Cristophe Liron –Semne Seminte-
Poezia nomadă a vietii în patchwork


Christophe Liron este o personalitate artistică originală și complexă.
Poetul și criticul Xavier Bordes subliniază în “Biblia artei singulare” , la ediția Iconofolio, talentele sale multiple, considerându-l ca pe un “poet al metamorfozelor care ne oferă cu o eficacitate surprinzătoare pielea ca scalp al metaforei universale”. El sculpteaza pielea animalelor moarte. Este vechea înțelepciune a șamanilor marilor platouri din America!
Volumul “Semne Seminte” apărut în 2008, la Editions Clapas al lui Christophe Liron (www.clapassos.com/www.christophe-liron.com) este al 14-lea volum al unei uimitoare serii de titluri de cărti - tablouri, care ne surprinde printr-un suflu nou dat de acest artist plastic care oscilează între “munca pe pielea fină și opera poeziei”.
Acest volum este o retrospectivă a drumului vietii artistului care reunește în aceste pagini periplul sau de “cetățean, gânditor și world trotter universal”, căci “aceste note de voiaj interior”,versuri dar și texte narative ,fac să se suprapună metafore surprinzătoare cu analize și reflecții existențiale pertinente.
Autorul privește lumea împins de către un elan vital viguros. Cartea este constituită din mai multe capitole care îl fac să treacă de la stadiul de carte, la statutul de obiect, la reportaj foto, prin numeroase ilustrații și incizii ca și cum stiletul nu vrea sa părăsească deloc mâna poetului. Pielea mâinii sale lunecă pe pielea cuvintelor ori peste paginile incizate și concepute ca palimpseste.
Pentru Christophe Liron istoria este un prezent perpetuu.Ea ne lasă o zestre frumoasă care trebuie cunoscută și prelungită pentru ca triumful sufletelor strămoșilor să fie menținut. Poetul se simte investit de rolul de purtător de cuvinte ori de fapte, un fel de globe-trotter care acordă un omagiu oamenilor lumii întregi. Tări secrete locuiesc aceste pagini impregnate de gravitate si mister.
BAB: “Andaluzia, Spaniola-mauresca, Orientala, cetatea, soukul sau mai bine casa –usa, este mereu deschisa” ...
Maroc: ”Maroc/Maroc liber/Maroc culoare/Maroc sărac în aur/Dar bogat în dragoste/ cu haine patchwork și nomad”...
Autorul resimte călătoriile sale ca spațiu al unei imense cărti, răsfoită cu încântare, fără prejudecăți dar cu destinații de preferință însorite. (“Tenerife”, “Ouarzazate”, “Elaphonissos”, “Asilhah”, dar de asemenea si “Carnon-Vest”).
Măinile noduroase al truditorului pământului sunt la loc de cinste. El știe să capteze un sens magic în ritualele eterne: “...dar ei refac în fiecare dimineață pâinea lor albă și rotundă pe care o acoperă cu o pânză; sub voalurile lor /femeile leagană soldurile și ochii/nu departe de acolo/dintodeauna marea /și oceanul au amestecat valurile lor”.
El este fascinat de grandoarea naturii și resimte pentru aceasta un imens respect. Spectacolul pe care ni-l oferă este mereu frumos, natura poate totul și face totul, ea nu ne înșeală niciodată. Apa pentru scriitor este “Mama universului”, “Mama fecunditații , pântec protector și călduros”.
Marea, oceanul, curg în paginile sale și ne dau adevărate “frisoane” impresioniste și admirative.
Grain de nuit : “Este ora dragostei când codrii vechi visează în liniște , cu parfumuri de esențe rare, de flori sau de insule calme, momentul când plantele dau ramuri noi cu mult înainte, pentru a chema soarele și mâna mea nu mai tremură și viața nu se mai teme de nimic”
Pescarul Antonio: ”nu știu decât să pescuiesc și să beau”. El locuiește “un sat fără ziare ori radio, totul este supus aici Oceanului” și completează scenele vieții umile ale oamenilor de condiție modestă.
Autorul este întristat de destinul planetei și trage semnale de alarmă:
Credit : ”Planeta este en sursis, pe pragul catastrofei ca și cum haosul originar pe care toată umanitatea se străduiește să îl recunoască doar de departe si să îl dreseze, nu a încetat să perpetueze legea fuziunilor magmelor și transformărilor polimorfe” sau “ prin ce ignorantă prodigioasă putem să uităm că va veni ziua când nu vom mai avea gustul pamântului în gură?”. Se simte un cordon vital între poet și pamântul căruia îi vorbește ca unei divinitați Matrice care îl învață adevaruri universale . Poet angajat are o voce care urmează înalta traiectorie trasată de catre poeți ca Aimé Césaire, Neruda sau Senghor.
Mustoss: ”Va spun : Absenți/oameni dinainte/va datorăm /vă mai datorez încă/haina/amplul mantou/ absența plină contemplativă...”
Femei orientale : ”Vezi femeile voalate /umbre si siluete/imobile/...ele par fregate/ necazurile si bucuriile lor/sunt strânse în stofe/Voalul umflat de maternitate /căldura pliseurilor /când copiii adorm /Ele sunt /cu inocența/falusul de pânză/ trezind dorinta/subiectului sau” sau ”Eu cred în bunăvointa/în umanism și
în puterea surâsului/dar ma tem de surâsul puterii.”
Un loc important este ocupat în volum de catre texte filozofice adevărate, poeme în proză, dar și poeme simple, care ocupă un loc important în carte:
Lumea simpla:…”daca călătorul este un copil, pietricica este o comoară, el o privește apoi o face să basculeze în buzunar dar ...într-o zi, murim, pentru că demult, nu am mai avut pietricicele în pantofi” sau Acolo sus: “De cealaltă parte a vieții, a vizibilului/ce bagaj greoi punem la portile cerului/și care parte din noi, punându-și aceasta întrebare/ nu simte că raspunsul îl privește personal”
De-a lungul textelor, autorul revine asupra meditațiilor sale interesante și inedite de artist plastic pasionat de munca foarte fina a pielii și pe “pielea cuvintelor” pe care îi place să o transforme în asociații subtile și surprinzătoare: “grain de nuit, hors brume, confit danse, mer se crête, tant pêche , l’épi qu’assiette”...fac parte dintr-un vocabular neologistic creat în laboratorul sau intim și secret.
In capitolul “A propeaux d’oeuvres” el pune pe primul plan pielea …“materie fragilă/perisabilă/reînoită/dar câteodată/tăbăcită și durabilă” . El leagă acest fir fin la istorii ancestrale, surse fără capăt și indispensabile pentru viitorul umanitații: ”pielea…materie artistică prin excelență inalienabilă a patrimoniului cultural”
Ca un “țesut viu, pielea are memoria sa proprie și grație miracolului tăbăcitului grăunțele ei, ridurile si cicatricele sale sunt un omagiu adus vieții pe care o conține. Amintindu-ne de condiția noastră de muritori, ea poate fi tăbăcita ca o metaforă a vieții spirituale dincolo de moarte; o aluzie la “cele mai mari metamorfoze ale ființei”.
“Pielea este de asemenea unul din primele suporturi de expresie picturale și grafice ale umanitatii” spune Christophe Liron.
“Cuvintele sunt o a doua piele, pielea spiritului, aceste cuvinte pe care le numim, le definim, cu care ne
formulăm ideile, exprimăm gândirea noastra evolutivă”...
Capitolul Timpul Semnelor (autorul se referă la una din expozițiile sale la Centrul Cultural Francez din Marrakech°
Capitolul “Semne anterioare”: Patru ani de cercetări plastice au condus la 3 expozitii pe tema semnelor. El citește în tenebre ca și cum acestea îi releva evenimentele viitoare: ”primele scrieri erau pictogramice, pentru ca oasele, scheletul sunt pietre rescrise de catre viață”. Ideogramele, caligramele, pictogramele sunt si ele semne anterioare.
Capitolul “Semne Interioare” : este interesant de a vedea de-a dreptul în pagini, incizii neobișnuite de-a lungul paginilor care propun idei “sculptate” sau trasate pe “pielea hârtiei”.
Autorul are o maniera de a simti vie si puternica: ”Cunoașterea nu depinde de nici un accesoriu, cunoașterea nu este acumularea unei notiuni ci mai ales, o revelație interioară pentru care fiecare trebuie să lucreze cu inocența unui copil...”
Robur generator este un elogiu sensibil al stejarului: ”Luat ca arbore emblematic al întregii sale familii vegetale, el evocă istoria. Pasta lemnului poartă semnele omenirii”. E prezentat desemenea și Stejarul Celtilor sub care se ascute cuvântul...”este nava regenerată de permanența naufragiului sau simbolul alianței puternice dintre om și mister, dintre scris și inexplicabil”.
In capitolul Semne exterioare autorul pune în evidență fragmente de mobila de nomazi de la sfârșitul secolului trecut...”Curățate și rehrănite ...aceste vestigii ale civilizațiilor regiunilor desertice sahariene și presahariene povestesc povești de oameni liberi de care lumea nu mai face...”
In capitolul “Bien être, savoir vivre” putem citi poeme care alternează cu reflecții filozofice: ”prima piele a omului/este pielea mamei sale. Ea este unica, mama ta /ea este cu adevarat trecere/cât si dragoste de mama”.
Christophe Liron pune în acest volum, delicatețea pe același plan cu gravitatea. Poemele sale reunesc multa speranță. Sunt gândurile unui om cu ochii deschiși. La urma trage un semnal de alarmă: “Poezia și poeții nu trebuie aruncați pe calea publică” ; ”daca sunt inutilizabili ,va rugăm să îi puneți în containere potrivite”...
Această carte permite poetului Christophe Liron să ne trimită semne de viață foarte puternice , rezistente la agresiunile cotidiene.
Christophe Liron fiind responsabil al Editions associatives Clapas (în asociație cu Asociația des Amis des Voix de la Méditerranée) a fost principalul actor si realizator al lucrării antologice ”Voix de la Méditerranée” pentru publicarea primei antologii orchestrate de Maïthé Vallès –Bled, directoarea a Festivalului “Voix de la Méditerranée” (permițând un dialog cultural bogat pentru peste 150 de poeți de cel putin 30 nationalitați diferite).
Linda Maria Baros si Marlena Braester au avut onoarea de a fi prezente în aceasta culegere, făcând parte dintre poeții invitați la aceasta ediție decenală.
In prefața acestei antologii Maïté Vallès –Bled subliniază scopul acestei publicații: ”Noi am vrut ca fiecare poem prezent să nu fie doar în franceză ci și în versiunea originală, ca să rasune în ochi și spirit muzica limbilor, determinarea misterioasă a fiecărei identități, alchimia de la originea oricarei culturi, simbol al acestei Mediterane, de care nu putem spune ca este una ori mai multe, dar care face ca în fiecare an să se auda la Lodève o voce comuna a respectului pentru celalalt , de schimb si de altruism”.

Angela Nache Mamier








ă ș ț