agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-03 | |
Depășind nivelul aforsitic al expresiei lui Emil Cioran, studiul textului Schimbarea la față a României relevă o structură ce înglobează capitole (mari teme). Ediția definitivă (1990) include șase capitole: Tragedia culturilor mici, Adamismul românesc, Golurile psihologice și istorice ale României, Război și revoluție, Lumea politicului, Spirala istorică a României. Primele ediții (1936, 1941) includeau un capitol în plus (la care Cioran a renunțat în 1990), intitulat Colectivism național.
În cuprinsul creației lui Emil Cioran, Schimbarea la față a României ocupă un loc aparte. Autorul consideră textul „cel mai pasionat și cel mai străin” 1) pe care el l-a scris. Semnificativ este și faptul că aceasta reprezintă singura scriere cioraniană în limba română în care autorul intervine prin suprimarea unor pagini. Acest destin aparte al scrierii constă și în faptul că ea se prezintă ca o expunere aproape sistematică, în disonanță cu stilul deseori fragmentar din reflecțiile cioraniene. De asemenea, cartea e unică și prin raportare la întregul scrierilor lui Cioran, deoarece, în contrast cu tonul sceptic al acestora, ea afirmă o speranță. Mesianismul ferm nu înseamnă o excepție nici în acel timp și nici în ideatica tânărului Cioran. Publicistica perioadei 1933-1937 (Gândirea, Cuvântul, Calendarul, Vremea), ca și primele patru lucrări aparținând lui Emil Cioran (Pe culmile disperării, Cartea amăgirilor, Schimbarea la față a României, Lacrimi și sfinți) semnifică transformarea introspecției în revoltă mântuiroare. Se precizează voința de a fărui un destin neamului și de a realiza un stil cultural ce ar îngădui ca românii să acceadă la universalitate. Cioran vituperează „subistoria” 2) milenară a popurului său, profetizând transfigurarea acestei țări. Primul capitol din Schimbarea la față a României fixează coordonatele tipologice ale unei filosofii a culturii. Cioran conturează distincții între culturile majore și cele minore, între națiune și popor. Pentru a avea destin, un neam trebuie să-și coaguleze energia împrejurul unei idei, pe care să o considere mântuitoare în chip universal și pe care să o impună prin forță dinaintea tuturor. Profetismul româneasc nu a depășit încă etnicul și evenimențialul. Devenirea românească e subistorie, marcată de o monotonă continuitate. Doar „saltul istoric” 3) ar putea mântui românisul de cenușiul înțelepciunii și l-ar proiecta apocalipticîntr-un destin. O „sete demiurgică” 4) de glorie, „cultul forței” 5) și depășirea politicului prin spiritual au lipsit mentalității românești. Fatalismul, un exotism agrar și paseismul zadarnic transformă trecutul, pentru această seminție, într-un neant revelator. Cultura poporului român este „adamitică” 6) întrucât, având în urmă un somn de o mie de ani, pentru ea nu există decât viitorul. Situați doar georgrafic, ar trebui, prin transfigurare, ca românii să participe la istorie. Asumarea dramatică a destinului și voința de putere ar fi confirmate nu prin sentimentalism gregar, ci printr-un „profetism național” 7). Tonalitatea apocaliptică sau intensificarea sincerității se justifică printr-o profunzime a suferinței, de aici rezultând și avântul mesianic, în cazul lui Cioran. Scriitorul năzuiește la un românism de amploare universală. („Toate triumfurile sunt morale” 8).) Radicalismul viziunii lui Emil Cioran a generat adversități chiar în perioada subiectivismului dominant. Discutată și disputată, Schimbarea la față a României a fost rareori înțeleasă în spiritul ei. Recenzent lucid, Nichifor Crainic scria în februarie 1937 în Gândirea: „Cartea de față e suflet crispat de durere și căutare a unui destin” 9), România putându-se astfel „afirma în absolut” 10). Dezamăgirea cioraniană își produce silogistica stăruitoare. În capitolul al III – lea se prezintă un rechizitoriu pustiitor la adresa carențelor de ordin psihologic și istoric ale României. Uluiți de etnic, românii au rămas o „cultură populară” 11), iar ea, având ca fond orizontala eternității, se întemeiază pe mituri. Preocupate de verticalitate, doar „culturile istorice” 12) și-au afirmat imperialist spiritualitatea. Paradoxal, deși românii sunt un popor tânăr, aceștia s-au dovedit sceptici, istoviți de contemplarea înțeleaptă a neputinței lor, deoarece zădărnicia se transformă pentru ei în virtute, iar fatalismul devine triumf moral, pe când luciditatea ajunge „autodispreț” 13). Religiozitatea românească, lipsită de dramatism, este domolită în contemplativ. Totuși, profunzimea spirituală a unei națiuni se reprezintă prin „gradul de religiozitate” 14), astfel încât românii au fost întotdeauna apropiați de Dumnezeu. În această scriere, Cioran critică trecutul românesc nădăjduind, pentru poporul său, într-un destin plurivoc, de cultură mijlocie, dar de amploare istorică. Profetismul cioranian „nu a conceput destinul ca un traseu predestinat, ci ca o posibilitatea deschisă” 15). Potrivit gândirii lui Emil Cioran, un popor poate deveni o națiune „numai în măsura în care își forțează destinul” 16), îl metamorfozează. Șansa românilor constă în sincronizarea cu orizontul cultural occidental, în urbanism și în industrializare, într-o revoluționare colectivistă a naționalismului paseist prin apel la impetuozitatea proletară. „Colectivismul național” 17) se impune ca singura soluție eficientă. Emil Cioran oscilează între indignare mesianică și admirativă stupoare, transformând un fapt intuitiv în prețuirea judecății privind istoria mentalităților. Depășind ideologiucul prin profetism, gânditorul încearcă să ofere o soluției problemei naționale. Realizarea „justiției sociale” 18) și politica „imperialistă” 19) înseamnă împlinirea unui destin colectiv. Ascensiunea istorică și extazul mistic sunt preocupările unui suflet mistuit de atașamentul față de neam. Se prezintă un atașament în numele căruia eseistul năzuiește purificarea națiunii prin revoluție și afirmarea ei prin război. Între unele revoluții care pot fi sociale și războaiele ce sunt naționale, România treuie să opteze pentru aceea „revoluție națională” 20) susținută de „ideea colectivistă” 21). Þara poate trăi o „zguduire națională” 22) și un prezumat război local. Românii ar trebui să înfăptuiască o „dicatură populară” 23) sau acea „revoluție permanentă” 24) care elogiază statul și națiunea ca valori vitale. Dacă dorește intrarea în istorie, România trebuie să renunțe la țărănescul ei fond cultural balcanic, promovând zelul mistic și etosul vulcanic. Șansa acestei națiuni constă în faptul că progresul istoric nu ar fi nici liniar, nici perpetuu. Astfel, românii se pot ridica pe „spirala istorică” 25) prin trăirea destinului în mod tragic, întrebuințând imperialismul, forța și dinamisul. România poate depăși georgafic arealul balcanic, dinamizându-l istoric, în virtutea intuiției mistice a unei misiuni superioare. Lucrearea intitulată Schimbarea la față a României preconizează transfigurarea acestui etos românesc, prin luciditatea hermeneuticii și prin patosul profetic aparținând lui Emil Cioran. NOTE 1) Cf. Emil Cioran, Schimbarea la față a României, București, Editura Humanitas, 1998, p. 5. 2) Ibidem, p. 12. 3) Ibidem, p. 27. 4) Ibidem, p. 30. 5) Ibidem, p. 35. 6) Ibidem, p. 40. 7) Ibidem, p. 54. 8) Ibidem, p. 42. 9) Apud Pro și contra Emil Cioran. Între idolatrie și pamflet. Antologie, cuvânt înainte și note de Marin Diaconu, București, Editura Humanitas, 1998, p. 81. 10) Ibidem, p. 83. 11) Cf. Emil Cioran, Schimbarea la față a României, ed. cit., p. 63. 12) Ibidem. 13) Ibidem, p. 70. 14) Ibidem, p. 75. 15) Romul Munteanu, Introducere în literatura europeană modernă, București, Editura Allfa, 1996, p. 271. 16) Ibidem. 17) Cf. Emil Cioran, Schimbarea la față a României, ed. cit., p. 146. 18) Ibidem. 19) Ibidem, p. 138. 20) Ibidem, p. 153. 21) Ibidem, p. 154. 22) Ibidem, p. 153. 23) Ibidem, p. 170. 24) Ibidem. 25) Ibidem, p. 208. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate