Totul a început cu un preot. Un preot mărunțel, îmbrăcat precum enoriașii lui, destul de sărăcăcios. Un preot care nu și-a părăsit enoriașii și care a fost capturat de franchiști lângă Bilbao. Atunci când ofițerii superiori au trădat, acest preot a rămas. Și, deși n-a fost găsit cu arma în mână, deși era un om al Bisericii, la ordinul expres al lui Franco a fost condamnat la moarte și executat.
Atunci s-a întors Salazar. Acest om insuficient cunoscut, această personalitate care a condus "Ordem Nuovo" până la moartea sa, cu o mână de fier, Salazar făcuse gimnaziul cu micuțul preot. N-a putu să uite, n-a putut să ierte. Nu putea să i se opună pe față, în definitiv Franco îl considera mentorul său. Și totuși...
Încărcate noaptea, la Cais do Sodre, grele barcazuri. La suprafață au Vinho Verde, cel după care se dau în vânt doamnele frumoase din Barcelona. Pentru cei neîncrezători , pentru Guardia Civil în special, după Vinho Verde există țigări de contrabandă, Lucky Strike în special. Este suficient pentru cei din Gardă- "confiscă" între 50...75% din pachete, în funcție de cum te văd mai fraier.
Armele sunt dedesubt. Arme ușoare, explozivi, bazooka. Armele sunt totdeauna dedesubt. Pentru că Guardia Civil are câini care simt mirosul de ulei de armă, armele sunt învelite în prelate care miros a usturoi. Câinii Gărzii nu suportă mirosul de usturoi iar comisarii n-au nici un motiv să bănuiască marinarii nespălați.
Nopți la rând am privit luminile Barcelonei , din legănarea cenușie și stupidă a unui barcaz "Dona Ximena", "Heloise", "La Cucaracha". Anarhiștii aveau o șalupă rapidă , deghizată ca fiind a Vămii. Armele treceau repede dintr-o parte în alta- atunci când nu erau evenimente speciale treceam și eu pentru o oră, o oră jumate de plimbare noaptea pe Carrer-urile Barcelonei. Uneori mă întorceam la barcaz înnot. Era o apă superbă, caldă. Uneori se mai întâmpla să plutească câte un garrotat de franchiști. Se umfla repede, era negru și plutea în derivă. L-am atins odată din greșeală pe unul care trebuie că era putred pentru că a explodat. Nu mi-am putut scoate zile la rând duhoarea lui din haine.
Dacă aș fi fost prins pe țărm probabil că m-ar fi așteptat și pe mine aceeași soartă. Un proces era prea complicat, prea erau de dat multe explicații. Erau garotați undeva în clădirea Căpităniei, ofițerul care îi interogase le spunea că s-a terminat, gata, o să le dea drumul, să se uite în zare și să plece repede, repede când vor vedea deschizându-se o ușă. Apoi lumina se stingea și viitorul mort mai avea timp să vadă o rază palidă de lumină atunci când călăul îi înnodase deja garotta în jurul gâtului.