agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1202 .



Decembrie inainte de ianuarie
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [orice liman ]

2006-10-03  |     | 



Mai e puțin și tăiem porcul; sărbătorim ignatul.

Mai e puțin și aderăm; sărbătorim integratul.

Mai e un an și facem 18; sărbătorim majoratul.

Retroactiv îl admir pe Postelnicu și plusez: nu numai că am fost un dobitoc, dar sunt și un prost.

Sunt un anonim (și omonim cu ceilalți Nimeni) român, care, în prag de ignat, integrat și majorat își asumă statutul autodeclarat de prost.

În timpul acestor ani, am făcut, printre alte greșeli, multe prostii. Nu păstrez cronologia, nu e deloc relevanta.

N-am reușit să îmi conving câteva mătuși să nu îl voteze pe Iliescu.

Mi-am văzut colegi de Universitate (parcă aș spune “frați de pârnaie”...) care își numărau dinții scoși de oameni veniți de sub pământ.

Am cumpărat din Gara de Nord ziarul cu cel mai mare tiraj din acea vreme, “Prostituția”.

M-am făcut de râs când l-am aplaudat, premonitiv și simbolic, pe Brucan, cu ai săi 20 de ani de condamnare cu suspendare de libertate de spirit.

Am fost contemporan cu ascultători de manele, fără să realizez că, acceptându-i și acceptându-le, mă auto-accidentam, ca un fumător pasiv.

Mi-am amintit, deseori, cum am plâns prima și singura data din sentiment de “mândrie patriotică” atunci când Nadia Comăneci a primit primul 10 din istorie. Și n-am înțeles că perfidul liber arbitru, chiar și cel de gimnastică, e obligat, în fața evidenței, să cedeze. Pentru mine, rămâne ultimul 10 din istorie.

Prost fiind, am dat în gropi, la propriu, circulând cel mai des pe drumul casă-birou, cel menit să mă facă să fiu contribuabil, adică plătitor, printre altele, de reparații capitale ale capitalei.

Am văzut la emisiunile de știri bătrâni care au leșinat de căldură, de hipertensiune și de hipo-intenție-de-a-rămâne-datori-statului, în fața ghișeelor unde își plăteau dările. Și, ca un laș, nu m-am ridicat din fotoliu și nu m-am dus la directoarea oficiului și nu i-am dat două palme de neputință.

M-am crezut deștept când le-am spus unor prieteni că “dinții noștri aur poartă/noi furăm din poartă-n poartă”.

Am fost tentat să acord credit unui politician cu ochi vineții și altuia cu ochi inexpresivi – Adrian Nastase, Mircea Geoana – atunci când îi auzeam vorbind relativ corect limbi străine.

L-am crezut pe Ion Þiriac atunci când a spus că va face în Brașov, localitatea copilăriei sale, un lanț de gogoșerii. A uitat să se țină de cuvânt, dar, în spirit olimpian, a ținut să excludă câteva copile din viața sportivă, motivând că s-au dopat. Și a făcut uitat consumul de droguri al juniorului.

Un individ cu anteriu și chipiu era numit, în vremurile de după ce obișnuia să dărâme biserici, “Preafericitul”; iar eu n-am reusit să conving pe nimeni că, măcar din cauza trecutului, sau dacă nu, pentru că ar fi trebuit să fie transcendent chinului unei nații de el reprezentate religios, supra-numele său ar fi trebuit să fie “Preanefericitul”.

M-am amuzat, masochist și fudul (altfel n-aș fi fost prost destul), de agramatismul deviant al sutelor de “vedete” care îmi dădeau senzația că nu eu mă folosesc de telecomanda televizorului, ci ea de mine.

Acum, cu un an înainte de majorat, am realizat - poate prea târziu, dar, sper, nu irevocabil - că prostia pe care mi-o asum, condamnat la anonimat, a contaminat, inconștient în majoritatea cazurilor, și spirite mult mai prezente în viața urbei.

Dacă n-aș fi etichetat drept nebun, și dacă aș avea posibilități logistice, m-aș duce în balconul Facultății de Geologie, unde fumam pe la spatele unui viitor fost președinte, cu un megafon de 1 milion de watti, în așa fel încât să mi se audă prostia și nepuțința de la Oltenița până la Tărtășești.

Și le-aș striga (precum arghezianul “Vreau să te pipăi și să urlu: este!”) celor care au, încă, o porțiune nealterată din creier și, mai ales, de conștiință, următoarele:

“Haideți să ne confesăm prostia!

Bre nea Mircea, nu te mai face că lucrezi cu filozoful ăla de Socrate; lasă crescătoria aia de pitulici sau ce mai ai matale pe-acolo pe la moșie...

Băi Cațavencilor, splendid combateți... Pișcă precum usturoiul satirele voastre, da’ nu vă bate vântu’...

Domnu’ Liiceanu, prea multe cărți pe care poporul nu le poate citi din motive de lipsă demi-seculară de cultură. Ceva mai comestibil, cum zice Traian Radu Ungureanu, mai pe înțelesul mitocanilor. Un apel către proști - că lichelele n-au prea înțeles - merge?

Cărtărescule, lasă femeile și mecanismele lor de a se face iubite, frate, lasă excursiile pe la modele suedeze, că avem și noi modelele noastre, la o aruncătură de imaginativ post-modern, colea pe centură...

Domnu’ Paler, cu tot respectul față de vârstă și de teorie, viața nu e teorie și e mai ceva decât pe un peron... Haideți să polemizăm mai puțin cordial cu cei pentru care dialogul este sinonim cu “Ascultă comanda la mine”...

Nașule-Morarule, Omule-cu-două-bile-garantate, Grizonatule-de-la-OTV, e greu să dați afară din platou și din viața publică persoane care la întrebări de tipul “Cât fac unu și cu unu?” răspund “Socoteala ar fi scurtă dacă am opera în baza zece, dar se complică în alte sisteme de numerație...”

Și voi, restul, care credeți că ați trecut prin toate formele de protest, nu vreți să atingem culmea prostiei, anume să ne-o recunoastem?

Fără să mă intereseze dacă voi fi etichetat drept nebun (atâta vreme cât mă calific singur drept prost), vă fac o propunere: haideți în Piață, pe 22 decembrie, să sărbătorim și comemoram în același timp aderarea și adeziunea noastra la prostie! Ne îmbrăcăm în jeans-i, ne punem un disc cu Sterian, odihnească-se, bem o citirică și, dacă ne întreabă vreun polițist ce facem acolo, îi răspundem, demni și mioritici, “Stăm și noi, așa, ca proștii. Se poate?”

Chiar așa, se poate?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!