După ce am terminat de citit cartea domnului Năstase, m-a apucat o neliniște. Parcă dăduse strechea-n mine. Ceva-mi spunea, și mă-ndemna!, ca musai să sparg "Codul Termopan", altminteri viața mea n-ar avea rost.
Zis și făcut. M-am dus la adresa cunoscută din Zambaccian. Noaptea.
În afara codului de la poartă, nu prea aveam pe ce pune mâna. M-am întors acasă cu coada-ntre picioare și m-am îmbătat de ciudă, dar am reușit să mă repun pe picioare dis de dimineață și m-am reînființat tot la adresa răs-răscunoscută, ca să-i smulg un interviu autorului cărții.
Nici el nu dormise - m-a primit cu amabilitatea sa public cunoscută, care, de data asta, m-a scos, pe loc, și mai tare din fire.
- Domnule, îmi violați proprietatea și intimitatea, doamna Dana e cu nervii ... La parchet, vă rog, nu insistați!
- Domnule, mă scuzați, dar doamna nu este genul meu, mie-mi priește feminitatea fragedă, nu aia lemnoasă!
După schimbul ăsta de replici domnul a trecut la subiectul subiectivității domniei sale, așa cum se află acesta imprimat începând de la pagina 24, adică de acolo de unde începe să vorbească despre "Primul persan al țării", amintind că a recitit a treizecea scrisoare a lui Montesquieu.
Remarca de căpătâi, făcută-n pragul casei, a fost că schimbarea are un efect tragic, în cazul lui Băsescu fiind vorba de o popularitate "deturnată". Altfel spus, personajul ne face cu ochiul, deși are ochii închiși - din câte știu eu, Băsescu s-a operat la ochi, înainte de a se opera de ... deochi la Viena, cam de pe vremea când era secretar de stat al transporturilor de tot felul. Asta s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 februarie 2005 - discuția, vreau să spun!
Fiindcă era frig afară, m-a invitat, domnul, în casă și mi-a pezentat o "Culegere de texte privind relațiile româno-ruse", pe fondul arivismului politicii față de interesul național. Mi-am amintit, ca prin ceață, de anii când Adrian era ministru de externe și mi-a devenit, brusc, drag auzindu-l spunând că în 2001 era prea mic pentru a anunța că renunță să mai ceară tezaurul și că la fel de netrebnic e și Geoană pentru că a renunțat să condamne un act istoric. Am făcut degrabă un act telepatic și am rupt foaia din cartea mea în care am scris că nu-mi sunt la inimă modalitățile prin care domnul Năstase slujește interesul național cu/din funcția pe care o are prin țară și prea-peste hotare.
Discuția s-a prelungit până pe 22 februarie 2005 când, brusc, m-a invitat să beau împreună cu domnia sa un ceai, spunându-mi: trebuie "Să supraviețuiți bine!". Am simțit că vine primăvara, că apar verdețurile care vor zâmbi la soare și că fructele de grădină vor fi iară pline de vitamine. Domnia sa mi-a curmat firul poetic al gândurilor, spunându-mi "budistic zen de tot" că "Să trăiți bine!" nu înseamnă, de fapt, nimic, fiind vorba doar de o cutie frumoasă și goală care zace în fiecare din noi, că e ceva ca un corolar penibil, altminteri numai o strategie a fugii de răspundere.
Recunosc, cu toată umilința, că nu am perceput miezul jocului de cuvinte și miza pusă în joc în titlul articolului: "Să supraviețuiți bine!", lăsându-mă sedus de alunecoasa expresie: "Să trăiți bine!", pe care jucătorul-adversar al meu ba o băga, ba o scotea din mânecă, după cum îi cădeau lui cărțile-n mână. Pe 2 martie 2005 m-am declarat învins, însă gazda mea m-a ademenit cu "O stenogramă din infern (1)", numerotată 33, 34, 35 până la 10 martie 2005, apoi cu "O stenogramă din infern (2)", care s-a întins până la pagina 38, cu azimutul temporal fixat la 17 martie 2005.
În prima stenogramă, Machiavelli ne convinge că nu noi hotărâm încotro mergem, iar după ce ne spune că nu-i pe gustul său votul universal, ne arată cu brațul ridicat cam care-i drumul ce trebuie a fi urmat de coloana noastră infinită ... a troglodiților. Montesquieu, palid preopinent, freacă menta plăcerilor polemicii, ba că: n-ar fi suficiente argumente; că trebuie să ai iscusința atacului și a apărării; că există o soluție a omului providențial; că votu' nu e o negustorie, ci susține un plan; că nu cuvântul rezolvă totul; că direcția indicată de brațul ridicat ține de acuitatea vederii ridicătorului de braț; că ... ceoace!
Gazda mi-a dat o pauză și m-a pus să stau, "la umbra umbrelor" și să revăd dacă am probleme politice, sau dacă nu cumva sunt doar un "caz teoretic".

Notă
Cartea are 223 de pagini. Vă dați seama ce vă așteaptă, câtă vreme abia am ajuns la pagina 39?

P.S.
Costă 15 RON-i - asta sună a titlu de film S.F.!

P.P.S.
Mai am o carte, de-a Polirom-ului, de data asta. Nu vă ameninț. E o antologie, "Antologia poeziei românești la zid", cu poze pentru adulții din Petrila și de aiurea. E scumpă. Am devenit dependent de acest: "Un proiect realizat de Ion Barbu". E un proiect alternativ la Programul Sibiu, CCE - 2007 (CCE însemnând : capitală culturală europeană). Sunt în cunoștință de cauză, știu ce spun! În primăvară vine Rolling Stones acolo. Propun autorilor antologiei să-i invite și la Petrila. Pe aceștia!