KFC-ul din Romană, ăla lipit de Mc Donald's-ul din Romană, are o "grădiniță" care nu miroase-a bulion, a ketchup vreau să spun. Nu-i singurul lucru ce m-a-ndeamnat să m-așez acolo, ci aprehensiunea mea pentru viața și opera acelui: Donatien-Alphonse-François Marquis de Sade - mort la 74 de ani, după o jumătate de viață petrecută-n pușcărie; erou în războiul anti-prusac; condamnat de drept comun pentru evaziune fiscală, mai apoi pentru felurite abateri și deviațiuni etic-comportamentale; condamnat de mai multe ori la moarte; declarat nebun; renegat, numai ca titlu nobiliar, de cele două progenituri!; ascuns privirilor opiniei publice vreme de 150 de ani; reabilitat, per accidens, după revoluția sexuală din secolul al XX-lea; exploatat intens, în prezent, de industriile cinematografice mai mari, ori mai mici.
Mizeria "fizică" a KFC-ului nu-i echivalată decât undeva, în stânga Bulevardului Energeticienilor, printre, prin, și în "grădinița" de pe lângă unul dintre blocurile "declarate" locuințe sociale; acolo unde oamenii joacă table și cărți; acolo unde există un grătar și nicio altă firmă, alta decât aceea a fețelor și existenței locuitorilor care au convenit că aia-i "grădinița" lor.
Există, însă, o deosebire fundamentală etică și valoric-comportamentală impusă de obiceiul locurilor ("grădinițelor"): în Romană am fost somat să mă ridic de pe scaun și să plec; în Energeticienilor mi s-a sugerat să-mi pun picioarele pe scaun, dacă doresc; în Romană nu am fost întrebat ce doresc; în Energeticienilor am fost întrebat dacă vreau ceva.