Un eseu interesant- cel al dlui.Hălălău- plus un circ josnic- cel din Parlamentul României- m-au făcut să-mi pun foarte serios o întrebare stupidă: Ce judecăm ?
Judecăm comunismul și nazismul. Foarte bine. Ce e astea ? Niște ideologii. Ei și, Mițo ? Ideologiile nu țin de foame, ideologiile nu te îmbracă și nu te țin la școală. Ideologiile nu construiesc autostrăzi sau canalul Volga- Marea Albă. Ideologiile sunt niște chestii de care te poți spăla elegant pe mâini atunci când...tu, V.T., cel care condamni azi comunismul scriai în 1981 într-un dicționar destinat educației tinerilor că "vremea capitalismului a cam trecut...". Deci ce condamnăm ?
Din păcate nu putem condamna decât oamenii. Și iarăși, din păcate- aici greșim nepermis de mult.
Marii fanatici au murit repede. Au murit în război. Au scăpat doar supraviețuitorii. Cei care s-au furișat. Cei care s-au adaptat. Un Gunther Grass. Un Sadoveanu. Un Călinescu. Și aici vine întrebarea cea stupidă care mă chinuie- oare compromisul lor le neagă opera ? Oare compromisul lor poate servi ca un ersatz ideologic condamnabil ?
Eugen Barbu a fost, Dumnezeu să-l ierte, un om dificil. Eugen Barbu a fost un mare, un imens scriitor. Poate cel mai mare romancier român. Câștigăm ceva dacă-l condamnăm pe Barbu, romancierul și nuvelistul ?
Suntem mai fericiți, în turnul nostru de fildeș murdar dacă-l condamnăm pe Grass ? Sigur, noi n-am făcut parte din SS. Ei și ? Are opera ceva de-a face cu o rătăcire de tinerețe ?
Ideologii de tinichea scârțâie.