E prima oară când revelionul e ca o bârnă pe care mă plimb între cele două puncte de sprijin. Sala de petrecere și o piață, și nu una obișnuită ci una istorică, adică Piața Sfatului din Sibiu. Fără să vreau îmi imaginez mulțimea de suflete de la marile adunări de la Blaj de acum 150 de ani. Atunci era o luptă și o asuprire dinspre Europa, acum un fapt bucuros, devenit normal, în care un șef de stat consfințește aproape banal un succes așteptat atât de mult. Nu pot să îmi dau seama cât de istoric va deveni peste decenii acest moment și acest discurs, ținut în fața a zeci de mii de oameni.

Oamenii din jur par fericiți pentru ceea ce urmează. Nu îmi dau seama dacă este vorba despre schimbările din viitorul țării, despre care se spune, sau despre spectacolul promis de primar, unul muzical și pirotehnic, ieșit din comun, ce urma să înceapă imediat. O pereche de tineri de lângă grupul nostru s-a sărutat continuu pe toată durata discursului. Aici este vorba despre o a treia cauză posibilă a fericirii, singura invariantă de la 1848 și chiar de dinainte.

Primarul Sibiului a dat dovada spiritului sec al sașilor. Cum te simți Sibiu, în loc de cum vă simțiți dragi sibieni, adică pragmatism și preocupare pentru sistem și mediu, spre deosebire de discursul prezidențial, adresat direct, la persoană.

Niciodată nu am reușit să mă integrez într-o mare mulțime de oameni. De aceea nu am participat decât rar la ceea ce trebuie privit din tribune arhipline. Senzația de a fi un centimetru dintr-un intestin al unui animal uriaș nu mă încântă. În noaptea revelionului, după retragerea din piață, fecalele lasate de acesta, constând din mii de sticle de șampanie sparte și pahare de unică folosință, nu lăsau ascultătorului prea multă duioșie în fața formației Phoenix.

Am acultat un Nicu Covaci răgușit și un sunet îndoielnic și la volum și la claritate. Producțiile lor recente și cele din străinătate nu fac decât să întărească ideea că apogeulor artistic din anii de glorie a fost și rămâne inegalabil.

A fost acolo și o răzbunare istorică. O întregă generație de români ce ascultau în anii 70 formația Smokie pe la Europa Liberă au fost fericiți timp de o oră si 40 de minute ascultând melodii iubite, în direct, fără să le vină să creadă. Cânta însuși Cris Norman cu vocea aceea de demult, electrizând mulțimea. Ploaia continuă nu a avut nici un efect asupra noastră si nici starea de a fi un centimetru de intestin.

Femeile văzute pentru prima oară par a fi mai frumoase. Explicația poate veni de la acceptul privirii ansamblului față de cunoașterea ulterioară a detaliilor. Așa s-a intâmplat și cu șocul unui spectacol de violoncel și chitară solo cântat în întuneric, de pe schele de foraj, metalice, împânzit de flăcări de balauri și mii de luminițe și artificii fantastice. Am privit o dovadă uluitoare a artei dusă în zone inimaginabile, de către niște francezi cu înaltă clasă. Mi-am dat seama că a meritat chiar din prima zi ca Sibiul să devină o capitală culturală europeană.

Idee de călăuză a eseului vreau să fie aceea de a merge la Sibiu neapărat în acest an, atunci cand este posibil, pentru a vedea Europa altfel decât povestită la televizor sau văzută prin ochii emigranților sau ai politicienilor. Merită.