Între cunoaștere și educație

Demult, încă din antichitate oamenii au înțeles măreția lumii; fiecare componentă este infinită, ca și cercul care delimitează fără a limita timpul. Așa se face că uneori mi-am oferit șansa să fiu printre oameni deosebiți, dăruiți de Dumnezeu, care termină o creație pentru a începe alta mai valoroasă decât cea anterioară. Ce legi îi guvernează ? Legile cunoașterii și educației.

Dacă CU-NOAȘTERE (naștere) se apropie de "scoaterea" sau "moșirea" ideilor (cum ar fi spus Socrate), educația e ducatul ce ni-l consolidăm nouă pentru a ține comorile cunoașterii sau pentru a ne susține propriile idei.

Un exemplu bun îl avem în Biblie, unde poporul îndrumat de Moise a adunat și lăsat peste timp o istorie bogată în realizări. Acest lucru a fost posibil prin statornicirea unor legi impuse de Moise, dublată de sete de cunoaștere și erudiție - pe care o întâlnim la David, Solomon sau Daniel.

La unul dintre numeroasele simpozioane desfășurate la Univesitatea Petru Maior a luat cuvântul un domn de o vârstă venerabilă, din Deda. El a evocat imaginea înaintașilor și s-a întrebat cu tristețe unde sunt confrații săi, preoții, căci nu-i vedea. Voia să spună că preoții, ca purtători ai numelui de părinți spirituali, ar putea și ar trebui să fie mai prezenți sau omniprezenți la manifestările culturale-educaționale ale comunității; ar putea apoi să-i "instruiască" pe cei a căror grijă o poartă, și care simt uneori nevoia de sprijin în contextul complex al vieții de azi.

Nu, nu sunt singurii care absentează frecvent; unii dascăli sunt "absenți" chiar și din sălile de clasă în care fizic sunt prezenți. Sunt vinovați poate și dascălii lor uneori lipsiți de vocație sau care s-au ancorat prea mult "în material".

A fi conștient de dualismul materie-spirit al lumii înseamnă a înțelege că degeaba hrănim trupul și ne satisfacem orgoliul, dacă spiritul rămâne gol și flămând. Putem hrăni sufletul cu splendorile spirituale, ce reprezintă tot manifestarea Lui prin operele oamenilor talentați în domeniul scrisului, culorii sau sunetului. Ne putem reaminti versetul din Evanghelii în care Iisus îndeamnă oamenii să-l urmeze pe calea spirituală - care poate fi practicată firesc în viața de zi cu zi.

Deși sunt cunoscute aceste lucruri, lumea noastră este tot mai ancorată în dorința de câștiguri materiale, scuzându-se tot mai des cu sintagma "nu am timp".

Dacă și Dumnezeu s-ar comporta ca noi, și atunci când l-am ruga ar spune "nu am timp; trebuie să creez cât mai mult aur pentru pământeni, căci pe ei îi interesează doar banii. De ce să mai fac flori înmiresmate și tămăduitoare? De ce să am grijă ca soarele să strălucească în mii de culori, în loc să ucidă cu dogoarea sa? De ce "sferele" să-și îndrepte vibrația lor minunată spre urechea unui compozitor, când mai simplu a fi să cadă și să distrugă această lume pentru care totul înseamnă bani?"

Aurul strălucește, dar nu poate hrăni nici trupul și nici sufletul; fără bijutier, un alt artist, este doar o bucată de metal. Oare care este ducatul, "bogăția" fiecăruia dintre noi? Ce conține? Ce-am sădit în el sau am conștientizat că există în el?... Doar bani sau și din ce în ce mai mult din splendorile cunoașterii, din iubirea de natură, spirit, știință, artă?

Eu nu sunt împotriva banilor, căci cu ei se pot cumpăra cărți, se pot restaura și clădi edificii culturale, și institute de educare și cercetare și multe, multe altele. În viața noastră nu trebuie să ne stăpânească banul, ci tot ceea ce poate înălța ființa noastră, și apoi - ca un cumul - țara noastră.

Nici o națiune n-a supraviețuit când setea de arginți a depășit preocupările spirituale. Splendidul Egipt s-a ruinat sub povara aurului, Roma la fel; chiar și noi am pierdut când aurul din tezaur l-a întrecut pe cel din sufletul oamenilor.

Da, există și un altfel de aur; el există doar în sufletele dăruite cu iubire și de aceea există sintagma "om cu inima de aur".