Perspectiva întinsă asupra lumii și a lucrurilor înconjurătoare, îți permite să navighezi cu spiritul prin haosul existențial, în căutarea esențelor și a forței ce organizează și conduce omul, de la originile creației și până în prezent.Din păcate, eu percep o lume ce a expirat demult, cu iubirea având termen de garanție și care s-a volatilizat în lehamite, în care oamenii au degenerat în bufoni, în marionete cu sentimente artificiale.Sistemul interior al omului este format din elementele manipulării, mitei și ale falsului.Oricâte ziduri ai pune între tine și lume, nu poți scăpa de materialitatea ei ce-ți dislocă liniștea și-ți introduce bestiile obsesiilor și temerilor în minte, ce a devenit un adăpost al gândurilor preluate de la alții.
Închizi ochii și în acalmia întinsă peste toropeală auzi frământarea și disonanța lumii de care aparții și nu te poți rupe.
Dincolo de marginile percepției noastre ființează întunericul ce s-a hrănit cu frica noastră, cu urletul neputinței și în el sunt proiectate umbrele zilelor ce arbitrează dezechilibrul dintre viață și moarte, dintre armonie și dezarmonie, dintre fericire și suferință.
Toți facem parte din familia lumii, interacționăm între noi și ne influențăm unii pe alții.
Omul este cel care înnobilează și populează spațiile trăirii, căci, fără om, spațiile și-ar pierde semnificația, ar deveni goale și moarte.
Ieși din vâltoarea sinelui orb și cutreieri o viață oarbă, întâlnești oameni orbi mișcându-se printre lucruri oarbe, oameni ce-și văd doar amintirile oarbe și retrăiesc retrospectiv iubirile oarbe.Vrei să dai glas adâncurilor ascunse în tine, dar cuvintele putrezesc uitate nespuse, chiar și moartea a obosit să fie atentă la greșelile vieții și atunci căderea este o soluție existențială, dacă n-ai învățat să râzi pe buzele însângerate ale inimii, iar zilele au căpătat rugină, erodate de tenebre.
Viața unui poet se înscrie între poemele prin care zboară idealurile nedeflorate de realitate și trucul unui sens văzut ca un simulacru în care realitatea se travestește în iluzii nocive, iar femeile coboară din ce în ce mai jos către abisurile trădării și desfrâului, în timp ce bărbații urcă din ce în ce mai sus spre un cer carnivor ce le devoră idealurile.
Gândurile sunt entități misterioase care suspendă starea dintre vis și realitate în spațiul iluziilor din care renasc bucurii îndoielnice și simulacre de speranțe.Uneori, din cauza agresiunii realității asupra ta, cazi într-o stare suspendată între oglinzile sinelui, de contemplare pasivă a obiectelor în zilele în care nu faci nimic, nu fugi spre iluziile zbuciumului ardent, ci preferi să te zidești cu liniște.Alteori se întâmplă invers, ca visele să agreseze realitatea, ceea ce determină ca destinele să fie legate cu un fir subțire de ață, care unește oamenii între ei prin cuvinte destrămându-se în banalitate, prin speranțe ce oferă iluzii consumate în desuet, în timp ce gândurile și ideile despart oamenii și conferă individualitate.
Trăim într-o lume degradantă, în care fluxurile cerebrale emise de oameni se atrag, se resping, se amestecă, într-o interacțiune subtilă și perceptibilă doar la nivel esoteric, care are efecte atât vindecătoare, cât și traumatizante.
Eu, plecând de la meditație și introspecție, încerc să-mi cunosc amalgamul de stări personale contradictorii și, extrapolând, să intuiesc stările umanității, fiindcă toți suntem creați din aceeași materie.Un crez personal este să intuiesc stările naturii și ale lucrurilor înconjurătoare, stările vieții și ale morții, doar așa pot primi pașaport către transcendent.