. Toate virtuale. Toate cu site-urile lor. Ajunge pentru fiecare. Frumusețea. Realul. Bogăția. Minunile. Porția de ură. Felia de moarte. Teroarea reală și cea virtuală.
Și eu ca și tine. Și tu ca și mine. Fiecare la timpul lui real, e scos din cyber-spațiu și – brusc – totul devine real. Dureros de real..
Navigăm pe oceanul virtual. Pe întinderea lui nemărginită, există, pentru fiecare dintre noi, o insulă.Clipa care îl așteaptă pe fiecare. Alta pentru fiecare. A lui. Numai a lui. E clipa singurătății absolut reale. Și două cartele digitale. Una a îmbarcării.Cealaltă a debarcării. Ambele reale. Teribil de reale.
Te-am dezamăgit, nu-i așa, stimate cybernaut ? Nu sunt destul de vesel, de optimist. Nu te amuz deloc.Ori, cine știe, te pomenești că te-am și ofensat. Sau ți se pare, Doamne ferește, că te-am umilit. Considerându-te virtual. Nici pomeneală. Navighez și eu pe aceeași nesfârșită Autostradă Informațională. Mă aflu în aceeași clipă de ceas digital, ca și tine. Secolul 21. Primul deceniu. Aici. Acolo. Pretutindeni. În Paradisul luminos și negru numit Internet. Minune și blestem. Infinită bogăție și nesfârșită pustietate. Pentru că toți oamenii devin virtuali. Viața toată devine virtuală. De ce nu spui ce ai de spus, frate virtual/real ? De ce vorbești despre alte lucruri, indiferente, fără înțeles? Te faci că nu înțelegi. Că nu te interesează. Că nu e pentru tine. Că tu nu ești aici. Ești în lumea virtuală. Că nu ești tu acela care moare real. Tu mori numai virtual. Pe ecran. Dar și această cyber-moarte te ucide până la urmă. Sau îți ia mințile. Te văd. Te prefaci că ești indiferent. Te cufunzi în jocurile electronice, digitale. Hoinărești buimac pe autostrăzile și cyber-bulevardele Împărăției Internet. Știu. Fugi. Așa ai făcut întotdeauna. Þi-e teamă de întrebări care tulbură..Te retragi în jocuri cybernetice. Te distrezi bine. Poate e mai sănătos. Știu: despre anumite lucruri nu se cade să se vorbească. Poate numai prin tăcere. Da.Cuvintele mele ți se par străine. Citesc asta pe fața ta din spațiul real.
Te înțeleg ca pe un frate. Nu pricepi unde se râde. Nici eu. Poate mă compătimești. Te gândești că mi-am ieșit din minți. Că nebunia mea nu e virtuală ci perfect reală.Ca orice nebunie. A ta este altfel. Nebunie virtual/reală.
Da. Mă dau mare. Afirm că te înțeleg. Spun despre tine că îți aperi normalitatea digitală. Virtuală.Te instalezi în fotoliul respectabilității virtual/reale. Ești un om serios. Cu spirit aventuros totuși. Te cufunzi în virtualitate. Până la dispariția ta definitivă în spațiul virtual al pânzei de păianjen. Poate și eu, la fel. Ca și tine. Nu scap nici eu. Cu toate că,uite, mă trezesc înșirând la tromboane cybernetice. Ar fi cazul să-mi cer, cu umilință, scuze. Și virtuale, și reale. Așa și fac.
Și totuși… Și totuși:
Ar trebui să facem o ultimă încercare. Să credem cu întreaga putere a neputinței noastre în realitatea realității reale și în caracterul înșelător, himeric, iluzoriu, al cyber-vieții, al cyber-speranței, al cyber-viselor, al cyber-sentimentelor. Până nu e prea târziu… O ultimă încercare !





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!