Îmi amintesc cu nostalgie de vremea când, flăcau fiind la coasa pe dealurile Mușcelului, găseam prin ierburi felurite viețuitoare din mentalul nostru idilic: puiul de căprioara, iepuri de câmp, arici sperioși, brotacei verzui dar și șerpi veninoși, gata să te atace. Aveam așadar, prin rutina observațiilor imediate, o perceptie corecta despre coexistenta binelui si răului, cel puțin din perspectiva eco-sistemului firesc al unei pajiști, mușcelene, precum am precizat. Dacă animăluțele inofensive beneficiau de-o clemență elementara (unele chiar de azil primitor in fânarul casei părintești), nu aceeași reacție puteai s-o ai cu viperele, cu V-ul bine desenat pe frunte, care mai întodeauna se ridicau în coada, pregătindu-se de atac fulgerator...
Recent am aflat că UE a impus țăranilor din tot continentul să pună clopoței la coasă, pentru ca micii locatari ai fânețelor înmiresmate să poată fi avertizați din timp și să fuga din fața instrumentelor tăioase. Entuziasmul meu față de civilizația și democrația europeana ajunsese la cote maxime. Totul a durat până în ziua când mi-am pus o întrebare despre ce se va întâmpla cu cei ce mânuiesc încă artizanalele coase cu clopoței prin fânețele Europei unite. Ce soarta vor avea acei oameni?
Printr-o coincidență semnificativă, mi-am amintit
cum, acum câțiva ani, un ministru jovial (întodeauna ticaloșii sunt voioși, vorba lui nea Petrică Þuțea), un ministru cu nume de insectă zburătoare, zelos și servil, model didactic de marionetă, și-a dat acordul pentru o operațiune amintind de stilul nkvd-ist asupra țăranilor români, asupra viitorilor utilizatori ai coasei cu clopoței. Sub pretextul siguranței sanitar-veterinare față de extinderea focarelor de gripă aviară(despre care timpul va dovedi ca a fost o mare manipulare), o bandă de nemernici alcatuită din veterinari, jandarmi și mascați, au violat în stilul anilor 50 , proprietățile țărănești în căutarea găinilor posibil purtătoare de virus ucigaș. Mă uitam cu uimire la bietele noastre moțate românești, devenite peste noapte o amenițare mondială și ceva îmi spunea că asist la un scenariu pentru tâmpiți. Să mai amintesc de scenele de groază, filmate în direct când bietele orătănii erau aruncate de-a valma în focul ,,purificator,,,exact ca in Evul Mediu, în timpul marilor epidemii de ciumă? Nu mai amintesc, deoarece aceste scene oricum vor rămâne vii în mintea noastră, debara primitoare a multor orori la care am fost și vom mai fi martori făra voie. De pildă, nu pot scăpa de re-trăirea scenei unei vechi umilințe, când, pe vremea foametei comuniste, în gara din Titu erau debarcați din trenuri țăranii de la munte care veneau de la București cu genți și saci cu pâine. Flăcăiandri de la țară, educați să nu mai știe nici de mamă nici de tată, îmbrăcați in uniforme de milițeni, își îmbrânceau părinții și le confisca pâinea. Iertați-mă, la scena cu găinile, am simțit din nou aceeași umilință, oricât mi-aș fi dorit eu să fiu un bun european.
Au urmat apoi acele zvonuri că noii milițeni vor confisca din nou cazanele de țuică, despre amenzile care se pregatesc celor care se încăpățânează să mai taie porcul de Crăciun în stil tradițional și despre alte amenițări, pe care nu m-aș mira să le pună în practică tătucii noștri cu reflexe staliniste reactivate.
Am vazut din nou alte scene ale umilinței prin București, cu țărani izgoniți de prin piețele așa-zis agro-alimentare de către mafiile locale ale balaoacheșilor, aliate cu administratori corupți și polițiști, am vazut iarași haidamaci în halate albe alungând ciobanii cu miei și pastrama de vânzare prin târgurile tradiționale. Nu departe de București, la Lungulețu, poți auzi jelania unora dintre cei mai harnici gospodari din țară, plângându-și marfa nevandută pentru că statul român nu are bunul simț să-și protejeze producatorii autohtoni si permite importul de legume dubioase si la preț de nimic. O altă masură aberanta e cea care limitează micii producători agricoli să-și mai comercializeze produsele în afara județului de reședință. Ceea ce mă miră e că exact aceeași măsură era și pe vremea lui Ceaușescu. Îmi amintesc de câtă ingeniozitate trebuia să dea dovada mușcelenii pentru a păcăli milițenii și a-și duce in țară fructele din gradinile rămase în afara colhozului. Astăzi însă e mult mai complicat, pentru că exista mai multe specii de milițeni, toate inființate pentru ca să-ți fie ție bine în viață, cititorule, și să te simți în siguranță.
Cert este că pentru cei care se încăpățânează să trăiască în afara sistemului, din mica producție țărănească, vor veni vremuri grele. România are o populație rurală într-un procent care încurcă în mod semnificativ unele calcule economice ale marilor concerne agro-industriale europene. Þăranul încă nu dă buzna cu căruciorul la super-market pentru că mai are prin gospodaria proprie cu ce supraviețui, dar Europa nu agreează ,, supraviețuitorii"" ci vrea cu orice preț să-i transforme într-o gloata de consumatori siguri si docili. Mentalitatea consumista trebuia să fie foarte dezvoltată la un popor care a ajunat cam multicel și a fost lipsit de multe. Din păcate, țăranul n-are bani. El dă banii pe prostii, pe arat, pe semănat, pe întreținerea unor culturi care-i aduc zero profit. Oricât cinism au avut cei care au urcat la cer prețul motorinei, țăranul scoate banii și platește, altfel râd și curcile de el că a lăsat pământul pârloagă. Unii s-au săturat de acest joc de-a șoarecele și pisica și au vândut pământul, pământul moștenit de la părinți..Și așa nu-i lega nimic de el, statul a avut grija sa le ștearga la timp din creier simțul proprietății. Celor care ezită li se pregatește o altă ispită: plata unei pensii viagere pe timp de 10 ani, daca faci dovada că ai scăpat de pacostea pământului. Trai,nu gluma, boierie.Stai degeaba și-ți vin banii acasă, fără să muncești.. Þaranul trecut prin furcile caudine ale colectivizarii, se gândește deja la vremea neputinței sale și ce zice: ce-am avut și ce-am pierdut? El nu, nu va realiza niciodată imensa pierdere dar copii lui, constrânși să devină niște sclavi fericiți, da. Pe plantațiile europene de căpșuni sau de tomate, fii țăranului român își vor reaminti că au fost și ei cândva proprietari, dar va fi foarte târziu. Cu durere își vor reaminti că bunul lor profesor de istorie numea cândva pe unii ca ei, șerbi, iobagi sau robi. Cedacă, n-are nimica, vor ignora prezentul pentru a trece mai departe, mereu mai departe, oricum, regasind vechi scheme de supraviețuire din mentalul colectiv. Sau poate ca nu se vor mai gandi la nimic si vor merge fericiți la raftul unui supermarket precum animalele de povara la iesle...
A început sezonul cositului de țărani, dar coasa UE va tăia pe mutește și nu va avertiza pe nimeni cu clinchetul zglobiu al clopoțeilor, pentru că ei, țăranii liberi sunt oameni.
Clopoțeii sunt pentru animale.