De ce iubim poezia?

În atenția marilor (ne)iubitori de poezie!

Deși de cele mai multe ori fugim de ea ca de ceva rușinos – nimănui folositoare, absolut neprofitabilă, cvasimaterială, parcă lipsită de vigoare și miros, lăsând-o de obicei pe seama copiilor și a romanticilor întârziați– poezia este poate singurul lucru în lumea asta căruia merită să-i acordăm atenție. Datorită ei reușim să ne amăgim ușor și frumos crezând că viața toată ni-i un vers reușit din marea creație dumnezeiască.
Pe de altă parte, tot ea, poezia, este cea mai consistentă și mai complexă dintre materii, dar pentru a ne convinge de acest lucru, trebuie să umblăm serios la esențele ei. S-o facă mai bine teoreticienii avizați.
De ce iubim totuși poezia? Sinceră să fiu, nu am habar de ce, și cred că tocmai de asta ne place, fiindcă este în ea ceva inexplicabil, misterios, care ne atrage irezistibil. Dacă vom căuta neapărat un răspuns la această indiscretă și provocatoare întrebare, cu siguranță îl vom găsi, dar permiteți-mi atunci să vă întreb și eu: de ce vă iubiți soția (ori soțul)?
Pe cât de pretențios sună, pe atât e de adevărat: poezia este un fel de substituient pentru orice ne lipsește în această searbădă existență. Pe măsură ce o respingem, încercând să ne sustragem din ghearele ei, în aparență blânde, pe atât de mult ne lipsește. Vrând-nevrând, suntem ostaticii ei.
Ai poeziei fiind, ne simțim liberi sau, mai exact spus, eliberați de noi înșine, cei încorsetați în limitele care ni se impun mereu din afară.
Aici, în Casa Poeziei, vorba lui Holderlin, ne putem manifesta exact invers decât în viața reală, adică putem fi puternici sau vulnerabili, plini de vicii sau evlavioși, desfrânați sau smeriți, generoși sau avari, buni sau răi și, bineînțeles, doar nemuritori.
Poezia nici măcar nu ne solicită prea mult timp, așa cum o face proza. Putem citi cinci minute un vers sau un poem, dar putem câștiga o veșnicie. Aș putea chiar să afirm pe răspunderea mea: nicio plăcere lumească nu poate fi comparată cu plăcerea lecturii unei poezii bune!
În rol de "eternă Cenușăreasă" (Al. Mușina), cel puțin prin această calitate poezia atrage simpatia tuturor. Adevărat că rimează cel mai bine cu sărăcia, mai ales în timpurile noastre, dar niciun om nu este mai bogat decât un bun cunoscător de poezie. Nu în zadar la ajutorul ei recurg chiar și dictatorii pentru a cuceri lumea (și mai ales femeile).
Dar cea mai utilă e poezia pe timpuri de criză (financiară). Adică tocmai în aceste momente.
Dacă nu ai cu ce cumpăra un vin bun sau o altă băutură de calitate, citește-l mai bine pe Baudelaire sau pe Rimbaud, pe (Cesare) Pavese sau pe (Ezra) Pound, pe Esenin sau pe Stănescu, sau, în definitiv, pe cine vrei tu, dragă iubitorule de alcooluri tari, dar cu o singură condiție: Poet să fie. Să vezi atunci beție adevărată!
Dacă nu ai un sfanț pentru a aprinde o lumânărică la biserică, fugi repede la Rilke, Unamuno, Voiculescu, Arghezi, Blaga, Blandiana ș.a.m.d. și vei avea mai multă lumină în suflet decât îți imaginai.
Dacă vrei să ieși cu iubita sau cu iubitul la o cafea și vi s-au terminat cumva lichiditățile, sorbiți cu nesaț din marea poezie de dragoste, de la începuturile ei încoace, și ambii veți fi salvați, dacă nu chiar mântuiți.
Dacă s-a întâmplat că te-ai certat cu șeful și din păcate nu el a fost cel care a rămas fără serviciu, măcar din resentiment apucă-te să citești poezii pe stradă, în magazine, în subterane sau în transportul public, poate așa se va găsi cineva care să-ți aprecieze curajul, verva și inteligența artistică.
Recomand în continuare, pentru toată lumea, noii îmbogățiți și sărăciți deopotrivă, o rețetă eficientă pentru oblojirea rănilor sufletești (eșecuri în dragoste, în campaniile electorale, în caz de căsătorie forțată sau de divorț spontan, pentru falimente neprevăzute și depresii profunde etc.). Se aplică intern.
1. Se selectează din timp 6-7 poeme bune (din diferite perioade de timp, cu tematică variată, în vers alb sau rimate).
2. În fiecare seară, înainte de culcare, se trage mult aer rece în piept, apoi se citește pe-ndelete și cu creionul în mână unul din poemele alese. În caz de forță majoră (agresivitate sporită, multiple obsesii, ticuri prea evidente etc.) se învață pe de rost.
3. Timp de 20-30 de minute (în funcție de capacitatea de concentrare a fiecărui cititor) se meditează intens și exclusiv asupra celor citite, lăsând ideile să vină lin, nestingherite de alte gânduri, în propoziții monomembre sau în fraze lungi, în limba maternă sau, dacă bolnavul e cosmopolit, în una dintre limbile de circulație universală.
4. Aleatoriu, se vor memora câteva date din biografia autorului (pentru cultură generală).
Procedura se repetă din patru în patru săptămâni, cu pauze scurte și până la…adânci bătrâneți (rănile sufletului se vindecă greu).
!Poate crea dependență, însă nu dăunează fizicului (dimpotrivă).
Efecte adverse (pe durate scurte de timp): vertij, accese de romantism, pierderea simțului practic, obsesia nemuririi, confundarea planurilor spațiale cu cele temporale, introversiune acută, reflexivitate adâncă, cu dureri mari de cap în regiunea creierului și a abdomenului.
Tuturor împătimiților de frumos le urez însănătoșire grabnică!
Și încă ceva: iubiți la nesfârșit poezia și nu vă întrebați de ce.