agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3611 .



Stiluri și traiectorii de viață
eseu [ ]
Posibil titlu al temei de cercetare: Autoeducarea eleganței, prezenței și inițiativei în propria existență

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ovidiumus ]

2009-04-18  |     | 



1. Vreau – este un cuvânt magic, ce declanșează în noi, dacă este folosit în sens propriu, desfășurarea comportamentului pro-activ, de producere a evenimentelor. Acest cuvânt nu trebuie scos din vocabular, nici în forma canonică, de dicționar, nici ca parafrază și prelungiri operaționale – combinat și împletit cu forme diverse ale verbelor de acțiune. Substituirea lui frecventă cu: „să vedem”, „încerc”, „am să văd eu…” este pernicioasă și, în timp, cu consecințe dezastruoase asupra vieților tinerilor în formare. Și adulții, chiar dacă, formal, nu mai sunt tineri, au dreptul la opțiunea autodepășirii, a emoției noutății și…a fericirii. (Nu știu cine a luat dreptul adulților la tinerețe, - tradus mot à mot prin speranță, vis și îndrăzneală, dar asta e o altă poveste, culturală, dificilă și de care, poate, ne vom mai ocupa.). Vom demonstra, în continuare, forța vrerii, ca motor și sprijin în incertitudinea vieții. Vrerea creează…probabilitate, și permite exploatarea ferestrelor de oportunitate.

2. Vreau în mod constant, organizat, și am meditat asupra lucrurilor, stărilor și întîmplărilor care vreau să mi se întâmple. Mai mult, sunt capabil de a separa dorința, frustrarea, dorul și visul cu ochii deschiși de vrere – care este terestră, cuminte, metodică și…posibilă. Chiar dacă nu imediat. Vreau să devin medic, avocat, vreau să iau note mari la examene, vreau să iau carnetul de conducere…vreau să fac o salată foarte bună care să-i placă prietenei mele. Vreau acum, dar pentru clipa următoare, pentru lucruri care se vor întâmpla peste o zi, un an…sau niciodata…dar, acum, eu le vreau, și sunt foarte conștient că ele sunt posibile, și trec la acțiune pentru ca să le împlinesc. Vreau este foarte aproape de dorință, dar dincolo de ea…este mai aproape de scop strategic, plan și acțiune. Pot spune că vreau și pot să duc la îndeplinire, vreau dar nu am încă mijloacele, iar pentru asta construiesc, muncesc, lupt. Vreau are valențe motivaționale și instrumentale, iar „vreau în mod constant și organizat” este esența motivațională a mergerii către scop, a practicării Căii, Dao sau Tao, ca exercițiu zilnic, ca o virtute în cel mai deplin înțeles conferit de Aristotel acestei stări mentale și de comportament (vezi Etica Nicomahică…).

3. Vreau în mod constant, organizat, lucruri bune pentru mine, și care fac bine și celorlalți din jur – principiul economic al lui Pareto, comportamentul etic, morala de diverse extracții – scurtă discuție despre valorile din societatea și școala românească – mai multe elemente sunt în cursul despre educație imaginativă.


4. Riscuri, piedici în calea exercițiului vrerii constante și organizate

• A renunța și a nu mai vrea destul cât să te pună pe tine în mișcare, sau să pună în mișcare oamenii care sunt necesari sau te pot împiedica în exercițiul vrerii tale și a mergerii către scop.
• A nu mai continua din lipsa perspectivei, a neputinței în parcurgerea etapelor sau pașilor pe care îi crezi, la un moment dat, necesari. Aici este nevoie mai multă reflecție, evaluare a situației, utilizarea unor criterii, și, mai ales, folosirea imaginației. De multe ori credem că pentru a ajunge la râu trebuie să urci muntele, sau să treci prin pădurea fioroasă…sau să plătești o taxă. De cele mai multe ori, aceste piedici nu există decât în mintea noastră, sunt uneori constructe sociale, norme, reguli…nu spun acum să călcăm legile, să facem lucruri condamnabile, ci să găsim căile posibile – ocolind, negociind și….făcând altfel ca de obicei – rupând rutina, obișnuința, cotidianul care ne-a intrat în sânge. Tinerii pot face asta…iar adulții care vor să rămână sau să redevină tineri, trebuie să reînvețe, întâi de toate dezbărându-se de obiceiurile păguboase și reflexele mentale neproductive pe care le-au dobândit. (de introdus elemente de re-engineering)
• Stilul de viață frustrant – suferința, frustrarea, neîmplinirea, pe lângă că sunt rele, mai produc și obișnuință…de câte ori nu ți-a spus mama: „nu-ți mai plânge de milă!” – mare adevăr este aici.

5. Oportunități – comunicarea socială, practicarea zilnică a căutării înțelegerii și a bunei vecinătăți cu ceilalți – cu nevoile, aspirațiile și dorințele lor, care, de cele mai multe ori, ne includ și pe noi – și e bine să fie așa, numai că trebuie să evaluăm, de fiecare dată, în ce relații și comunicare intrăm sau la care participăm. Deci, avem oportunitatea, profund umană, de a alege.

6. Manifestarea propriei prezențe la viața noastră, prin exercițiu conștient.

Deschiderea spre ceilalți, participarea la evenimentele sociale, la activitățile de grup și la munca în echipă. În psihologie „prezența” se manifestă, la fel ca și în artele marțiale, prin adecvarea reacțiilor la context, perceperea acută și exactă a situației actuale și a potențialelor evoluții. Aș numi această stare în care știi exact ce ești, ce faci și ce va urma ca un „experiment de sine” permanent – nu este obositor, dacă a devenit obișnuință prin practică și meditație – fie acestea, la început, inerent, stângace. A fi prezent înseamnă și a câștiga timp pentru lucrurile importante din viața noastră – rezultatele academice, activitatea, munca…dar și sportul, plimbarea, excursiile, relaxarea în diverse ocazii, distracția și bucuria – muzicii, artei…a prietenului sau prietenei care ne este alături. Totuși, pentru a ajunge aici…ne trebuie timp și efort concertat. Desfășurarea experimentului de sine, sau a prezenței, înseamnă trăire intensă, echilibru și bucurie de fiecare clipă.

7. Dezechilibrul poate surveni în orice moment, dar este o manifestare, un simptom al unor greșeli de atitudine și de trai zilnic anterior.

Aproape axiomă (1) – totul vine din trecut, mai precis, din trecutul emoțional al nostru, din modelele mentale pe care ni le-am construit în timp și care sunt însoțite de practici nocive – pierderea de vreme, violența, însingurarea, tristețea, comunicarea ineficientă.


8. Despre acumularea neîmplinirii

Ca orice acumulare de tensiune psihică, are și urmări organice complementare, și se manifestă prin simptome pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea, le ignorăm sau le interpretăm greșit, utilizând clișeele ce abundă – avem o sensibilitate, e de vină stresul, munca prea multă, probleme în familie, la școală sau la serviciu, șeful rău, nevasta cicălitoare, colegii răuvoitori…de fapt, lucrurile nu sunt chiar așa. Sau nu numai așa. Dar să începem cu unele semne, simptome, care ne spun că aceste acumulări se produc și pot ajunge la cote de alarmă – stări de confuzie, dezorientare, ecouri și regrete, melancolie…o stare de așteptare permanentă ca să se întâmple ceva, să vină cineva…poate că vine, poate că nu, poate să se întâmple ceva favorabil nouă, sau nu…soluția e alta. Trebuie să creăm evenimente, să avem propria agendă, să fim noi înșine…încă un clișeu.
Acumularea de tensiune psihică, de frustrări și de neîmpliniri nu este neapărat rea în sine – poate deveni factor motivant…cu o condiție: să nu devină distructivă. Și asta se întâmplă pentru că nu reflectăm îndeajuns asupra propriilor nevoi – vă rog să mă credeți pe cuvânt, acestea nu se manifestă imediat, nu sunt ușor de aflat, cel puțin în prima etapă a…exercițiului de autocunoaștere. Ele pot fi foarte simple, banale, ușor de împlinit, dar vitale; pericolul de a le neglija este cu atât mai mare, iar consecințele lipsei, absenței sau a nesatisfacerii lor sunt, aproape întotdeauna, catastrofale.

Dacă ai destulă tărie să reziști, asta se face cu un consum permanent de energie, iar eliberarea, descătușarea, pot fi și ele nocive pe moment. Deversarea preaplinului, la fel ca în cazul unui baraj vechi, se face în mod violent și cu mult rău adiacent – social, comunicațional, relațional. Accidentele emoționale care intervin în momentele pre-conștientizării lipsei, deficitului, sunt frecvente. Ne aflăm în vâltoarea unor evenimente, interioare și sociale, pe care nu mai putem să le controlăm, pentru că ies din rutină și chiar din cunoașterea noastră uzuală. Primul pas spre libertate ne face rău – cum face rău prima gură de apă unui muribund însetat.

9. Zidini Ashqan – în traducere liberă din limba arabă înseamnă pasiune eliberatoare, care crește în intensitate. Aceasta este o cale bună, este calea clasică a binelui și frumosului îngemănate – kalos kei agathos. Cu o condiție, totuși – să fie urmată de echilibru, pace și interiorizare, care să asigure consolidarea celor câștigate. Frumusețea drumului urmat cu plăcere și fără oboseală, cu efort dar fără conștiința zădărniciei, cu suferință chiar, dar cu credința necesității, utilității și valorii acestui efort. De fapt, toți sportivii de performanță cunosc aceste lucruri, și toți marii artiști, bunii manageri și lideri politici…aș zice că mai toți oamenii creativi și care au avut o producție semnificativă pe lumea asta, de orice natură ar fi aceasta.

10. Visul cu ochii deschiși – este o caracteristică a adolescenței, care se estompează cu vârsta…iar maturitatea este, prin definiția…profund nocivă a culturii în care trăim, o vârstă a opreliștilor, tabuurilor culturale, a lui comme il faut…mic burghez și frustrant. Unii trăiesc foarte bine așa, în mărginirea lor, alții, dimpotrivă, au ieșiri, condamnabile social, și pedepsite exemplar de acea societate așa zis creștină – vezi anexa, obligatoriu pejorativă, a atitudinilor…bovarice, sau a Damei cu cățelul…exemplele din literatură abundă.

Aproape axiomă (2) – visul și sinceritatea în a-l urma prezintă riscuri majore în cultura și în societatea noastră, europeană, presupus creștină și pragmatică.

11. De aceea, energia visului trebuie combinată cu claritatea prezenței, a prudenței și…planificării propriei vieți. Dar nu în sensul comun, planning, și alte clișee din cărțile de tipul „fericirea în cincizeci de pagini” – fericirea și pasiunea sunt căi dificile, riscante și piedicile sunt uneori pline de tentație – a abandonului, a deturnărilor de la scop, a oboselii și glasului parșiv care îți spune – „vezi, știai tu…nu se poate…asta nu există…”. Același glas parșiv mai poate spune să te oprești, fiindcă este greșit ceea ce faci – știi, chestia cu „Imoral, ilegal…sau îngrașă”. De fapt, este autoritatea parentală, manifestare a socialului și normativității (vezi analiza tranzacțională). Există tentația de a te opri…numai un pic, să admiri peisajul…să te autocontempli, „mamă, ce bun sunt”…nu ești bun în acest sens, al autosatisfacerii unui orgoliu mărunt – dar poți fi adevărat, autentic…și pentru asta îți trebuie umilință, nu umflare în pene.

Aproape axiomă (3) – autenticitatea este o condiție strict necesară pentru a visa adevărat - visul tău

12. Singurătatea – fiindcă exercițiul de sine al prezenței în propria viață este o cale mai puțin practicată – nu aș cădea în aroganța de a spune că este calea celor aleși, mai ales că asta are o conotație religioasă care este străină acestui material. Drumul pasiunii, care este în primul rând pasiunea de a cunoaște, are aspecte multiple, care trebuie armonizate. Neglijarea unor aspecte slăbește capacitatea de a progresa (deși, aici progresul trebuie luat strict metaforic, este mai degrabă vorba de aprofundarea cunoașterii). Singurătatea nu este o povară, dar, ca orice stare ce predispune la ciclarea acelorași idei, sentimente și trăiri, lipsește persoana de impulsurile externe, care o țin trează, alertă și adecvată valului de oportunitate al lumii în care trăiește. De aceea, reprezintă un risc, de adormire, ca orice stare a omului lipsit de stimuli externi…este de dorit să nu se prelungească, ci să alterneze cu starea de veghe, vigilență și receptare a inspirației, realizate prin comunicarea eficientă cu oamenii. Indiferent pe ce căi s-ar face aceasta. Singurătatea prelungită va toci sensibilitatea la ceilalți și va ascuți sensibilitatea la zgomotele și perturbațiilor ce vin din interior; iar această sensibilitate, dacă este prea mare, devine contraproductivă metacogniției (capacitatea de a reflecta asupra propriei gândiri), creativității și inițiativei personale.

13. Controlul asupra evenimentelor și a contextului proprie noastre vieți. Iarăși, nu este vorba de controlul obișnuit, care înseamnă a stăpâni, a înfrâna de multe ori, a dirija și a…porunci. Nu este bine nici măcar ție să-ți poruncești, să faci sacrificiu de sine (deși este și acesta inclus în practica zilnică a binelui) - trebuie doar să te educi ca să vrei lucrurile bune pentru tine. În rest, nu poți controla nimic din ce te depășește ca graniță a trupului și minții tale…sau trebuie să gândești în acești termeni, pentru a te proteja de înfumurare și de dorința de a-i stăpâni pe ceilalți. Vei vedea, că dacă urmezi calea bună a exercițiului prezenței, toate vin de la sine, iar oamenii vor fi bucuroși să se manifeste în cadrul pe care tu li-l oferi, spre binele tău și al lor. Suntem foarte obișnuiți cu un control static, într-un sistem cu parametri concentrați în anumite puncte – să le spunem bani, putere, poziție socială, lege, normativitate. Controlul dinamic are o cu totul altă natură, și poate fi modelat doar cu teoria sistemelor cu parametri distribuiți, cu ajutorul logicilor fuzzy și a teoriei probabilităților. Este vorba, totuși, de planificare și organizare, dar lucrarea se exercită asupra propriei persoane, și nu asupra celorlalți sau a lucrurilor - deși, inerent, reflectarea acțiunilor tale se manifestă în exteriorul tău.

Aproape axiomă (4) – nu trebuie să lupți pentru a organiza totul – nu trebuie organizat nimic în afara ta, și aproape totul înlăuntrul tău.


14. Capacitatea de control dinamic

Poate fi exersată așa cum se exersează înnotul, scrima, dansul…natural, prin exercițiu dedicat (pentru aceasta) și permanent. Nu dansezi în timp ce…predai lecții la clasă, sau nu practici scrima în timpul rezolvării problemelor administrative. Mintal, da – trebuie să dansezi cu clienții în timpul vânzărilor și cu concurența trebuie practicată scrima…iar înnotul în hârtii este curent în civilizația noastră. Cele menționate ca arte, anterior, sunt foarte aproape de starea de a te plia pe nevoile celuilalt, de a-i ghici intențiile și de a fi în armonie cu el. Chiar dacă îți este dușman – cu atât mai mult, dacă îți este prieten, iubit sau iubită, coleg de muncă sau camarad de arme. În dans, surpriza descoperirii mișcării și a inițiativei celuilalt este încă un pas spre cunoaștere, spre bucuria intensă a noutății și a surprizei – la fel și scrima, în forma ei perfectă – kendo, calea săbiei japoneze. Înnotul te fortifică și îți dă puterea liniștită a apei, care, murmurând pe la urechi, și masând fiecare fibră a ta, spălându-te, te învață.

Greșeli și perturbări ale dansului social, și al practicării perfecționării

Până și cei mai buni dansatori fac greșeli, perturbă dansul și încurcă partenerul. Partenerul de dans poate fi prietena, adversarul, colegul de proiect, superiorul ierarhic…instituțiile finanțatoare și decidenții.



Aproape axioma (5) – avem nevoie vitală de a fi surprinși, iar cele mai mari surprize ți le oferă oamenii.

Nu trebuie să ne temem de ei, ci să-i căutăm și să învățăm de la ei. Iubita te învață noutatea și surpriza la dans, adversarul te învață mintea lui surprinzătoare în timpul luptei, iar apa te învață să îți placă să fii cu tine însuți, care ești…o surpriză.

În dragoste, care poate fi luată și în sens larg, de comuniune și înțelegere a celuilalt, așteptarea febrilă…sau liniștită, încrezătoare (mai bine) a mișcării celuilalt ne umple de neliniște, dar și de fericire – când celălalt face un lucru inedit, original, autentic și pentru noi, și numai pentru noi. Acțiunile unice, personale, sunt imediat recunoscute, și apreciate pe măsură. Reciprocitatea este și devine, se perfecționează, ca regulă și stil în…dans. Care este o activitate socială importantă, cu orice tip de partener – afaceri, muncă, influență de orice tip, în sens direct sau metaforic.Nici nu știam că este posibil să facă acel lucru, mărunt, poate repetat și intrat în obișnuința celuilalt, dar după care tânjim, fără să știm. Aceasta ne deschide perspective nebănuite, clarifică și iluminează. Ne ajută să ne organizăm, acel tip de organizare interioară care dă semnificație noianului de informație pe care îl receptăm din lume.

Dacă este ceva de organizat, deci, și vrem să păstrăm controlul în sens clasic asupra evenimentelor, trebuie să construim capacitatea noastră nu de a face față evenimentelor, este deja la diateza pasivă, de victimă potențială – ci de a face …surfing pe evenimente, a găsi valul, a-l simți și a-i folosi forța pentru noi. Trăirile și emoțiile, evenimentele și oferta cotidiană de situații de comunicare sunt valurile, iar organizarea e în noi.

Ca orice lucru…această navigare prin viață poate fi făcută mai bine, mai rău sau…cu artă. Pasiunea este cea care șlefuiește arta spre perfecțiune – este simplu, arta de a trăi controlat și organizat, de a naviga elegant.

Aproape axiomă 6 – eleganța vieții tale este scop în sine, și nu mijloc.

De aceea, căutarea esteticului vieții și a gesturilor pe care le facem, a activității noastre trebuie urmată neabătut – trebuie să trăim frumos…iar frumosul și binele sunt una. Orice abatere duce la dizarmonie, suferință, boală și moarte. Iar moartea este de mai multe feluri…sunt pe lume oameni morți care se manifestă, iar de multe ori, agresiv și energic…totuși, glumind un pic…”și morții dau din picere…”.

15. Despre structura eleganței

Esteticul, frumosul, trebuie studiate și analizate cu mare atenție. Pentru a le cunoaște metodic, trebuie să ne aplecăm asupra elementelor componente – eleganța și frumosul naturii, a obiectelor, a trăirilor, a faptelor. Mai apoi, este eleganța luptei, a dăruirii și a suferinței. Eleganța morții, vine, atunci când nici nu te aștepți…dar trebuie să fii pregătit.

Aproape axiomă 67– structura ce tinde spre perfecțiune a eleganței vieții tale este adevărata organizare spre care trebuie să tinzi, și care îți organizează toate celelalte obiective și acțiuni. Perfecțiunea înseamnă adevăr, bunătate și dragoste.


Concluzie
Pentru aceasta, practicarea artelor frumoase este strict necesară.
Locul de muncă al omului umil care tinde să transforme în artă orice fapt și gest, orice gând și acțiune în artă și frumos este cel potrivit, și acesta este prefecționarea artei de a trăi, adevărat, deplin și simplu. Simplitatea înseamnă claritate și ușurință în a înțelege tu cine ești, și nicidecum sărăcie interioară; a deveni simplu, în această accepție, este locul de muncă al omului demn de acest nume. Munca la propria eleganță și împlinire nu înseamnă nicidecum autism, izolare, hermetism – ci doar simplitate, bunătate, iubire și deschidere spre oameni și lume.

Ultima axiomă – practicarea dragostei este de aproapele și de umanitate este cea mai frumoasă și mai adevărată artă de pe pământ.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!