Într-adevăr, mulți filosofi, de-a lungul anilor au căutat "Adevărul". Dar au încercat să "închidă" acest concept într-o definiție, într-o teorie. Unii au încercat să-și pună problema originii vieții: creaționism sau evoluționism. Alții au încercat să-și explice ce este dincolo de moarte: o fi rai și iad; o fi nirvana (pentru unii) sau nu o fi nimic.
Eu am o părere despre astfel de căutări-întrebări. Încercăm (sau, mai bine zis acei filosofi au încercat) să "ne lungim gâturile" pentru a vedea ce este dincolo de linia orizontului, dar nu suntem atenți pe unde călcăm; pe ce drum mergem - dacă mergem pe drum sau pe arăturăș dacă călcăm prin gropi și adunăm entorse la colecția de vânătăi a gambelor. Sau, ne-fiind atenți, dăm cu capul în diferite crengi și crenguțe ale copacilor de pe margine.
Nu vreau să-i critic pe filosofii care au avut astfel de preocupări în viața lor, dar încerc să învăț din experiența lor pentru a-mi face viața mai ușoară.
S-au scris munți de hârtie pentru care s-au tăiat hectare de pădure. Și? Nici o concluzie! Fiecare cu părerea lui.
Bun! Dar care ar fi acele gropi, crengi sau crenguțe de care ne lovim zi de zi pe drumul nostru.
Cred că cea mai importantă activitate din viața noastră este alimentația: ce și cât mâncăm.
Și despre acest lucru s-au defrișat câteva hectare de pădure, fiecare cu convingerile personale și obiceiurile prestabilite...
Nu intru în detalii (precum tonele de hârtie nu vreau să consum octeții HDD-ului), dar tot ce am adunat eu până acum (experiențe de viață și câteva idei medicale plus un tratat despre sistemul imunitar) mă face să re-consider de pe baze cât de cât științifice biblicul regim oferit de Dumnezeu oamenilor: "Fructele cu sămânță în ele".
Un al doilea lucru important din viață este, după părerea mea, foarte bine redat de un fragment din cartea "Cele patru legăminte" de Don Miguel Ruiz:
"Nu rostiți decât adevărul. Nu afirmați decât ceea ce gândiți cu adevărat. Nu folosiți cuvintle pentru a jigni sau pentru a bârfi..."
Dacă gândim ceva și spunem contrariul, pentru "a nu fi prinși cu minciuna" vom încerca "să memorăm" cât mai profund acel lucru ne-adevărat. Astfel vom folosi aceleași traiecte nervoase din creier, până când vom ajunge să credem și noi acel ne-adevăr sau, vom fi oarecum bulversați ne-mai-știind care este adevărul.
Acest lucru, al traseelor comune din scoarța cerebrală, a fost demonstart experimental de științele medicale.
Un al treilea lucru, afirmat și de învățătura toltecă dar și de cea zen, ne spune "Nu faceți presupuneri inutile".
Păi asta au făcut acei filosofi: și-au dat cu părerea care, cred eu, este o formă de ne-respectare a adevărului.

Nu trageți în tastaturist. Atâta poate. :-)