La început a existat doar dorința. A urmat pasiunea. Apoi, suspiciunea. Apogeul a fost furia hranită de frustrări. Și în final trădarea.
Orice ai purta ești stigmatizată să mă pierzi. Nuditatea ta perfectă ți-a devenit spațiul desfrâului interior, spațiul închis și pestilențial al morții la care am fost condamnat și pe care ai blamat-o atunci când o implorai să te cunoască, să te identifice. Iar ea ți-a refuzat totul pentru că nu erai pregatită.
Ceea ce am simțit, ceea ce ai simțit vom purta fiecare ca o "dulce" agonie. Eu voi uita. Tu te vei inspira din nefericirea ta, din amărăciunea mea.
Am să refuz orice participațiune a sentimentelor mele, orice implicare. Îmi voi purta deșertăciunea cu demnitatea care mi-a mai rămas. Până când...
Până când voi putea să intorc privirea spre nebunia noastră fără de răspuns. Atunci când voi putea privi fără să mă mai simt. Fără să mai știu de existența ta.
Am consfințit dezamăgirea din momentul întâlnirii noastre. M-am înțeles cu propriile simțăminte să nu trădez încrederea mea în mine, în tine , în noi, în ceilalți. Dar am ales departe de ceea ce eram să iubesc și să pierd. Sunt mai aproape ca niciodată de marele nimic. Am obosit să mai gândesc, să mai trăiesc, să mă târâi printre resturile rutinelor mele, ale tale. Am obosit să ignor. Nu mai pot! Trebuie să merg mai departe. Să ofer ce pot oferi. Să mă opresc la uși dechise, primitoare. Acolo unde mirosul iernilor tale nu mai există.
Îmi este frig cum nu mi-a fost vreodată. Sunt aproape de criogenizarea inimii mele cu colțurile ei cu tot și mi-e atât de frică că voi deveni ceea ce am disprețuit o viață! Că voi ceda!
Tu, fără voință m-ai învățat să fiu un simplu om să mă întorc la rădăcinile mediocrității mele. Să mă dentific, să mă reevaluez, să renunț, să am puterea să renunț la tot fără setimentul regretului. Fără să mai existe temeri.
M-ai învățat ce înseamnă lașitatea. Eu care nu știam ce înseamnă a renunța, a fugi. Sunt declarat în fața existenței mele, perdantul veșnic al propriei persoane, cel care accepta nimicul, cel care îl ridică la rangul de existență.
Nu îți reproșez nimic. Nu meriți nici asta. Te meriți pe deplin! Þie iți va fi cel mai bine cu tine și eu am acceptat asta! Iar eu intrusul ți-am declinat oferta.
Þi-ai rezervat pe viață un loc în cimitirul iubirilor mele. De aici nu vei mai ieși și din nefericire nu te va mai vizita nimeni. Nu vei primi nici flori. Nici o lumânare nu iți va lumina drumul către inima mea. Dar știu că această apocalipsă îți convine de minune. Aici te-ai nascut! Aici vei ceda definitiv!