Indiferent în ce local te duci să te simți bine, inconștient, ești victimizat nu o singură dată, ci de cel puțin două ori, în primul rând când faci comanda pentru o băutură, privită ca ceva total inofensiv și în al doilea rând, pentru satisfacerea financiară a celor care o vând fără a ți se părea că este scumpă.
Problema spinoasă a celor relatate mai sus este cu totul alta, deoarece fără să ne dăm seama, contribuim de fapt la extinderea tentaculelor spurcate ale Satanei, în scopul mârșav de a-și lărgi armata.
E foarte simplu de dedus acest lucru, mai ales când, cumpătarea își pierde din esența noțiunii sale.
Punctul culminant este atins în momentul în care, fără să realizezi, cu toate că subconștientul te ,,asigură’’ că ești stăpân pe tine, ții situația sub control, odată cu servitul primului pahar, acesta te determină să mai consumi încă unul și așa mai departe, încât, în ,,recycle-been’’-ul aflat în subconștient încep să se reactiveze amintiri, de cele mai multe ori, neplăcute despre comesean sau partenerul de pahar.
Problema mai gravă este atunci când între subconștient și conștient se reiterează acel feed-back, dar nu în sensul pozitiv ci, dimpotrivă, amintirile neplăcute activează centrul gândirii din scoarța cerebrală, îl alimentează cu idei nu tocmai ortodoxe și dintr-o dată, fără un motiv deranjant, îți jignești mai întâi partenerul adresându-i cuvinte vulgare, apoi îți ,,fabrici’’ fel de fel de răspunsuri legate de niște întâmplări petrecute cu mult timp în urmă, uneori și câteva decenii (depinde de vârstele interlocutorilor), scoarța cerebrală fiind și ea în acel moment destul de bine aburită de ,,vaporii’’ alcoolului, trimite o comandă către centrul nervos responsabil cu motricitatea, iar acesta activează un grup de mușchi, cel mai adesea al mâinilor și urmează scurt o lovitură, bineînțeles, necontrolată, nedirijată care, aplicată cel mai adesea la întâmplare, poate produce chiar moartea colegului de pahar.
După această întâmplare nefericită, se instalează cu un automatism ciudat, conștientizarea celor petrecute, în psihicul atacatorului și într-o perioadă relativ scurtă de timp, remușcarea că ți-ai ucis poate cel mai bun prieten, începe să te macine încetul cu încetul, chiar dacă îți ispășești pedeapsa prevăzută de lege.
Și după eliberare, acel gând chinuitor te va însoți multă vreme, după ce în afară de demnitatea umană, ți-ai pierdut tot ce ai realizat în viață, simțindu-te abandonat, părăsit de familie dar mai dureros să te faci că nu observi arătarea cu degetul, șușotelile semenilor din care poți deduce, fără a fi receptiv în totalitate, că ești deja marginalizat, ai poate și o vârstă destul de înaintată (mă refer în mod special la cei care supraviețuiesc după ce ies din închisoare) etc.
Concluzia este că cineva chiar te încurajează în a deveni din ce în ce mai vulnerabil, încât până la a-ți lua viața este ca și cum a primi o inofensivă lovitură de bobârnac…

Iulian Nistor -Vaslui, 14.09.2006