"Eu sunt mic, eu nu știu nimic..." -atunci când sunt întrebat fac pe prostul. E cea mai sigură metodă să scap de pisălogii chinuitori. Dar, bineînțeles că la un pahar de bere sunt stăpânul lumii. Știu și footbal, și informatică, eu am făcut și am desfăcut guverne. Sunt Mitică atotștiutorul- dar n-am decât zece clase. Ete' da' românii e a dracului- ei se naște înzestrați.
Dacă s-ar pune problema să alegeți între a ajuta- fără plată- un student în anul terminal să înțeleagă o problemă pentru licență și un joc de Generals- ce ați alege ? Sincer, cred că majoritatea ar trece liniștiți pe Generals. "Eu sunt mic, eu nu știu nimic..." este un laitmotiv al acestor zile. Atunci când îți trebuiesc n ani ca să faci o autostradă (și Hitler a umplut Germania de autostrăzi în mai puțin de 5 ani) e ceva în neregulă cu noi. Atunci când sindicatele vor salariu minim de 180 Euro pe lună iar producția medie a unui membru de sindicat este praful stârnit în Piața Victoriei- este ceva în neregulă cu noi.
Nu mai vrem să facem nimic- vrem să luăm totul de-a gata. Spunem acest lucru încă din anii 1980. Din păcate, unei ipocrizii i-a luat locul o ipocrizie cu față umană. "Noi suntem mici, nu știm nimic..."