(continuare)
Când celălalt face un anumit lucru care poate tulbura apele într-o relație, prima tendință este de a da noi înșine o interpretare gestului respectiv. Interpretarea se bazează pe conștientizarea motivației noastre dacă am face acel lucru și, foarte important, pe baza experienței de viață și relaționale cu alte persoane. Astfel, explicația dată de noi are prea puțină legătură cu celălalt și mult mai multă cu modul în care vedem noi lucrurile. Din păcate, de cele mai multe ori, această explicație rămâne cea mai puternică. Al doilea pas este de a-l întreba pe celălalt, de a-i cere o explicație (e un pas înainte, pentru că mulți oameni reacționează deja în baza explicației date de ei înșiși și nu mai apucă să afle și ce are celălalt de spus). Presupunem că cel întrebat are o explicație logică (internă, cel puțin) pentru gestul său. Astfel, cel care întreabă are de ales între a accepta explicația dată de celălalt sau de a rămâne la cea găsită de el însuși. Aici intervin mai multe elemente: încrederea în celălalt, experiența cu el etc. Din păcate, de cele mai multe ori, explicațiile date de celălalt, diferă de cele date de analiza proprie. Astfel, oricât de logice ar părea, rămân străine de modul nostru de a gândi. "Cum poți să faci așa ceva..?". Sau "Eu n-aș face așa ceva..." sunt fraze deseori întâlnite într-o relație. Chiar dacă acceptăm, pe moment, că s-ar putea ca celălalt să acționeze în baza faptului că e diferit de tine, pe termen lung, explicația proprie e mai puternică. Ea reflectă modul în care vedem noi lumea și acceptarea unor explicații diverse ne-ar pune în situația de a trebui să ne reevaluăm periodic această viziune asupra lucrurilor. De aceea, în momentul în care se produce o criză în relație, explicația celuilalt e mult mai slabă. Nefiind emanată de structura ta interioară, e prima care se desprinde de tine, care cedează presiunii.
Că doar n-o să cedeze explicația ta!?
Practic nu înțelegem nimic cu adevărat pentru că, până la urmă, explicațiile celuilalt ne rămân străine prin faptul că diferă atât de mult de modul în care am fost noi învățați să vedem lucrurile. Ar părea că nu există o soluție. În afara celei ca cei doi să fie atât de puțin dependenți de scheme proprii de a interpreta lumea încât să poată să se implice în procesul cunoașterii și înțelegerii celuilalt cu multă libertate în gândire.
Cred că există o altă soluție... Și cred că e singura valabilă. Așa cum, în cazul nostru, experiența este vitală în a înțelege lucrurile, și în relația cu celălalt, experiența este singura care arată care din explicații e valabilă. Cea dată de tine sau cea dată de celălalt. Sau nici una nici alta. Și-abia atunci, ca și în cazul propriu, înțelegerea e un proces natural și asimilezi explicația celuilalt exact cum ai făcut cu ideile despre lume cimentate în ani de existență și interacțiune cu ea. E ceea ce se cheamă perioada de armonizare.
Abia acum m-am gândit că această perioadă nu se referă la "mai las eu, mai lași tu", la o ajustare a comportamentelor proprii până la limita în care nu mai provoacă disensiuni într-o relație. Perioada de armonizare are mult mai mult de-a face cu înțelegerea celuilalt și cu asimilarea universului nou, dezvoltarea unor noi unelte de a analiza lucrurile.
De aceea, cele mai multe relații dintre doi oameni diferiți, care provin din medii și experiență de viață foarte diferite, sunt mult mai supuse riscului ruperii. Pentru că, din păcate, trebuie să-i lege multe alte lucruri care să le permită rămânerea împreună peste perioada de armonizare și ajungerea la asimilarea internă a modului în care e celălalt. Practic, oamenii nu se înțeleg decât după ce acceptă că celălalt e altfel decât ne-au spus nouă analizele făcute cu uneltele proprii.
Sigur că, după înțelegere (cea adevărată, însoțită de asimilarea rezultatului ei), urmează ceea ce-și dorea omul, atunci când a vrut să înțeleagă: să gestioneze lucrurile. Astfel, dacă ceea ce a înțeles nu-i place, fie va încerca să schimbe (de data aceasta în interiorul universului comun), fie va fi capabil să gestioneze eventualele crize apărute. Cred, însă, că de cele mai multe ori, înțelegerea semnificației gesturilor duce la dispariția celor mai multe probleme într-o relație, presupunând că există ce trebuie la baza acelei relații. Pentru că, așa cum îți spuneam, semnificațiile din spatele gesturilor sunt mult mai importante decât gesturile. Și, din păcate, cel mai des facem greșeala de a atribui semnificații, nu în baza a ceea ce știm despre celălalt, ci în baza a ceea ce știm noi despre noi înșine și despre cei pe care i-am mai întâlnit.