Ghidul scriitorului de SF - de Sergiu Someșan




Am un leu și vreu să-l beu! aș putea invoca refrenul vechiului cântec pentru a începe în forță acest subiect. De fapt am mai mulți lei și aș dori să presupunem de dragul demonstrației că nu vreau să îi beau, ci vreau să îi cheltui pe toți pe cărți SF.

Dar mai întâi, pentru clarificarea pozițiilor, să aflăm cine sunt eu. Să mă prezint așadar: sunt Ion Ionescu, cititorul român de literatură SF. În cea mai mare parte a timpului sunt bărbat și am între 15 și 45 de ani. (Cu excepțiile de rigoare, bineînțeles). Din motive neimputabile mie în totalitate (ereditate încărcată, vecini, părinți, bunici sau alte rude colaterale suferind de aceeași boală), iubesc în mod necondiționat literatura SF bună. Prin literatura SF bună înțeleg literatura SF care îmi place mie, deci te rog să nu te contrazici cu mine la acest capitol. Banii sunt la mine, dacă îi vrei trebuie să îmi suporți mofturile. Uneori s-ar putea să fii dezamăgit de mine pentru că mai evadez prin domenii colaterale literaturii SF, dar și eu sunt dezamăgit de tine pentru că îmi permiți să fac asta. Ar trebui să scrii în așa fel încât să nu îmi îngădui nici o evadare. Să scrii atât de mult și de bine încât tot timpul să îl dedic numai ție și operei tale. Să nu mai îmi trebuiască să mă duc nici la teatru, nici la concert, să trec nepăsător pe lângă sălile de jocuri, pe net să stau numai atât cât să citesc emailul, televizorul să-l deschid numai la știri și numai dacă aud că Bush a mai pornit un război, ziarele să le cumpăr numai pe cele unde aș putea afla când îți publici noul roman…

Pare o utopie, știu, dar depinde numai de tine să o transformi în realitate. Și nu uita că eu sunt o forță! Personalitatea mea multiplă este formată din mai multe zeci de mii de cititori individuali. Din surse sigure am aflat că în 1989 eram format din 100 de mii de cititori! Asta era tirajul cu care se lăuda Almanahul anticipația și a fost cumpărat până la ultima bucată. Și du-te odată într-un anticariat și întreabă de curiozitate de un almanah Anticipația dinainte de 1989: rar ai să găsești așa ceva. Dintre cei 100 de mii de atunci, unii s-au mai pensionat, alții au plecat „ dincolo”, dar jumătate din ei, chiar dacă nu mai cumpără cărți SF, ar putea oricând să recidiveze dacă tu ai știi să ne trezești fiorul acela indescriptibil cu care așteptam în diminețile geroase de iarnă apariția Almanahului. Generația tânără din mine, ridicată după 1989, este mai selectivă și are de ales între câteva surogate de SF – jocurile în primul, rând și filmele SF de la cele peste 500 de ore de televiziune zilnice. Mult! Foarte mult, mai ales că de multe ori se așează să vadă un film Sf și uită să se mai ridice din fotoliu. Și partea asta a mea o simt oarecum trădătoare și aici sunt de acord cu tine: este o metodă perfectă de îndobitocire și de legumizare a rasei umane. Una totală – televiziunea – cealaltă, jocurile, prin interactivitate mai puțin periculoasă, dar cu atât mai subtilă. Generatoare de obezi iuți de degete care gândesc în scheme tactice de joc, niciodată aplicabile în lumea reală. Asta este! Acestea sunt datele problemei de la care plecăm și tu nu le poți modifica. În schimb poți să scrii despre jocuri și pericolul lor în așa fel încât, dacă nu îi poți face să renunțe la drog, măcar să îți citească cartea. Matrix este un exemplu. Urmează-l! Și nu uita că la baza oricărui film a fost mai întâi un scenariu. Este sarcina ta să recâștigi pentru lectură aceea parte din mine care m-a trădat. Sau care ne-a trădat.

Adu-ți aminte de Ray Bradbury și de avertismentele lui din „451 Fahrenheit”: „ Montag se întoarse cu fața spre nevastă-sa, care ședea în mijlocul salonului și vorbea cu crainicul de la televizor care îi spunea: „ Doamnă Montag, doamnă Montag…” asa si pe dincolo mereu. Convertizorul automat care-i costase o sută de dolari , îi rostea numele și ori de câte ori îl rostea, crainicul se adresa publicului său anonim lăsând un gol care putea fi umplut cu respectivele silabe. Un dispozitiv special făcea ca imaginea televizată a crainicului în jurul buzelor lui, să se miște în așa fel încât să pară că rostește frumos vocalele și consoanele. Crainicul devenea astfel un prieten, un bun prieten.” Până să devină Andreea Esca o prietenă dragă, care să ne spună pe nume, nu mai este așa de mult. Deja orice joc care se respectă ne cere să ne introducem numele la început, apoi ne apelează cu acest nume tot timpul jocului, ne îndrumă, ne bate încurajator pe umăr sau ne ceartă dacă nu jucăm bine. Într-o experiență făcută acum câtva timp unui șobolan i s-a implantat un electrod în centrul plăcerii punându-i-se la dispoziție un comutator pe care îl putea acționa după voie. A fost greu până i-a descoperit întrebuințarea: l-a folosit de nu mai știu câte mii de ori, provocându-si orgasm după orgasm până când a murit de foame și de epuizare. Intră odată într-o sală de jocuri și privește fețele celor care joacă! Uneori am impresia că fabricanții de jocuri au reușit cumva să elimine din experiența cu șobolanul implantarea electrodului. Știi de ce nu joacă până la epuizare? Pentru că li se termină banii și îi dă administratorul sălii afară. Imaginează-ți acum o lume unde accesul la un calculator cu jocuri este suficient de ieftin… Distopiile nu sunt niciodată destul de sumbre si nici suficient de multe ca să ne atragă atenția asupra acestui posibil viitor. Este adevărat că încă nu dă nimeni foc la cărți, dar ele dispar înlocuite în fiecare zi cu altceva. Este la fel de adevărat că încă nu patrulează Câinii-roboti pe străzi, vânându-i pe cei care citesc să le injecteze procaină. Dar privește odată la cei trei cumpărători stingheri dintr-o mare librărie, aflată alături de o mică sală de jocuri unde se înghesuie 30 de jucători. Nu trebuie să îți faci nici un fel de iluzie: jocurile de azi sunt televiziunea interactivă din cartea lui Bradbury. Sau poate chiar mai mult decât atât. Îți mai aduci aminte cum se încheie cartea lui Bradbury? Cu un citat din Apocalipsul Sf. Ioan: „Iar pe cele două maluri ale râului creste pomul vieții, făcând douăsprezece roade, si dându-si în fiecare lună rodul. Iar frunzele acelui pom sunt spre tămăduirea neamurilor.” Numai că rodul celei de-a douăsprezecea luni tare amar mai este, atât pentru mine cât si pentru tine. Ei sunt partea eretică a mea de care uneori îmi este foarte rușine. Și cum arderea pe rug nu a fost niciodată o soluție, trebuie găsite alte căi. Ai putea să dai nepăsător din umeri si să spui: „E opțiunea lor, să facă ce vor!” Eu cred că tu, cu talentul tău, ai menirea să îi faci să își recapete plăcerea lecturii pentru că altfel, când partea mea vârstnică va ieși la pensie și nu va mai citi SF, vei rămâne numai tu cu ei. Coboară în arenă, cunoaște-ți dușmanul și înfruntă-l cu propriile arme. Ciber-punkul este o soluție, dar poate că este numai un început…Poate trebuie ceva nou…Dar înainte de a încerca citește cu atenție punctul doi.

(Să acordăm totuși prezumția de nevinovăție jocurilor și să ne întrebăm dacă oare nu prefigurează germenii celei de a opta arte? În acest caz nu îți rămâne altceva de făcut decât să scrii scenarii pentru aceste jocuri, cu speranța că peste 50 de ani (cam atât i-a trebuit cinematografului pentru a-si câștiga statutul ca artă) vei lua si tu un echivalent al premiului Oscar pentru scenariu.)

Să presupunem, pentru eleganta demonstrației și pentru ușurința discuțiilor, că sunt format acum din, nici mai mult nici mai puțin, decât zece mii de potențiali cititori (deși uneori mă simt atât de puternic de parcă as avea 20 de mii de portofele - dacă mă iau după cititorii români ai lui Harry Potter, pe care nu văd de ce nu i-ai putea adjudeca tu). Editurile ar putea să te ajute mai mult publicând sondajele pe care probabil le fac (spre binele lor, sper că le fac), dar secretul si concurenta probabil le fac să ezite. Singura editura care a publicat un top 10 este editura Polirom.

Să aflăm acum cine ești tu, dragul meu scriitor român de literatură SF. Te numești Ion Popescu și ești un bărbat între două vârste. (Statisticile spun că un scriitor de succes are între 35 si 60 de ani. Dar ca orice statistică, și asta este aproximativă și are excepțiile ei. Dacă ai 20 de ani și simți că ai talent nu trebuie să te oprești din pricina unei statistici. Valoarea nu așteaptă anii. Dar nici nu trebuie să aștepți liniștit să împlinești 35 de ani și gloria să îți vină pe tavă. Trebuie până la vârsta asta să înnegrești multe foi de hârtie, sau să tocești multe tastaturi).

Îmi pare rău dacă te simți cam singur! Dar este firesc: tu, Ion Popescu esti format numai din 10, poate 15 scriitori SF. Și nici o femeie! Turnul tău de fildeș pare cam plictisitor fără ele, dar tot statistica ne arată că abia la 48 de scriitori apare și câte o scriitoare. Istoria literaturii române (și nu numai ea) stă drept exemplu. Nu degeaba anticii le atribuiau rolul de muze. Așadar, primește din când în când câte o muză în turnul tău de fildeș, inspiră-te repede si dă-i drumul pe ușa din spate până nu se prind paparazzi. De altfel în TopSF100 următor, apar numai trei femei:
http://www.geocities.com/Area51/Cavern/6113/top100.html
Aceste topuri au, mai ales pentru noi românii, o valoare relativă si ar fi bine să fie privite numai ca simple direcții orientative pentru că, de fapt, îți arată preferințele celor din străinătate si nu a celor din tară. Dar, dacă vrei să cucerești lumea nu uita să arunci mereu câte o privire pe acolo, sau pe topurile asemănătoare.

Ocupația ta de bază este una intelectuală: ziarist, profesor, informatician, bibliotecar, etc., etc. În general, după un obositor sejur pe la locul de muncă, ajungi acasă si începi să scrii. Sau și mai rău, fiind prea obosit, lași inspirația să te cutreiere numai în week-end. Atunci când toată lumea își duce celula de bază a societății (familia) la iarbă verde, tu, înfruntând furia consoartei și smiorcăielile kinderilor, viitorii scriitori SF din familie, te așezi în fata calculatorului și scrii. Din acest motiv te-aș numi mai degrabă un scriitor de duminică. E adevărat că un stat emancipat – și dezvoltat - ar trebui să fie capabil să își întrețină artiștii, dar uite că nu o fac alte țări mai pricopsite, așa că ce putem aștepta de la România? Trebuie să găsești o soluție să poți să îți dedici mai mult timp scrisului! Eu am vreo trei soluții dar, din nefericire, nici una nu este legală.

Ei bine, toate acestea fiind spuse te întreb acum pe tine, Ion Popescu, scriitor SF, ce faci tu ca să mă convingi să dau acești bani câștigați cu greu tocmai pe cartea ta si nu pe alta? Ai deja un punct din start în ceea ce mă privește pentru că sunt convins că trebuie de acești bani să cumpăr cărți SF si nu să-i dau pe altceva (bere, mici, concerte cu Adrian Copilul Minune sau Blondy, loto, curve, teatru, cerșetori, FNI, jocuri piramidale, excursii în spațiul cosmic și alte o mie de tentații care mă pândesc la tot pasul). De fapt poate ar fi bine să clarificăm: aceste tentații nu pentru mine sunt îngrijorătoare, ci pentru tine, scriitorule SF, care vrei banii mei. Tu trebuie să lupți cu aceste tentații, nu eu, sper că am pus corect problema! Literatura SF este marea mea pasiune, sunt convins că trebuie să jertfesc pe altarul acestei pasiuni o sumă constantă de bani, dar tu trebuie să îmi menții atenția treaza, trebuie să scrii în așa fel încât eu, cu cartea ta în minte să pot trece cu pasul ferm pe lângă aceste tentații, păstrându-mi neatinși banii până la prima librărie cu speranța că, iată, tu ai mai scris un roman.

Poate vrei să spui că nu te interesează modesta mea contribuție la bunăstarea ta materială. Am să te rog atunci să mă scuzi si să nu citești mai departe. Aceste rânduri se adresează numai scriitorului SF care vrea să-i cumpăr cărțile.

Deci citește cu atenție micile mele sfaturi și nu le trata cu superficialitate pentru că, dacă nu mă asculți, nu am să te citesc. Intră odată într-o mare librărie cu nume de mare scriitor sau poet român (Eminescu, Coșbuc, Sadoveanu, Slavici, etc., etc.) privește la hectarul de cărți întinse pe mese, atârnate pe rafturi care toate mă strigă cu copertele lor țipătoare și cu titlurile aurite. Să presupun că, fidel iubirii dintâi, trec cu ochii închiși spre raionul cu literatură SF. Acolo Nemira, Teora, Rao, Dacia, Pygmalion, Polirom si alte câteva edituri mai recent apărute pe piață își etalează titlurile. Să îți mai spun, sau știi deja că, dacă cartea ta face parte din portofoliul lor, ai încă un punct în plus? Editurile obscure, apărute peste noapte, ca si volumele apărute în regie proprie nu îmi inspiră prea multă încredere. Este posibil ca si acolo să găsesc mici bijuterii literare, dar sunt prea pățit ca să mai risc. Mă mai uit încă odată în buzunare: o sută, o sută si ceva de mii vreau să cheltui azi pe o carte SF. 3-4 euro, poate chiar mai mult dacă găsesc ceva deosebit, dar asta înseamnă să mă rețin de la cea de-a doua bere si să iau tramvaiul spre casă si nu taxiul chiar dacă afară s-a pornit o ploaie rebelă de vară si nu am umbrela la mine. Deci tu, scriitorule SF, nu ești lângă mine să mă sfătuiești, să insiști să îți cumpăr cartea. Dacă am auzit întâmplător de ea (într-o prezentare la televizor, într-un articol critic dintr-o revistă) mai ai un punct marcat. Dacă am mai auzit de tine – fie de bine fie de rău – subconștientul meu te-a notat undeva – si în momentul în care trec cu privirea peste rândurile de cărți este posibil să îți iau cartea de pe raft când îți întâlnesc numele. Încă nu am ajuns la miezul talentului tău: alții vorbesc pentru tine acum. Tipografii mai întâi: dacă cartea se așează bine în mână si foile nu îi flutură, dezlipindu-se la prima răsfoire, o studiez mai departe si privesc atent coperta. O copertă stridentă în culori vii și țipătoare mă îndepărtează la fel de mult ca și una ștearsă în culori palide si neatrăgătoare. (Un punct în minus aici pentru editura Nemira: se impune urgent un grafician talentat acolo, cel puțin la colecția SF! Încă nu am întâlnit o copertă care să mă atragă prin desen. Iau cărțile Nemirei în mână și le cercetez pentru autori si titluri si pentru că știu la ce să mă aștept, dar oare câți cititori fac ca mine? )

Un preț exagerat mă îndepărtează – deși uneori cu greu – de o carte si trebuie să fie un nume foarte cunoscut ca să o cumpăr în aceste condiții. „Cimitirul animalelor” m-a făcut să scot din buzunar aproape 200.000 lei, dar era Stephen King. (Carte care are si o copertă bine realizată.)

Deci, presupunând că ai scos o carte bună la o editură la fel de bună, nu uita că acum lupta se dă între tine și monștrii sacrii ai genului. (Să nu ne legăm aici de calitatea traducerilor: un împătimit al genului trece peste asta, chiar dacă greu. Nu uita! Prefer o carte prost tradusă decât una prost scrisă.) Dacă am citit o carte sau măcar o povestire scrisă de tine care mi-a plăcut si mi-a rămas în minte, mai ai un punct câștigat. Dacă ești nou venit în arenă, ce șansă ai fată de un nume cunoscut? Putină publicitate în acest caz nu ti-ar strica! Dacă relațiile dintre tine și editor sunt bune și dacă acesta își cunoaște bine interesul și meseria, va ști să transforme lansarea cărții tale în spectacol. În ceva care să mă facă să aud despre tine. Nu uita că trăim într-o lume în care publicitatea negativă îți va spori de zece ori vânzările în comparație cu o publicitate obișnuită. Acestea sunt efectele pe termen lung ale puilor născuții vii de la Evenimentul zilei și a violurilor de octogenare de la ProTV. Acum eu nu spun să te apuci să jefuiești bănci sau să violezi babe, dar dacă tot o faci ai grijă să întorci situația în favoarea ta: spune că ai făcut-o pentru a obține bani sa-ti tipărești cărțile sau pentru a căuta noi surse de inspirație. Lumea e ciudată, pe nesimțite, niște nebuni au transformat totul în jurul nostru în show si trebuie să te adaptezi si tu ca să ai succesul la care speri.

Citeam undeva că pițigoii de la oraș cântă acum mai tare pentru a se adapta zgomotului de fond crescut. Adaptare firească pentru a-și face auzit cântecul de seducție și pentru a nu întrerupe procesul reproductiv. Scriitorul meu drag si scump, adaptează-te! Dacă un pițigoi a putut să o facă, poți si tu! Altfel copii tăi dragi – cărțile tale SF – în curând vor dispărea înlocuite de produsele „culturii” vizuale. Pentru ca procesul de perpetuare al culturii scrise să nu fie afectat, scriitorul trebuie să cânte nu mai tare, ci „altfel”. Zgomotul este de data asta „cultura video” (dacă o putem numi așa), sub toate aspectele ei, manelizarea culturii si căutarea de către consumatorul de cultură a căilor minime de maximizare a efectului ludic. Minimizarea costurilor si maximizarea efectelor, după câte se pare.

Ei, si abia acum, după ce toate acestea au fost zise putem să trecem la sfaturile propriu zise.

1 – Fii cu ochii pe clasicii SF-ului și învață mereu ceva de la ei. Poți vedea ce îmi place anul acesta aici
http://www.computergames.ro/forum/showthread.php?s=&threadid=44569
E adevărat că este prins un eșantion destul de subțire din mine: vreo 120 de cititori dar este semnificativ, cred eu. Este la fel de adevărat că nu ai să vezi în acest sondaj decât zece autori, dar nimeni nu te împiedică să inițiezi unul cu 100 de autori. Dar câteva concluzii se pot trage si de aici: Isaac Asimov conduce detașat, urmat la foarte mică distantă de Frank Herbert. Deci stilul simplu și acțiunea mai degrabă polițistă a lui Asimov mai are încă destulă căutare, la fel ca si proza mustind de filozofie a lui Frank Herbert. Ce concluzie ai putea trage de aici? Dacă nu poți scrie ca Herbert, atunci scrie măcar ca Asimov ! Așa, în stilul lui simplu si direct, atât de criticat de unii dintre noi. Îți asiguri 30% din piață, dacă ai si ideile lui bineînțeles. Adică scrie simplu, scurt și la obiect. Înfloriturile si zorzoanele stilistice lasă-le pentru alții. Observă că ciber-punk-ul ocupă numai 7% din opțiuni, dar cum fanii lui sunt foarte zgomotoși par mai mulți. Aici lucrăm pe cifre. Numai 7% din total sunt dispuși să scoată bani pe o carte ciber-punk, asa că spune-le să facă ciocul mic!.

2 – Nu face experimente literare! Cel puțin nu pe banii mei! Sau dacă vrei totuși să faci, încearcă să fie unul reușit. Nu o să-ti dau ocazia să recidivezi! Dacă insiști totuși, trebuie să îți amintești că Urmuz a ajuns în manuale si citit cu fervoare abia la multe zeci de ani după ce s-a sinucis. Trebuie să îți stabilești foarte clar opțiunile: vrei să te cumpăr eu, sau vrei să te cumpere nepoții mei?

3 – Selectează foarte atent ceea ce publici și mai ales unde publici. Apariția unui text - oricât de bun - la una din multele gazetele de perete ale internetului, care nu dispun de un minim filtru editorial, va duce mai devreme sau mai târziu la asocierea involuntară a numelui tău cu calitatea acestor „producții literare” de duzină.

4 – Evită să lași să se vadă fragmente în lucru din ceea ce scrii, fie si din motive didactice sau demonstrative. Putini îți vor înțelege demersul și, în loc să se bucure că i-ai lăsat să arunce privire în laboratorul tău, te vor acuza de nehotărâre. E posibil să scrii destul de neatent. Nu lăsa nici un fragment necorectat să ajungă sub ochii publicului. Pentru vânătorii de greșeli, asta este de neiertat si vei trece drept agramat. Cu cât vei avea succes mai mare, cu atât ți se va imputa asta. Mai ales că orice absolventă de liceu, ceva mai urâțică, poate face o corectură acceptabilă. Urâțenia este un criteriu obligatoriu, ai grijă! (Cele frumoase nu au avut timp să învețe gramatică! Din motive firești, desigur și ne imputabile lor în totalitate. Tot noi bărbații suntem vinovați că le-am sustras de la vârste fragede de la studiu.)

5 – Caută scriitori de valoarea ta și uniți-vă într-o asociație profesională cu scop multiplu. Să vă apere drepturile în fata editorilor și a statului, a extratereștrilor - care s-ar putea să vrea să se răzbune pentru că le dezvăluiți secretele - să obțineți fonduri, sponsorizări si subvenții – inclusiv de la Ministerul Culturii – în fond, literatura SF este o formă de cultură, fie că se recunoaște asta sau nu. Nu uita că breslele – asociațiile de meșteșugari – au existat de multă vreme tocmai în acest scop. Deși rebotezate în ultima vreme ceva mai exotic „ghilde”, ele există de multă vreme, cu reguli bine stabilite pe care nu aveți decât să le adaptați ,condițiilor actuale. Cu riscul să fiți acuzați de elitism, trebuie să spuneți un nu hotărât veleitarilor, șefilor de carieră, activiștilor de ocazie și celor hotărâți să profite din orice situație. Nu sunt eu în măsură să vă stabilesc criteriile de admitere în această asociație, dar pe mine, ca cititor si beneficiar al produselor acesteia, m-ar bucura enorm daca singurele criterii de admitere ar fi talentul, opera si seriozitatea.

Deși vechile reguli de admitere în bresle nu mai sunt aplicabile, poate este interesantă o recitire critică a loc. Cu numărul de ani petrecuți ca ucenic, calfă si cu probele de lucru care trebuiau date la fiecare avansare. Probe care erau expuse în casa breslei, să le vadă toți. Si nu este de neglijat faptul că unii – chiar dacă erau odrasle de meșteri mari – rămâneau toată viata ucenici sau calfe! Dacă studiem cu atenție regulile vechilor bresle, vedem că aveau reguli mai democratice decât ne închipuiam.

Editați – dacă puteți - o revistă, ajutați – fie si numai cu sfaturi – tânăra generație de textieri SF (în fond, printre sutele de condeie care scriu acum alandala pe net, în mod sigur se ascunde, dar se ascunde al naibii de bine, echivalentul român al lui Stanislaw Lem de mâine). Strângeți fonduri, organizați concursuri anuale (premiate, fie si simbolic) pentru tinerii debutanți, concursuri care să fie perfect transparente, organizate în văzul lumii pe net – sub formă de poll-uri, care să evite auto votarea și votarea de către prieteni.

În același mod încercați să scoateți o antologie anuală cu cele mai bune texte apărute în acel an. Premiile pot să fie simbolice și la aceste concursuri, important este să dați girul vostru valoric unor astfel de apariții. Și să nu ezitați, dacă într-un an nu găsiți nici un text bun, să scoateți un pliant de genul: „În anul 2006 au participat următorii : ………., cu următoarele povestiri………………. Asociația ……… nu a selectat nici una din ele pentru antologia anuală.” În mod sigur asta se va întâmpla într-un singur an. Este preferabil să nu publicați nimic sub girul asociației voastre, decât să știrbiți încrederea în ea. Dați „bunul de tipar” sub sigla asociației voastre rar și greu, în așa fel încât eu, atunci când întâlnesc această siglă pe o carte, să pot să o iau cu ochii închiși.

Þineți cont de faptul că vremurile m-au făcut să nu mai fiu deloc patriot! Cumpăr o carte pentru a găsi literatură bună si nu pentru că este scrisă de un român.

6 – Nu intra pe forumuri de discuții ale fandomului! Lasă-i să se bălăcească acolo în balta lor călduță și balcanică. Tu scrie! Pentru discuții organizatorice fă-ți o listă de discuții cu acces restrâns. Dacă dați drumul Meduzei înăuntru, asigurați-vă ca are lanțul destul de scurt si faceți-o să dea o declarație la notar prin care să se oblige să vorbească românește și doar cu un mesaj pe zi.

7 – Evită să îți publici cărțile în regie proprie. Faptul că nu ai găsit un editor care să aibă curajul să investească în cartea ta, nu mă va face nici pe mine să ti-o cumpăr. Poate este superbă, minunată, dar poate este doar pur si simplu rezultatul orgoliului tău exacerbat. Și, cum eu nu am timp să aflu asta, este bine să nu mă pui să aleg…

8 – Nu aștepta nimic de la stat. Trăim într-un simulacru de economie de piață. Învață să îi aplici regulile în favoarea ta. Nu te implica în politică mai mult decât este necesar. Știu, ai să-mi spui că pedeapsa oamenilor deștepți care nu se implică în politică este să fie conduși de prosti. Nu uita că dacă participi la o ședință sau la o manifestare organizată de boșii partidului tău, sau scrii un text pentru mai știu eu ce fandosit din partidul pe care ai ales să îl susții, mă lipsești pe mine de o pagină de literatură SF bună pe care eu o aștept cu nerăbdare. Stai în turnul tău de fildeș si scrie bine. E tot ce poți face pentru tine, pentru tară si pentru mine, cititorul fidel de literatura SF bună. Si chiar pentru literatura română. În așa fel încât peste 50 de ani, când se va vorbi de Năstase să se spună: „A, mi se pare că e acela care a fost prim ministru când a debutat Ion Popescu.”

9 – Obișnuiește-te să neglijezi fandomul românesc. Este format din vreo o sută si ceva de persoane (poate 150- 200) deci cam unu-doi la sută din totalul meu, în care nici măcar nu știu dacă pot să-i includ. 90% din ei stau liniștiți pe liste așteptând ceva, o minune care să urnească lucrurile din loc. În schimb ceilalți zece la sută fac gălăgie cât șapte forumuri incendiate la un loc. Unii confundă calitatea mesajului cu cantitatea – sau poate doar încearcă să o suplinească – si inundă lista cu mesaje. Am primit 50 într-o zi de la un singur meduz - sub diferite înfățișări - cu un singur rezultat: șterg tot ce primesc de la expeditorul respectiv deși îmi dau seama că pot pierde si lucruri importante. Specificul acestor liste aparținând fandomului este cifra octanică extrem de ridicată. Orice ai spune într-un mesaj, cineva se inflamează si poate ai avea un subiect bun pentru o viitoare povestire prin descrierea modului cum, în numai câteva replici, toată lista de discuții este în flăcări. Dacă oamenii ăștia ar avea un buton nuclear pe mână, pământul ar fi distrus de cinci ori pe zi.

Principala lor preocupare – deși la prima vedere este dragostea comună pentru literatura SF si căile de promovare a ei – este: criticarea a tot ce nu este cu ei, vânarea de dinozauri SF, baroni SF, foști comuniști, cei care cheltuiesc banii UTC-ului, sau ai statului folosindu-se de numele lor, promovarea de tigri bengoși, pantere, crocodili si alte reptile, inițierea de revoluții, revolte, lupte de stradă, promovarea textelor cu iz SF peste tot în lume, înființarea a cât mai multe gazete de perete pe internet – ai impresia că pe copiii ăștia tovarășa de română nu îi lăsa deloc să scrie la Gazeta de Perete a scolii - si acum, scăpați de sub ochiul ei vigilent, se răzbună. Nu ai ce învăța de la ei! Deși, aparent, ei iubesc literatura SF, de fapt se iubesc numai pe ei si iubesc numai textele SF scrise de ei (cu excepțiile de rigoare, textele SF scrise de prietenii care le-au lăudat „opera”). Ar trebui, în măsura în care iubesc literatura SF bună si sunt chiar atât de patrioți pe cât se laudă, să renunțe fiecare la câteva beri pe lună – sau pachete de țigări – si uite aici 200 X 100.000 lei = 20 de milioane pe lună. Bani suficienți pentru o revistă, pentru o carte, pentru un premiu, pentru tot ce vrei. Am să fac propunerea asta mai pe larg în „Sfaturi pentru un membru al Fandomului”.

Crezi că se va alege ceva de ea? Nu! Așa cred si eu! Suntem definitiv pierduți în plină Balcania.

10 – Evită popularitatea cu orice preț si nu te îngrămădi pe forumuri si pagini internet numai de dragul de a fi acolo. Se va crede că vrei să suplinești calitatea prin cantitate. Pot da un singur exemplu:

Vladimir Colin – seniorul literaturii SF românești, atât de prematur plecat dintre noi – îl găsim pe net (cu Google) de 245 de ori.

Ovidiu Bufnilă - tot cu Google, de 1017 ori.

Concluzie: QED (Quod erat demonstrandum).

Este adevărat că trebuie să ajungi cunoscut lumii, dar nu cu orice preț și, mai ales, nu cu orice texte.

11 - Despre tehnici literare nu cred că mai este cazul să îți vorbesc. Alege-o pe cea care te reprezintă mai bine. Si totuși… atunci când ai o idee bună nu ezita să o transformi în roman. E atât de ușor! Se pare că asta este ceea ce se cere în acest prelungit sezon literar.

12 – După cucerirea pieții românești, sau mai bine în același timp, asigură-te de serviciile unui bun traducător în engleză și promovează-ti lucrările în revistele importante. Nu uita că, în ciuda luptelor disperate ale verilor noștri francezi, în cel mult zece ani lumea va fi un sat englezesc ceva mai mare.

13 – Ultimul sfat este: nu-mi asculta sfatul! Fă cum vrei tu, dar în cel mult trei ani să te văd în topSF100!
http://www.geocities.com/Area51/Cavern/6113/top100.html
si, daca se poate, nu votat acolo de prieteni.

– L-am folosit aici drept material didactic pe Ovidiu Bufnilă, nu pentru că m-aș îndoi de calitățile lui umane sau literare, ci pentru că pare singurul capabil să ducă imensa povoară a culpabilității unei întregi generații. Ar trebui ca fiecare scriitor să își asume partea lui de vină că el însuși, si nici unul din colegii lui români, încă nu este în topurile lumii si să ia măsurile care se impun. Acest material se vrea a fi doar un material de lucru, o simplă premisă pentru necesarele și ulterioarele discuții având drept scop promovarea SF-ului românesc acolo unde îi este locul.

meduzal = una din nenumăratele înfățișările lui Ovidiu Bufnilă pe forumul Rofandom. În 19 si 20 iunie 2003 a trimis numai pe acest grup de discuții 78 de mesaje!



Publicat în RomaniaSF