"Analizând prea mult mesajele primite, deformăm realitatea".
Oare cât de adevărată este această afirmație? Oare, prin analiză, într-adevăr deformăm realitatea sau o găsim de fapt în forma ei exactă? Cred că nu mulți dintre noi ne-am pus această întrebare.
Unii au tendința de a analiza în profunzime, alții doar la suprafață. O analiză profundă presupune să studiem gesturile, privirile, mimica feței, cuvintele care ne sunt adresate, atitudinea celor din jur față de noi. Toate acestea le-am putea grupa în mesaje, răspunsuri pe care le primim de la ceilalți, iar aceste mesaje, ca individ, ți le reamintești de fiecare dată când vrei să le supui unei analize atât subiective, cât și obiective, pentru a afla cum te privesc cei din jur în realitate. Unele mesaje sunt clare, altele ambigue, acestea din urmă necesitând o analiză profundă.
Se întâmplă, de multe ori, să îți dorești o anumită percepție a unei singure persoane asupra ta. Iar când îți dorești atât de mult acest lucru, oare cum vezi tu realitatea? Ea e una singură, însă tu poți avea impresia că de fapt sunt două, una care te avantajează și alta care te dezavantajează. Care realitate o vei vedea, cea care există sau cea care vrei tu să existe?
În opinia mea, de fapt pierzi contactul cu ea, devii incapabil să alegi între cea pe care ți-o dorești cu atâta disperare și cea care ar putea fi exact opusul dorinței tale. Devii suspicios și indecis...cauți să te prinzi cu orice preț de orice detaliu din acel mesaj...orice gest, orice privire, cuvânt, atingere...cauți neîncetat un indiciu, un drum care să te conducă spre realitate. Dar nu reușești...aceste mesaje pot fi interpretabile, iar tu nu știi cum să le interpretezi...să le privești ca fiind pozitive sau să le vezi ca fiind negative. Aici intervine analiza profundă a răspunsurilor primite de la persoana vizată.
Se spune că, de cele mai multe ori, instinctul e cea mai bună călăuză. Preiei mesajul și îl simți instinctiv ca fiind pozitiv...dar oare această interpretare te va conduce cu siguranță la realitate? L-ai perceput astfel doar pentru că așa ți-a dictat instinctul, doar pentru că așa iți doreai tu, dar când începi să analizezi răspunsul în profunzime...apar îndolielile asupra interpretării inițiale. Apar din nou eternele întrebări: care e de fapt realitatea? Oare ce a vrut acea persoană să îți comunice, te acceptă sau te respinge?
Există multe situații în viață când nu te poți adresa direct persoanei în cauză. Ai vrea să îi pui atâtea întrebări...să afli direct de la ea ce a vrut să îți transmită. Ai vrea să îi spui despre realitatea pe care ți-o dorești tu să existe...însă nu poți. Nu poți depăși un anumit nivel, un anumit prag impus de circumstanțele existente. Încerci să îi transmiți tu mesajele tale, cauți diferite metode...dar răspunsurile care iți parvin uneori iți dau speranțe, alteori te dezamăgesc profund...Nu mai știi ce să crezi. Nu mai știi care ar putea fi realitatea în final. Analiza mesajelor primite rămâne pentru tine singura variantă de a putea percepe realitatea.
Simți zbuciumul interior cum te macină...în final, te hotărăști și analizezi răspunsurile primite. La început încerci optimismul, îți spui în sinea ta că de fapt sunt mesaje subtile și pozitive adresate numai ție, destinate doar ție. Te bucuri atât de mult...da, te-a acceptat...într-adevăr reprezinți ceva deosebit pentru acea persoană, într-adevăr ești un om important pentru ea! Câtă fericire simți, câtă împăcare sufletească...câtă liniște te învăluie...
Dintr-o dată te trezești din reverie. Te întrebi dacă nu cumva ai interpretat tu greșit, dacă nu cumva aceleași răspunsuri le-ar fi dat și altora? Oare pentru acel om, nu ești și tu la fel ca toți ceilalți până la urmă?
Din nou revizuiești răspunsurile sale...îți dai seama că într-adevăr puteau fi date la modul general, nu adresate ție în mod special...ce ți-a transmis ție, putea transmite oricui de fapt. În locul acelui sentiment de liniște profundă, se cuibărește acum în sufletul tău dezamăgirea, tristețea, durerea...
Îți pui întrebarea dacă nu ar fi trebuit să vezi mai întâi jumătatea goală a paharului? Și găsești răspunsul...un răspuns rece, sec și dureros: acea jumătate goală a existat întotdeauna, doar că tu nu ai văzut-o de la bun început...sau poate nu ai vrut să o vezi...prea puternică era dorința ta lăuntrică de reprezenta ceva special pentru acel om, încât ai refuzat să vezi ceea ce era de fapt atât de evident. Ai refuzat să vezi realitatea.
E adevărat, ai analizat poate mult prea mult mesajele primite, dar prin analiză, nu ai deformat realitatea, ci ai găsit-o.
Nu ți-a mai rămas nimic acum...nu mai există nici măcar speranță...tot ceea ce mai poți face e să accepți realitatea aceasta pură și nedeformată și să înveți a te resemna în fața ei.
Nu căuta speranța înțelegerii în indiferența răcelii...n-o vei găsi niciodată.