Sunt un cititor simplu, fara pretentii critice. Cumpar la intamplare si citesc ziarele care cred ca imi pot spune ceva despre ce se intampla in tara noastra. Citesc si din considerentele ca sa observ ce se scrie si cum se inteleg anumite lucruri. Adica ma intereseaza, mai ales, cum reactioneaza cititorii la cele scrise mi mult decat autorul si ceea ce e scris. Incerc sa deslusesc sensuri ascunse ale unor mesaje textuale si sa le proiectez in contextul cultural, politic economic al capitalismului nostru salbatec. Nu citesc cu regularitate, pentru ca sa nu fiu influentat de o anumita ideologie. Nu stiu ce a urmat pana la un anumit eveniment sau dupa acesta, dar ceea ce e scris in numarul de azi, fragmentar, ma conditioneaza sa gasesc legaturi subterane si sa deduc cum ar intelege si alti cititori reflectarea aceluiasi lucru. Cred ca as putea sa evit o influenta ideologica (manipulare) ramanand neutru in aprecieri si decizii. Insa mai sunt si dintre cei care cred ca ceea ce e scris nu poate fi decat adevarat. Cei mai multi dintre acestia sunt printre adolescenti, liceeni si studenti, care nu stiu si nici nu au de unde sa stie dedesubturile unor scandaluri sau polemici, interese si venituri ale jurnalistilor. Iar a specula pe seama naivitatii cititorului este o fapta ilicita si imorala la adresa societatii civile.

Logica dlui N. Dabija
Literatura si Arta este saptamanalul pe care il citesc si la care se aboneaza cel mai des profesorii de literatura romana, deoarece este „Saptamanal al scriitorilor din Republica Moldova”, mai mult sau mai putin membri ai Uninuii Scriirtorilor din Modova (USM). Firesc, este citit de studenti si parinti, de fosti revolutionari, scriitori care mai scriu si care nu mai scriu etc. Ca sa stiu aproximativ cu ce impresii literare vor veni studentii din vacanta de iarna, cumpar LA, nr.3 (3151) din 19 ianuarie 2006. Asa cum ziua Poetului a fost evenimentul cel mai important al saptamanii, prima pagina este dedicata lui. La bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor nu prea a fost lume si multi s-au plans de absenteismul „nostru”. N. Dabija isi incepe editorialul pe o nota pesimista, un tanar poet i-ar fi raspuns ca nu-i place Eminescu si nu l-a citit. Apoi se subliniaza ca anumite personalitati de tipul lui V. Stati, E. Matievschi s.a. ar putea traduce „Luceafarul” in limba moldoveneasca si se exemplifica. Se aduce apoi un elogiu saptezecist Poetului national si gata. Sa cred ca acesta e atitudinea USM fata de ceea ce se intampla in Moldova la adresa lui Eminescu: tineretul nu citeste si nu ii place, colegii de promotie il traduc in limba de stat, si numai foarte putini inteleg incontestabila valoare a creatiei eminesciene, dar nu se mai poate face nimic. Si cand stim ca Eminescu ne poate integra in Europa... Un cititor din afara RM va crede (ar trebui sa creada) ca la noi nu mai citeste nimeni, toti am intrat intr-un con de umbra culturala, fara iesire, fara speranta.

Codul amoral al lui A. Strambeanu
Pe aceeasi pagina – un articol de A. Strambeanu, cred ca pus acolo cu acordul redactorului-sef. Articolul comenteaza intr-un codex moralist „razboiul dintre scriitori”. Autorul incearca sa convinga cititorul care sunt personajele negative ale conflictului si cauza atacului acestora asupra unor nume sacre din literatura romana, nume prezente, de altfel, in manualele scolare (Eminescu, Cimpoi, Vieru, Dabija). Postmodenistii (fara nici o nominalizare) sunt acuzati de tot raul de pe lume, desi ei sunt deja „bunici”: pornografie, profanarea unor valori, pretentii de a li se ceda functii, faptul ca volumele lor nu se vand, desi sunt ieftine, concursurile literare de la Soros etc. A. Strambeanu vorbeste din numele USM sau din numele sau personal – inteleaga fiecare cum poate. Cei care il cred trebuie sa vada intr-un poet postmodernist – un monstru „fara nici un Dumnezeu”. Nu prea inteleg ce are acest fapt si cu preferinta posmodernistilor de a-si alege modalitatea de a face literatura. Exista vreo lege in arta? Fiecare artist are dreptul sa gandeasca „lumi ce nu exista” in limba in care ii este accesibil s-o faca, indiferent daca „frontiera se intinde pana la Nistru”. A. Strambeanu pare un om cu orgoliul ranit. Nu cred ca cineva i-ar fi interzis dreptul la libera concurenta. Morala dlui nu evidentiaza esente, cauze, directii, texte concrete, ci acuza un segment de scriitori („contrafortisti”) aproape toti diferiti intre ei. Ar fi de ajuns sa spui sa esti postmodernist si ai cazut in dizgratia lui Strambeanu, precum si a saptamanalului LA, si a USM si a intregii republici. Nici asa nu e chiar asa.

LA – intre FDR si USM
LA a devenit publicatia Forului Democrat al Romanilor, in fiecare numar publicandu-se mesajele noilor aderenti. Este un lucru binevenit pentru cei ce sensibilizeaza apartenenta la spiritualitatea romaneasca. Dar... In acelasi timp este si saptamanalul USM. Nu ca ar fi scriitori ce nu si-ar confirma legatura de sange cu cei de peste Prut, dar exista un set de alte probleme, pe care cititorii ar vrea sa le gaseasca o solutie anume in aceasta publicatie: viata literara din RM, realizari noi si vechi, actualizari, deschideri si perspective. Daca postmodernistii nu intra in standard, tinerii nu sunt dintre cei care il citesc pe Eminescu, iar aderentii completeaza tot mai insistent listele, ar trebui cel putin ca acestia din urma sa favorizeze de o strategie informativa: daca nu o realizare, macar un ideal prelungit. Or, LA se straduieste sa mentina echilibrul dintre unii si altii, fiind expusa unui risc deconstructiv atat timp, cat nu se va clarifica obiectivul concret inspre care se tinde: cel literar sau cel politic. Ca cititor, consider ca literatura trebuie sa prevaleze, nu cea cu idealurile secolului al XIX, nici macar cu tendintele secolului al XX-lea, ci cea care este in prezent, cea care se scrie acum in contextul axiologic local, european si global. Altfel, nu vad nici o sansa a literaturii de a fi oficializata ca valoare sociala, altfel va trebui sa recomand studentilor si colegilor mei alte surse literare de inspiratie.

Miscarea literara si receptarea ei la Universitate
Totusi, la Universitate se mai citeste. Datorita schimbarii opticii interpretative axate nu numai pe continut, ci si pe obiective comunicative, profesorul are voie sa selecteze din milioanele de texte de fictiune pe cel mai adecvat obiectivelor sale. Important ca studentul sa perceapa limbajul figurat, tehnicile narative, caracterul dialogal, emotiv etc. al textului artistic, sa-l poata racorda la fenomenele europene, sa-l poata aprecia si evalua corect. Miscarea literara este fireasca si profesorul e dator sa spuna ce s-a intamplat cu secole in urma si ce se intampla acum. Or, opera lui Eminescu este foarte importanta, este inevitabila in circuitul valoric national si universal, dar nu e destula. Literatura romana nu este numai ceea ce le place unor sau altor critici. Ea este oglinda spiritului nostru, este ceea ce s-a putut intui, spune in taina, ascunde, izbucni. Iar spiritul „odihna nu poate afla”. Daca sunt pe lumea asta si alte pareri, este normal sa fie asa. Nonlectura este o problema, dar ea nu tine de cel ce nu citeste, ci de educatia pe care i-o da statul, de ceea ce promoveaza publicatiile literare, de ceea ce mai spun scriitorii. Si-apoi mai este Internetul, televizorul, discoteca, sportul s.a.

Viitorul literaturii romane
S-a vehiculat prin presa o ideea de-a lui G. Vieru ca divizarea scriitorilor traditionalisti de cei postmodernisti se va face impreuna cu cititorii fiecarora in parte. Recunosc, eu nu voi pleca impreuna cu nici un autor nicaieri, pentru ca eu sunt cel care hotaraste soarta autorului. Nu ma alege nici Vieru, nici Strambeanu, nici postmodernistii. Eu aleg ce sa citesc si daca cineva considera ca imi poate conditiona lecturile mele, greseste, lezandu-mi dreptul la libera gandire. Eu m-am nascut intr-o epoca literara postmoderna si sunt, in mare parte, rodul unui tip de discurs deconstructivist, cu ajutorul caruia incerc sa dezbrac textele fie traditionaliste, fie avangardiste de zorzoane si sa percep continutul ideatic, sa comunic din interior cu ideea. Altfel spus, eu caut idei, nu autori. Daca sunt idei, viitorul literaturii este garantat. Acestea insa nu se nasc asa din frecarea palmelor....
publicat fragmentar in Jurnal de Chisinau din 24 ianuarie 2006.