Predania, este una din metodele canonice de transmitere a învățăturii, ale Bisericii Ortodoxe. Prin predanie, experiența părintelui spiritual, se transmite învățăcelului.
Folosul predaniei, înțeleasă ca act de transmitere a experienței, a tezaurului interior al unei ființe, nu poate fi limitat la învățăturile religioase. Toți facem alegeri, de-a lungul întregii vieți. Alegerile, determină schimbări în existența noastră. În acest fel, pasa cu pas, acumulăm experiență în cursul vieții.
Există multe aptitudini care pot fi învățate prin copiere, prin imitare. De exemplu, este mult mai eficient exercițiul propriu, atunci când trebuie să învățăm să batem un cui, decât o prelegere academică despre forță, accelerație, momentul forței, impuls, frecare, densitatea materialelor și alte asemenea, care, totuși sunt implicate în acest procedeu de asamblare. Este mult mai eficient să înveți să bați un cui, făcând-o. Dacă după aceea apare întrebarea chinuitoare "Ce se întâmplă acolo?", desigur, pot fi căutate explicațiile științifice și se poate face oricâtă filosofie pe marginea subiectului.
Despre interiorul ființei umane însă, nu se poate discuta în astfel de termeni. Atunci când explorăm adâncurile tainice ale ființei umane, avem nevoie de un ghid. Există locuri tenebroase, în care dacă ajungem, ne putem rătăci și aici, valoarea ghidului este inestimabilă.
Există însă și zone delicate înăuntrul ființei umane, zone unde orice mișcare nepotrivită, poate produce consecințe grave, atât imediate, cât și pe termen lung.
O vorbă din popor spune așa: "Să nu intri cu bocancii în sufletul omului". Ușor de zis, mai greu de făcut. Este foarte greu să știi la o vârstă fragedă ce înseamnă "a intra cu bocancii în sufletul omului". Desigur, există alternativa experimentului edificator, dar consecințele pot fi de multe ori foarte costisitoare. O simplă vorbă aruncată în vânt de cineva fără înțelepciune, poate curma viața unui om. Merită o astfel de experiență făcută?
Cândva, mai demult, am auzit o vorbă care m-a necăjit: "Meseria se fură". Am auzit mai târziu această vorbă, repetată cu încăpățânare. Mai grav este faptul că am remarcat că sensul căpătat în ultima vreme este "Experiența se fură". Nu sunt de acord. Această practică, este greșită și distructivă. Asta ne conduce la a dărâma tot ceea ce au construit cei dinainte și a o lua de la capăt, la nesfârșit. În acest fel, nu vom mai ajunge niciodată dincolo de ceea ce poate realiza un om într-o viață. Adică, mai nimic. Voi da un exemplu concret, cunoscut: dacă ne vom apuca să dărâmăm casa construită de părinții noștri, pe considerentul că nu e a noastră, peste cinci generații, vom avea tot o casă și în plus, cinci generații irosite pentru aceeași idee... Aceea de a construi o casă. Desigur, e unul din exemplele posibile.
Eu am obiceiul de a scrie. Mi se pare firesc în acest sens, să citesc ce scriu și alți scriitori. Atât cei consacrați, cât și cei contemporani mie. Mi se pare firesc nu numai să citesc, dar în măsura în care pot, să particip și la întâlniri directe, la discuții, la un schimb deschis de opinii. Cum altfel poate să fie transmisă experiența fiecăruia? Există oare o modalitate mai rapidă de a învăța, alta decât transmiterea experienței?
Într-o astfel de împrejurare, la o manifestare a lumii literare, mi-a fost dat să văd și să aud o serie de afirmații, de-a dreptul imposibile le-aș spune, dacă nu le-aș fi trăit eu însumi.
De exemplu: cine nu trece de cenaclul nostru, nu este scriitor. Poate că aș fi ignorat afirmația, dacă venea de la un consumator oarecare, aflat la o șuetă, într-o cafenea. Afirmația a fost însă făcută de un laureat ale premiului "Herder". Adică, de cineva căruia i s-au recunoscut meritele literare pe plan internațional. Ce trebuie deci să învăț eu din asta? Că epoca de până la 1989 nu numai că nu s-a terminat dar am asistat în ultimii ani la o perfecționare și dezvoltare fără precedent? Că dacă vreau să ajung un mare scriitor, trebuie să cumpăr bunăvoința unui anume autor? A unui anume cenaclu? A unei anume edituri?
Eu unul, am o altă părere. Privitor la ceea ce trebuie să citesc și ce nu, cred că bunul simț și recunoașterea generală a valorii, dublate de intuiție, sunt ghizi suficienți. Acești ghizi m-au condus din copilărie la a citi pe Mircea Eliade, Eminescu, Jack London, Ernest Hemingway, Irving Stone și o mulțime de alți autori, dacă mă rezum la literatură. Dacă intuiția mea a fost corectă sau nu, a demonstrat-o, o demonstrează recunoașterea pe care o au susnumiții.
Privitor la premii. Nu o dată am asistat la acte de injustiție, la arbitrariu, la promovarea non-valorii, din considerentele politico-economice ale momentului. Există se pare o înclinație obsesivă către conjunctural, către facil. Nu mi-am propus însă aici să fac o radiografie detaliată a societății contemporane, cu atât mai puțin a părților ei întunecate.
Aici mi-am propus să îmi expun părerile și convingerile privitoare la valoarea actului de transmitere a experienței.
Același mare scriitor care m-a surprins neplăcut cu afirmația pe care am comentat-o mai sus, prin contrast, mi-a făcut o mare bucurie atunci când a parafrazat adagiul deja notoriu, aparținând la fel de notoriului savant Thomas Alva Edison "Geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație". Domnia sa, a formulat altfel, adică: "Succesul înseamnă unu la mie talent și restul muncă". Evident, m-a bucurat să aud asta, pentru că altfel, singura învățătură cu care m-aș fi ales de pe urma întâlnirii cu un laureat "Herder", ar fi fost "Dă-i înainte cu tupeu", unge bine roțile care scârțîie, gâdilă bine idiosincraziile și orgoliile și într-un an, cel mult doi, ești scriitor consacrat.
Da. Nu pot să nu fiu de acord cu munca. Cu multă muncă, dublată de un dram de chemare, de un anume dar de la Dumnezeu. Poate că faptul că am apreciat că am transpirat insuficient, este unul din motivele principale pentru care am ars munca mea de 22 de ani, însemnând circa 1.600 de pagini de manuscris --- adică, scris cu mâna, pe hârtie, nu cu calculatorul, ca astăzi. Mi-a fost ușor? Nu. Nu mi-a fost deloc ușor și nici acum nu îmi este. Dacă aș mai fi avut cele 1.600 de pagini acum, aș fi avut cel puțin materia primă de la care să pornesc. Dar... se spune că focul purifică.
Se impune aici o precizare. Atunci când vorbim de succesul real, de recunoașterea interioară de care beneficiază un artist, acea recunoaștere care supraviețuiește clipei, omului de lut și carne. Într-adevăr, calea pe care se obține, adevărata recunoaștere, este munca istovitoare. O muncă ce include, între altele și studiul operelor celor consacrați, dar și studiul celor care nu au atins încă măiestria și nu au obținut succesul. Precizarea este necesară, deoarece industrializarea a atins și această zonă: fabricarea oamenilor de succes. Există aceleași rețete elaborate în laboratoarele de psihologie, care se adaptează puțin, funcție de situație și care nu fac altceva decât să speculeze ignoranța și comoditatea multora dintre reprezentanții speciei umane. Pentru ca lucrurile să meargă lin în această industrie, ignoranța este cultivată, întreținută și apărată cu strășnicie, de către specialiști de mare valoare, care au grijă să demonstreze prin mijloace savante că nu mai avem nevoie de transmiterea experienței. E destul să mergem la primul Mall, sau Super-Market, că vom găsi acolo absolut tot ce ne trebuie, la prețuri promoționale.
Nu contest, se poate. Am dreptul însă să mă întreb: tot la Super-market mă voi regăsi și pe mine? Și dacă de mine am cea mai mare nevoie acum și acolo nu mă voi regăsi, atunci unde să caut? La alt supermarket?
Eu cred că e mai sănătos să mă caut în altă parte. Aș începe chiar cu biserica, dacă în altă parte nu știu să caut. La biserică, de câteva secole bune, se promovează același detergent destinat scoaterii petelor de pe conștiință: postul.
Am însă certitudinea că dincolo de polemici, de dorința de glorie, mărire și afirmare a multora dintre semenii noștri --- dorințe care nu o singură dată au condus la războaie urmate de pierderi cumplite --- dincolo de dorința nestăvilită de a fi stăpân, de a avea slugi, de a te afla permanent sub lumina reflectoarelor, de a fi aclamat, adulat, divinizat, de a dirija pe toți și pe toate, a fost, este și va rămâne Adevărul. Adevărul și căutarea lui. Iar căutarea adevărului, începe întotdeauna din noi înșine către în afară și nu invers.