Pretindem ca traim intr-o societate democratica .Acest “adevar “ ne este implantat zilnic direct in vene , cu mari doze de sperante , vise neimpartasite si promisiuni desarte .Iar noi , fiind un popor cu puterea mai mult in cuvint si sentiment decit in ratiune , ne acceptam docili rolul in povestile fara de sfirsit , trimbitate in permanenta la radio ,TV sau tiparite in pretinsele ziare “ independente” .Probabil , din “dorul” si “stima” fata de perioada sovietica sau din datoria morala pentru dictonul popular ,, capul plecat , sabia nu-l taie “ , in societatea de astazi mai sunt sesizabile vestigiile vremurilor “de aur “ .
Ne-am obisnuit cu ideea ca cineva trebuie sa gindeasca in locul nostru , sa faca ceia ce e de datoria noastra si , pina la urma ,… sa manince din piinea noastra , crescuta in truda bratelor si sudoarea fruntii . Muncim pamintul strainilor in timp ce ale noastre stau pustiite , ingrijim batrinii vitregi , odata ce ace ice se numesc
,, luminosi ca sfintii “ indura foame si ger , iar copii , cei care sunt speranta Moldovei de mine , devin vrind-nevrind copii ai strazii .
Iar noi tacem , caci suntem un popor loial , pasnic . Iar asta , Doamne , ne este cea mai crunta nenorocire sic el mai aprig blestem . Caci nu intotdeauna tacerea e de aur ( !)
Atita timp cit vom pleca capul smerit la orice influienta internationala de prost-gust , ignorind cu desavirsire ,, cei trei stilpi pe care se tine neamul” , vorba scriitorului nostru Ion Druta ; atita timp cit vom pluti intr-un imens ocean al inconstiintei si crizei de identitate , iar in sufletul nostru se vas tinge sentimental vital al trecutului ; nu vom exista ca neam .Caci , odata ce scinteia demnitatii de neam e strivita sub carapacea nedreptatii si nestiintei , odata ce trecutul glorios e absorbit de avalansa istovitoare a prezentului , un neam nu mai ramine neam .
In gind imi staruie o intimplare din copilarie .Impreuna cu copii din mahala ne jucam de-a “ baba-oarba” .Cu o batista ii legasem ochii celui mai mic dintre noi si cu ajutorul batailor din palme stabileam traictoria ce urma s-o parcurga .Insa , cineva prin viclenie l-a indreptat spre o surpatura , iar picioarele celui cu ochii legati ajunsese drept in noroi .Poate e o asociatie nereusita , dar prin preisma acestei intimplari naïve remarc si mai mult hidosenia si vicisitudinile societatii noastre . Cu batiste de plumb la ochi , orbecaim si noi prin intuneric , dirijati de baghetele “ magice” a pseudosalvatorilor nostril .
Schimbarea trebuie sa vina de la fiecare .E timpul san e trezim din ,, somnul cel de moarte” , sa ne unim eforturile in cauza pentru care pledam , caci ,, unde-i unul
nu-i putere , unde-s doi puterea creste “ . Aceasta zicala strabuna ar trebui sa fie un crez pentru cei cu inima romana , ca sunt gata sa se jertfeasca pe altarul cel mai sacru : LIMBA si CULTURA ROMANA .
Iar pentru asta , repet : Schimbarea trebuie sa vina de la fiecare!