Am ajuns pe cale empirică să definesc fericirea ca fiind atunci când nu ți se întâmplă nimic rău.

Nu-ți vine factura la curent majorată cu 19%, nu faci pană de cauciuc îmbrăcat în cel mai bun costum și pe ploaie torențială, nu te mușcă nici un câine ca să alergi două zile pentru injecția antirabică, nu pierzi toate cheile odată, nu uiți fierul de călcat în priză, nu te doare măseaua scormonită de un dentist cu talent de lăcătuș mecanic, nu cheltui la super-market o sută pe chestiuțe cât să încapă într-o pungă cât palma, nu-ți trebuie acte traduse și notariate, nu mănânci aici și mori la spital, nu ți se strică frigiderul în post-garanție, nu ai laptopul virusat, nu iese fum din mașina de spălat, nu face nici un polițist muncă de convingere cu tine cum că te-ar fi văzut trecând pe galberoșu, nu vrea postul tău nici o rudă de-a șefului, la știri nu auzi de recesiune economică mai mult de șase ori pe minut, nu-ți găsești mașina zgâriată în parcarea bisericii…

Fericirea prin absența alternativei negative… O fericire democratică la care tot omul are acces. Un șofer în care nu intră nici un nebun cu mașina, nu este doar norocos, este unul fericit, dacă ne gândim câți nebuni sunt la volan. Un pacient operat la piciorul gangrenat este un șchiop fericit dacă ne gândim câți nefericiți se folosesc de cărucioare pentru că doctorul a băgat plicul în buzunarul drept dar a tăiat, din cauza vitezei, piciorul stâng. Fericire de asta populară, la îndemâna oricui. Populară. ”Economy class!”

Fericirea ”business class” este atunci când ceea ce îți vine este de la ”Cel Bun”. Ceea ce, ipotetic, ar veni de la ”celălalt”, se cunoaște după faptul că niciodată nu este suficient, niciodată nu vine la timp sau este din belșug dar gata alterat. Ca să te oftice. Dar Bunul este bun și chiar și când nu-ți dă. Vrea să-ți dea ce-ți trebuie, nu ce vor nazurile tale. Vrea să dea fericire când este coaptă-coaptă sau cel puțin pârguită. Pentru că de-o culegi când e verde, ți se strepezesc dinții cu care zâmbești atunci când primești ce crezi că ți se cuvine.

”Ai fost condamnat pe nedrept”! era plâns Socrate, la care înțeleptul ar fi zis: ”Vroiai sa fiu condamnat pe drept? Sunt fericit pentru ca istoria îmi va da dreptate!” Și i-a dat. Un mort care a avut dreptate. Va fi și fericit dacă va avea parte de prima înviere.

Din subsolul închisoarii Mamertini din Roma, Pavel scria fericit că și-a isprăvit alergarea și că așteaptă cununa. Îi trebuia doar mantaua și cărțile lui dragi. În același timp Dima, cel ce l-a părăsit ”din dragoste pentru lumea aceasta”, se considera fericit că s-a debarasat la timp de Pavel. Își bea cafeluța acăsică liniștit în fața televizorului și se gândea la planurile fostului tovarăș de evanghelizare de a merge până la marginea lumii, în Spania. Nu-i venea bine mantaua lui Pavel dar nici n-avea stofă de ”cămașa fericitului”.