« Filosofia este unicul mod de a depăși condiția de muritor și chiar de a o transforma în nemurire «
(Seneca „De brevitate vitae”)

Eminescu,eternul Eminescu…

Eminescul nostru cel de toate zilele și din toate locurile…Peste tot unde au trecut pașii Luceafărului,au lăsat urme din pulbere de stele. Nenuritorule,Eminescu,dă-mi această onoare să-ți vorbesc câteva clipe.Iertate fie-mi modestele mele încercări…
Au trecut peste o sută șaisprezece ani de când Eminescu pare a nu scrie.Multe dintre manuscrisele sale încă n-au ajuns la tipar.O revelație e Eminescu în continuă desfășurare.Atât din adâncul de frumuseți incontestabile ale textelor,cât și din comoara ce încă mai stă ascunsă în caietele sale-vreo 9000 de pagini-donate de Titu Maiorescu Academiei Române în 1902.De la Eminescu orice rând,orice gând poate ascunde o scânteie de cer!“Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar…”Oare care alte cuvinte reflectă mai bine întreaga existență a geniului neînțeles,a marelui nostru poet național?
Au trecut peste o sută șaisprezece ani de când Eminescu nu mai trece „pe lângă plopii fără soț”.Atunci când trecea,cine nu îl cunoștea,draga lui iubită,azi,dacă ar trece,n-ar mai fi om din neamul lui să nu îl cunoască…De ce?Pentru că Mihai Eminescu este numitorul comun al sufletului poetic al neamului românesc.Eminescu e născătorul nostru de gânduri care ne-a învățat un grai al minunii:”limba Eminescu”,fără de care multe ar fi rămas și ar rămâne neînțelese și bucuria adâncurilor din om n-ar fi ajuns niciodată să iasă la lumina pământului.
Au trecut peste o sută șaisprezece ani de când,după ce și-a revărsat toată comoara de scântei ale minții lui nepereche,peste lume,lui Eminescu i s-a îndeplinit dorul de a trece dincolo„în liniștea serii”.Dar de atunci,în loc să se odihnească undeva,”la marginea mării”în tihnă răsare noapte de noapte pe bolta culturii române,întocând în strălucire toate stelele.Nu are parte de repaus și e bine.E soarta nemuritorilor.
Au trecut peste o sută șaisprezece ani de cănd respirăm Eminescu și fruntea ne-a crescut ca a lui pe când îl citim,creștem cu Eminescu și vom mai crește mii de ani,dar nici unul dintre noi nu va ajunge la înălțimea lui,acolo sus,”a Luceafărului”.El va rămâne în veci .Unicul.”Luceafărul”.Eminescu e darul Providenței făcut românilor.Pentru miile de uși ale miilor de ani ce vor mai veni,românii au o cheie cu care vor „deschide” veacurile și vor intra în ele cu fruntea sus,cu frunte de „luceafăr”.Avem în Eminescu pașaportul fără dată de expirare al românlor,spre viitor!Peste tot unde au trecut pașii Luceafărului,au lăsat urme din pulbere de stele.
Studiat chiar și in literatura universală,elogiat de critici ca cel mai mare poet romantic al tuturor timpurilor,Eminescu nu va putea fi apreciat la adevărata sa valuare pe durata vieții,iar de înțelegere nu va avea parte decât de la prea puțini dintre contemporanii săi.
Creația sa literară incomparabilă este cea care îi va conferi nemurirea,deși destinul i-a negat posibilitatea de a avea privilegiul unei vieții lungi. ”Ars longa,vita brevis”căci în cazul lui Eminescu dictonul lui Hipocrat se potrivește perfect.Statutul pe care l-a dobândit în literatură se datorează talentului său deosebit,dar și vastelor sale cunoștiințe din multiple domenii.Pasionat de filosofie,îi va studia neobosit pe Shopenhauer si Kant la universitațiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică,științele ,artele și istoria sunt doar o parte din domeniile aprofundate.Dobândește
cunoștiințe remarcabile din literaturile clasice,devenind specializat în operele marilor scriitori latini.Cel mai mult îl apeciază pe Horatiu,iar Ovidiu-marele poet latin exilat la Tomis-are o influență importantă asupra artei sale poetice.Eminescu citește întreaga operă ovidiană,descoperind valuarea inestimabila a ”Tristelor”și “Ponticelor”,a elegiilor scrise de ”Poetul iubirii”pe parcursul exilului său pe tărâmurile Dobrogei de azi.
Alături de studiul aprofundat al literaturii latine,Eminescu cunoștea în cel mai mic amănunt și operele marilor scriitori greci.Îl admira pe Homer,poetul orb care a cântat în versurile sale războiul troian și ispraviile neînfricatului Ulise,lăsând posterității adevărate comori literare în epopeile sale “Iliada”și”Odisea”,atât din punct de vedere literar,cât și istoric.Aceste două opere reprezentative pentru cultura elină ne furnizează singurele informații despre intervalul cunoscut în istorie sub denumirea de “perioada anilor întunecați”despre care nu avem alte informații.Operele marilor tragici greci și a filosofilor elini sunt studiate de poet chiar in original,cunoscând limba greaca și preferând să nu recurgă la traducere.”Oricare traducător este un trădător”,fiind una dintre devizele sale în aprofundarea literaturii.
Din literatura universală,pentru marele romantic,literatura germană rămâne o mare pasiune.Pe perioada studiilor făcute la Berlin Eminescu este de-a dreptul fascinat de Schiller și Goethe.Le citește operele pe nerăsuflate,iar pretutindeni în creația sa se pot găsi conexiuni între literatuta germană și operele eminesciene.Gemanofil încă din anii adolescenței,poetul va aprecia cultura germană chiar din vremea petrecută la Ipotești și Cernăuți.Trăind într-un mediu germanic,va învăța cu ușurință limba a cărei muzicalitate îl atragea încă din anii copilăriei.Există dovezi clare,printre care și scrisorile tatălui său,conform cărora în familie se folosea această limbă.Copil fiind,micuțul Mihai citea literatură fantastică și sentimentală fără mare valuare artistică,dobîndind vaste cunoștiințe de limba germană,ce îi vor fi de mare folos la Berlin,unde va fi mult mai apreciat datorită cunoașterii limbii oficiale.Fiind familiarizat cu universul și cultura germană,Eminescu va fi acceptat mult mai repede decât alți studenți străini și se va acomoda mai ușor.Studiul literaturii germane și cunoașterea culturii nemțești îi vor influența universul poetic,așezându-i opera pe o treaptă superioară comparativ cu a altor poeți,dar influența germanică nu a reușit să îi schimbe structura poetică.,Eminescu va rămâne același romantic,etenul îndrăgostit de ideea de a fi îndrăgostit.Mereu predomină în opera sa peisaje nocturne,dominate de razele lunii nelipsite dintr-un cadru feeric.La Eminescu întotdeauna frumusețea naturii se îmbină cu dragostea neîmplinită. Din literatura germană împrumută motivul florii albastre,simbolizând dorul nemărginit.Preia și valorificarea folclorului,pentru care demonstrează o adevărată stimă.Încă din vremea copilăriei,era fascinat de basmele auzite la bătrânii satului,povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene care I-au îndulcit cei mai frumoși ani,când era vrăjit de farmecul basmelor și jocurilor copilăriei.Aproape toate poeziile sale au motive și influențe populare,dovedindu-se și un pasionat culegător de texte populare.Pasiunea pentru valuarea inestimabilă a folclorului îl va duce la conceperea unor opere de excepție,precum”Călin-file din poveste”ce are la bază basmul popular “Călin Nebunul”cules de însuși Eminescu.
Pe parcursul studiilor sale de la Viena și Berlin și nu numai,”luceafărul poeziei româneți”își va descoperi o altă mare pasiune,alături de literatură:filosofia care reprezintă o influență atât asupra operei sale,atât asupra artei sale poetice,dar mai ales asupra stilului universitațiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică

universitațiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică
putea cuprinde totalitatea învățăturii,totalitatea științei de pe pământ.Asemenea „Sărmanului Dionis”,care nu reprezintă altceva decât un alter ego al geniului ne
neînțeles,Eminescu suferă amar pentru că o viața omenească este mult prea scurtă pentru
a putea asimila întreaga înțelepciune a lumii,pentru a putea citi totalitatea cărților existente in bibliotecile lumii.Deși studiază neobosit zi și noapte,avevărata sa cultură se datorează lungilor lecturi.Există mărturii ale contemporanilor săi care își amintesc despre marele poet și despre pasiunea sa pentru înțelepciunea ce se poate găsi doar în plăcerea adusă de citirea unei cărți.Pe parcursul studiilor din străinătate,îndată ce primea bani din țară,de la tatăl său,primul lucru pe care se grăbea să îl facă era să-și cumpere cărți.Le citea pe nerăsuflate,nemaiavând nevoie nici de mâncare,nici de apă.Cunoscuții săi afirmă că după ce primea banii și cumpăra cărțile,Eminescu nu mai putea fi văzut nicăieri.Nu mai iesea nicăieri,nu îl mai întâlnea nimeni.Citea încontinuu,fără să îi mai pese de nimic altceva,iar când le termina și rămânea fără resurse monetare, le revindea la anticariate.Lectura a reprezentat o mare pasiune încă din vremea adolescenței.Biblioteca lui Aron Pumnul, profesor de limba română si indrumatorul sau spiritulal,era cunoscută în întregime,Eminescu citind toate cărțiile mentorului său.Pedagog și om de litere deosebit,Aron Pumnul va avea o influență remarcabilă asupra marelui poet.Descoperindu-i talentul inconfundabil,îi încurajează să scrie versuri și să se afirme în literatură.Eminescu va rămâne chiar în gazdă la el pe durata studiilor.Îl admiră foarte mult,dar Aron Pumnul nu va putea fi multă vreme alături de el,acesta suferind de o boală incurabilă.Eminescu va deplânge moartea îndrumătorului său,compunând elegia”La mormântul lui Aron Pumnul”.
Un mentor la fel de important pentru activitatea sa literară este și Titu Maiorescu,președintele „Junimii”,omul din umbră care coordona întreaga viața a scriitorilor.Pentru Eminescu,reprezintă,în primul rând,un foarte bun prieten care îl va ajuta să se afirme în „Convorbiri literare”,iar apoi să facă parte din „Junimea”.Este alături de poet și îl apără împotriva ofensivelor lansate de contemporanii săi.Mărturisirea lui Titu Maiorescu cu privire la Eminescu trebuie luată,în primul rând,ca un omagiu,cel mai mare care i s-ar putea aduce poetului român.Maiorescu intiește faptul că Eminescu este un geniu pentru că semnele caracteristice,versificate prin personalității poetului,sunt ale geniului.Un element esențial pentru menirea vârstei geniului este acela de a răspunde nu unei sorți particulare,ci sorții omenirii în general.
Referindu-se la puternica personalitate eminesciană,Petre Þuțea l-a numit pe Eminescu „sumă lirică de mari voievozi”.Numele lui răsună până unde sufletul îngheață și ființa se sfarmă.El a recuperat ființa identității noastre noastre.El n-a uitat,în primul rând,niciodată biserica neamului său.La conacul Eminovicilor de la Ipotești sărbătorile erau ținute cu mare sfințenie.Orice zi care amintește de Eminescu,amintește de sufletul românulul,de limba română,de noi în fața noastră și în fața lumii întregi.El a dat suflare unui nou timp al poeziei,a dăruit cuvântului intimitate,a așteptat mereu noul,Învierea noului neam.Răsfoim în poezia eminesciană urmele scripturilor bătrâne,un sensibil joc de cuvinte.Îl regăsim pe Eminescu un vindecător,prin poezie și un inovator,prin credință.
Despre influența „luceafărului”asupra contemporanilor,se poate afirma cu
certitudine că Eminescu,prin talentul său literar și vastele sale cunoștiințe,i-a eclipsat pe
mulți alți poeți,care nu au putut fi apreciați fără a fi comparați cu el.Un bun exemplu în acest sens este Vasile Alecsandri.Poet deosebit,rămas cumoscut și apreciat cu un mare pastelist,capabil să zugrăvească în cuvinte peisaje feerice,a rămas mereu în umbra

marelui poet pe care nu a putut să îl egaleze.Pastelurile sale sunt mereu comparate cu idilele lui Eminescu.
Aceeași influență asupra contemporanilor se va continua și după moartea sa,urmând ca și viitorii poeți să fie mereu apreciați în comparație cu Eminescu.Dar oare va putea cineva vreodată reuși să creeze o operă superioară celei eminesciene?Doar timpul are răspunsul la această întrebare,dar „pentru tot ce-i etern,timpul nu există”.
Eminescu n-a fost în America!Pe vremea aceea ,America era departe de noi din toate punctele de vedere,dar în bibliotecile americane,Eminescu se afla în traduceri făcute de români și nu numai atât.La începutul mileniului al treilea,Eminescu se recită la Detroit,la simpozioane importante de la Michigan University și în multe alte părți pe planetă,de la București la Tokio,de la Berlin,Paris,la Buenos Aires.Eminescu n-a fost în Uniunea Europeană!Dar ne place,nouă,românilor,să-l auzim rostit în atâtea limbi ale Europei,de la tinerele generații,tot mai doritoare de schimbări și frumuseți.Deși,pentru noi,romănii,fie vorba,în nici o limbă Eminescu nu sună ca în româneste.Să sperăm că într-o zi,un Eminescu tot atât de melodios va suna și în engleză și în daneză și în franceză.Cu căt Eminescu va fi al tuturora,va fi mai mult al nostru,și mai mare,și mai mare.”The greatest Romanian poet”,cum scria pe afișele celor două simpozioane americane.Un geniu nu are hotare.El se scrie în inimi.El se scrijelează în suflete.Spre nemurire.Spre neuitare…