(279)


Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa:
http://www.miracol.ro/bibliografie.txt



Teoria drumului critic se învăța pe vremuri la cercetare operațională. Orice activitate, oricât de complexă, poate fi dezmembrată în componente. Fiecare componentă primește la rândul ei rang de acțiune și se descompune din nou. Se stabilește pentru fiecare în parte durata minimă de execuție și rezerva de timp de care dispune.


O locomotivă are 30000 de componente fabricate în 100 de uzine diferite. Fiecare cu ciclul său de producție. Drumul critic se consideră suma duratelor minime de fabricație a tuturor compo-nentelor ce nu permit realizarea lor simultană din motive tehnologice sau de capacitate. Se determină astfel durata minimă de producție a locomotivei. Dacă rezultă că traseul cel mai lung al acestui flux, drumul critic, durează 40 de săptămâni, nimeni nu intră în panică dacă farurile care se montează în săptămâna 39, nu sunt gata în primele 38 de săptămâni. Osiile trebuie să fie însă gata în fix cinci săptămâni, când începe asamblarea și piesele încep să se adune cum fluviul își adună afluenții.

Orice eveniment are o dată de start și una la care trebuie să se încheie. Dacă discutăm despre faruri a căror fabricație necesită, să zicem o săptămână, ele au o rezervă de timp de 39-1 săptămâni. Producția lor poate avea o evoluție continuă, intermitentă, pot sta în așteptare fie înainte fie după ce s-au finalizat, până când le vine rândul la montaj. Această varietate de posibilități, este valabilă pentru fiecare dintre cele 30000 de componente. Reprezentarea grafică a tuturor conexiunilor conduce la o rețea enormă de trasee dependente.

Fără această viziune de ansamblu participanții la actul productiv se dezorientează și acționează haotic sau greșit. Ignorând conexiunea, viața fiecarei piese are istoria sa, cum este ea proiectată, cum se naște, cum este finisată și verificată, îmbălsămată în vaselină și condusă pe ultimul drum, la montaj. Între momentul de start și cel final, se poate vorbi de rezerva de timp a piesei respective, de viața ei, de liberul ei arbitru. Când a ajuns în montaj autonomia sa a scăzut drastic dar o picătură de libertate tot mai are, poate funcționa bine, poate scărțâi, se poate defecta sau rupe. Când considerăm evenimentele din viața noastră întâmplări disparate, fără legătură, fără consecințe, înseamnă că nu știm ce reper al locomotivei reprezentăm, când ne vine rândul la montaj și ce rol avem.

Starea de derută și confuzie poate fi generată și întreținută de însăși conducătorul local care împarte problema pe dispeceri și fiecăruia îi dă să afle când și cât consideră necesar, cu măreția unui sultan. Partea mecanică, partea hidraulică, sistemul de ungere, partea electrică, cea electronică, sistemul de navigație, cel de semnalizare au fiecare dumnezeii lor. În limbaj curent le numim ansamble, incluzând în termen și limitele de competențe, ca în orice ierarhie cu un număr de accese permise și o cantitate de restricții. Toți au viziuni parțiale și trunchiate, o vedere globală are doar șeful proiectului.

Când locomotiva e gata unii o privesc ca pe o bijuterie alții văd în ea un monstru. Importantă nevoie mare, își ia vagoanele și pleacă să vadă lumea. Pufăie cu îngâmfare să sperie iepurii și fluieră asurzitor ca să-i învețe pe impiegați efectul Dopller [161,(113)].

Circulă nouă și arogantă printre cele câteva gări ale regionalei feroviare. Nu iese din teritoriu din motive administrative și nu trece frontiera. Spre est din rațiuni de ecartament, spre vest fiindcă poluează. Cu modificări și îmbunătățiri poate călca în Europa. Ei da, acum a intrat în lumea mare! Dar Europa e o bucățică de uscat și până nu demult nici o locomotivă nu a trecut dincolo, prin imensul ocean, ca să dea ocol pământului. (Niște irlandezi au trecut totuși o locomotiva de 109 tone, în Canada, folosind un avion gigant de fabricație ucrainiană, un Antonov 225, cu un deplasament de 150 de tone). Planeta, măreață la rândul ei, se învârte în jurul unui soare, pierdut ca un grăunte de nisip la marginea galaxiei într-un univers ce stă parcă încremenit în fir de așteptare, să-și plătească la fisc impozitul pe stele.

Raționamentul nu se aplică doar locomotivelor, ci este general valabil. Pe tot traseul o ierarhie impozantă. Șefi de magazii și depozite, șefi de hale, depouri, gări și triaje, peste tot triaje, apoi alți șefi de triburi, de partide, de organizații, șefi de state, de federații, șefi de confederații terestre, intraterestre și extraterestre.

În vârf, un superșef care nu-și cunoaște decât șeful direct.

(Romani 5,19) "Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl."

Inaccesibilă pentru noi dar banală pentru alte nivele, ierarhia poate fi transpusă într-o rețea ca cea a locomotivei, cu infinite trasee de derulare a evenimentelor, în care fiecare șaibă are rol de macaz, adică poate schimba direcție de evoluție a evenimentelor. Noi le spunem traseele rețelei, misticii preferă termenul Căile Domnului.


Lumina este o radiație din gama vizibilului, se propagă doar în linie dreaptă și la fiecare obstacol întâlnit se difractă, își schimbă direcția. Fenomenul se cunoaște de la 1680 Huygens [160,(111)]. Raza este deci fracturată și deviată. Obstacolul o poate chiar întoarce din drum și trimite de unde a venit, dacă este o oglindă.

Gândurile sunt tot niște radiații, propagarea lor este superluminică, iar devierea lor este posibilă cu alte gânduri, cui pe cui se scoate. Un gând de bine, o rugăciune, poate abate din drum o iminență, poate devia o nenenorocire, poate alunga o boală. Dacă nu credem aceste lucruri atunci de ce ne mai rugăm? Dacă ne rugăm cu ipocrizie nu putem păcăli pe nimeni, fiindcă gândul nostru sună a gol, nu are nici direcție nici energie și în consecință nici efecte. Un fascicol de gânduri reunite și focalizate poate schimba soarta unui individ sau a unui popor, poate devia un asteroid.

E suficientă o mică deviație, o infimă difracție și totul se poate schimba. Când omul cunoaște pericolele la care este expus găsește calea să le evite. Conștientizarea unui pericol a rezolvat pe jumătate problema, după cum o greșeală mărturisită e pe jumătate iertată.

Fizic aceste mici schimbări sunt doar niște banale difracții.O informație aflată la timp schimbă soarta unei bătălii, întoarce trendul bursei. Cel mai neînsemnat amănunt învârte lumea în loc. Lao Tse i-a spus fluture. Dar ce este o informație dacă nu energie. Cine este cel mai puternic? Cel ce deține informația, adică puterea. O informație ajunsă la bursă poate atrage un dezastru indiferent dacă e reală sau falsă. Un om informat nu poate fi destabilizat, dacă cunoaște primejdiile și le poate contracara.

Parcă pentru a exemplifica acest potențial nebănuit al omului de a preveni catastrofele stă o extraordinară povestioară biblică, ce ne amintește cazul lui Iona. Dumnezeu dorește să-i ajute pe locuitorii cetății Ninive, a căror păcătoșenie depășise orice limită dar pe care nu se îndura să-i distrugă. Se hotărăște să-l trimită pe Iona să le dea un avertisment. Iona radical, nu vrea să se facă purtătorul cuvântului salvator, considerând pedeapsa binemeritată și încearcă să fugă cu o corabie în altă direcție, la Tarsis. Nemulțumit Dumnezeu oprește corabia pe mare, printr-un vânt năprasnic. Iona înțelegând motivul piedicii nu lasă echipajul să piară în naufragiu și le cere să-l arunce în valuri, să moară doar el. Așa fac, și marea se potolește pe dată. Iona este acoperit de talazuri dar un pește mare ce se afla chiar acolo îl înghite, cu intenția nedeclarată de a-l scoate la mal. Ajuns la țărm, Iona primește încă odată misiunea, intră în rol și de data aceasta se duce la Ninive, o cetate foarte mare cât o călătorie de trei zile [190,(246)] și îi anunță pe locuitori folosind un ton ferm:

(Iona 3,4) "Iona a început să pătrundă în oraș, cale de o zi, strigând și zicând: Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, și s-au îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, și-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac, și a șezut în cenușă. Și a trimes să se dea de știre în Ninive, din porunca împăratului și mai marilor lui, următoarele: Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă, și nu l-a făcut."

La departamentul dezastrelor se lucrează non stop fiindcă prea dese sunt astăzi naufragiile pe care nimeni nu ni le poate explica. Recitiți neapărat Cartea lui Iona. Are doar două pagini. Elementul mistic este doar un voal peste care trebuie să trecem cu curaj.

Paza bună trece primejdia rea. Dar referirea nu îi privește pe paznici. Ei mai întotdeauna dorm sau cooperează cu hoții, dacă nu iau chiar inițiativa. Cineva a propus o formulare mai precisă: De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi.

Gândurile de teamă, de spaimă, de panică sunt extrem de puternice, de aceea ne secătuiesc de forțe. Dar forța lor nu se năruie în gol, ea se convertește într-un fel în armă de apărare. Cu cât ne gândim mai intens la o soluție protectoare, cu atât pericolul va fi deviat și ne va ocoli la o distanță mai mare. Așa cum nici lumina nu poate trece printr-un paravan, iar dovada înfrângerii sale este umbra, zona în care lumina e mai slabă fiindcă ajunge doar pieziș. În apărare trebuie solicitată soluția protectoare, cea salvatoare, lasă loc evenimentului. A preveni e chiar mai ușor decât a salva.

Panica stârnită recent în rândul populației de prezicătorii de cutremure ce îi anunțau iminența, s-a transformat în energie protectoare și evenimentul nefast, cutremurul, poate primi o altă turnură sau o altă temporalitate. Evenimentele au apucat-o pe altă ramificație în marea rețea a întâmplărilor terestre.

Un cutremur e ca o vibrație ce apare în lagărul unei roți. Dacă rugămintea șefului de depou e primită și mecanicul strânge o bucșă, vibrația dispare. Dacă nu intervine, vibrația crește, piesa se descentrează, se rupe, roata plesnește, vagonul deraiază, dezastrul ce urmează poate lua orice turnură și orice proporție. Fluturele a bătut din aripi și zguduit de o conexiune nevăzută, trenul se rostogolește catastrofal.

Dacă privim revizia tehnică cu ochii misticului o putem numi spovedanie. Rugămintea șefului trebuie privită acum ca rugăciune, fiindcă la sarcini de serviciu nu mai reacționează nimeni.

Starea de liniște, vecină cu letargia, scade energia de protecție și uneori chiar atrage primejdia. Boxerul care lasă cu ostentație garda jos, în scurt timp este la podea. Dacă ar fi rămas atent și precaut el nu ar fi primit de fel lovitura decisivă. În orice competiție sportivă e la fel. Cel infatuat pierde chiar și când e mai puternic sau mai bine cotat. Fiindcă buturuga mică e mereu la locul ei și răstoarnă doar carul care o nesocotește. Un car ce ocolește buturugile nu se răstoarnă. Niciodată o catastrofă sau un dezastru nu s-a produs după un preaviz, sau după o lungă așteptare, chiar dacă apoi s-a transmis în direct pe canalele CNN.
Factorul surpriză este întotdeauna determinant și acționează de partea celui care îl posedă. Odată prevenită surpriza, rămâne în discuție raportul obiectiv al forțelor ce se înfruntă.

Se spune că în antichitate gâștele au salvat Roma de invazia barbarilor. De fapt ele au trezit oștenii care altfel ar fi fost luați prin surprindere și înfrânți. Treziți în timp util, succesul lor a fost deplin. Dacă este doar o legendă, atunci mult mai ușor de demonstrat este efectul unei medicament homeopatic în diluție infinită în cazul unor suferințe, după ce medicația administrată în doze pe kilocorp de greutate nu a dat nici un rezultat.

O teorie răspândită spune că de multe ori cea mai bună apărare ar fi atacul, dar ideea este mai bine exprimată de preceptul că o boală se previne mai ușor decât se vindecă. Adică acțiunea de întâmpinare se desfășoară în plan mental, la frecvențe ridicate este mai sigură și mai rapidă decât la frecvențe joase, adică sub consum de medicamente sau prin intervenții chirurgicale.

Cred că argumentația este suficientă dacă mai adăugăm faptul că masele se manipulează mental, prin idei, sloganuri, promisiuni sau amenințări. Acțiunile se exercită persuasiv, în plan mental, pe o durată determinată, fără să dea naștere la suspiciuni, așa încât în ziua de salariu sau la data scrutinului electoral reacția să fie cea dorită.

Starea de temeritate sau apatie se poate crea prin îmbărbătare sau descurajare, deci psihic, cromatic prin campanii de culoare, cu gaze ilariante sau depresive, halucinogene sau lacrimogene, infrasunete și cel mai eficace, cu promisiuni adecvate.

Punctul de sprijin de care tânjea Galilei pentru pârghia sa interplanetară este comuniunea spirituală a oamenilor. Prin forța lor unită și bine orientată nimic nu le rămâne imposibil. Evidența eternelor dezbinări atestă că un oarecare șef din ierarhia locală nu agrează această cale. O intenție mărturisită, cu rezultate recunoscute, a fost dezbinarea babiloniană.

In fața unei rugăciuni nimic nu poate rezista dar trebuie avut în vedere momentul ei în raport cu iminența evenimentului. Dacă un om se așează într-o curbă pe șina trenului este inutil să se roage de mecanic sau să-i facă semne disperate să oprească pe treizeci de metri. Dacă își alege o porțiune dreaptă și mecanicul îl zărește de la cinci sute de metri rugămintea poate da rezultate și are șanse să scape. Dacă dă un telefon la prima gară și cere să fie reținut trenul fiindcă linia prezintă o defecțiune, catastrofa se evită fără nici un risc. Cu o viziune și mai avansată cursa din ziua respectivă putea fi suspendată înainte de a ieși din depou, iar dacă ministrul trenurilor este clarvăzător o putea desființa temporar cu trei luni înainte, spre binele general, cum se întâmplă la noi de la un timp. Cu alte cuvinte când ministrul trenurilor își ia inima în dinți și introduce în graficul feroviar un tren, el a pecetluit soarta celor care își vor sfârși existența sub roțile acelui tren, pe toata perioada cât trenul va circula.

Ceea ce pentru unii ia proporții catastrofale, pentru cei din departamentul dezastrelor este sarcină de rutină:

(Geneza 19,1) "Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; și Lot ședea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieșit înainte, ăi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: Domnii mei, intrati, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea și spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață, și vă veți vedea de drum." Nu, au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în ulită. Dar Lot a stăruit de ei până au venit și au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi și au mâncat."

A doua zi dimineața cei doi musafiri au intrat în secvență:

(Geneza 19,12) "Bărbații aceia au zis lui Lot: Pe cine mai ai aici? Gineri, fii și fiice, și tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim."

Din misiunea primită făcea parte salvarea lui Lot și a familiei sale urmată de distrugerea Sodomei. Limitele lor de competență sunt restrânse dar uzează de ele. Ei amână declanșarea catastrofei până când Lot se hotărăște în alegerea refugiului. Din punctul de vedere al victimelor, catastrofa este inexorabilă, din punctul de vedere al îngerilor este o operațiune de rutină:

(Geneza 19,1) "Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, și ai arătat mare îndurare față de mine, păstrându-mi viața; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, și voi pieri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, și este mică. O! de aș putea să fug acolo, ... este așa de mică ... (focoasele trebuiau recalibrate, și alți oameni ar fi fost salvați fără să știe! n.a.) și să scap cu viață! Și El i-a zis: Iată că-ți fac și hatârul acesta, și nu voi nimici cetatea de care vorbești. Grăbește-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo. Pentru aceea s-a pus cetății aceleia numele Þoar (Adică: Mic n.t.). Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Þoar. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc dela Domnul din cer."

Ce basme minunate ne-au lăsat înaintașii!

(4,VI,25) "Unii din ei ascultă de Tine, însă Noi am pus acoperământ pe inimile lor, ca să nu-l priceapă, și surzenie în urechile lor, deci dacă și văd toate semnele, totuși nu cred; ba ei încă vor veni la Tine ca să se certe cu Tine. Vor zice cei necredincioși: Astea sunt numai basme ale înaintașilor!”