Iubirea este o sinusoidă, căci oscilațiile ei sunt date de înțelegeri, neînțelegeri, certuri, împăcări; iubirea este zbor, căci te înalță prin extaz și cădere prin decepții.
După ce am analizat iubirea devenită spațiu tern și indiferent trăit în doi, voi încerca să exprim pe hârtie câteva gânduri personale despre iubirea senzuală și voluptoasă.
Când iubești pasional dorul încinge sângele și bulversează mintea, iar așteptarea oprește timpul în ceasornic și locul ființei iubite se amplifică până ocupă tot spațiul trăirii.
Două trupuri încărcate cu sarcini contrare se atrag, iar îngemănarea provoacă o descărcare electrică zguduind ființa în spasmele voluptății.
Absența naște în pântecul iubirii prin cezariană un gol covârșitor, pe care încerci să-l umpli cu spațiile tăiate din lumile lăuntrice.Imaginația se exacerbează atunci când iubești și face posibilă secționarea trupurilor cu briciul ascuțit al geloziei și aranjarea lor pe categorii de iubire, ură, moarte, rău și bine.
Despărțirea creează din durere un cânt de jale, care curge fierbinte în sângele înroșit de patimă.Icoana iubitului capătă o aureolă mistică în mintea răvășită de durere, iar fizionomia idealizată de depărtare se întipărește în suflet, lăsând urme de cenușă fierbinte în care arde inima.
Iubirea este supusă descarnării, pentru a rămâne miezul ei efervescent, necarnal, ca o esență pasională.Iubirea pătimașă transfigurează dorința și incendiază neuronii, iar nopțile devin stări încordate de veghe, când insomniile sunt sudate de creier, prin care se plimbă fantasmele ce au chipul iubitei.
Iubirea este transfigurată în credința integrală în celălalt și în Dumnezeu, ca două respirații fierbinți și neprihănite din îngemănarea cărora se naște chipul lui Dumnezeu.În acest caz, iubirea este văzută și ca o întregire prin celălalt, ca o nouă viață, mai intensă, purificată de nemernicii, trăită în spațiul fără ură și interese meschine, alături de Dumnezeu.
Iubirea aureolează viața cu prospețimea unei dimineți, ca un început veșnic, în care dragostea vede numai calitățile; idealizată, iubirea transformă defectele în calități, iar distanța exacerbează patima, care pătrunde în sângele ce fierbe de dorința revederii chipului iubit.Iubirea este percepută de unii ca un “bibelou” păstrat cu grijă în biblioteca sufletului, cu teama de a nu se sparge iremediabil în cioburile despărțirii.
O altă categorie a iubirii este cea degustată la masa pasiunii, sorbind un vin de calitate care amăgește mințile, după ce înainte s-a hrănit sățios , pe îndelete, cu bucatele apetisante ale simțurilor.Atunci când amorul crește din cearceafurile calde, amanții devin entități transpirate, trudind împreună în căutarea spiralei extazului.
Unii dau sensului “niciunde” prin iubire lucidă o direcție logică.Pluralul rătăcirilor în doi devine prin absență și uitare o căutare singulară făcută cu scopul de a te redescoperi.
Cererea pentru a fi iubiți o facem toți prin complimente la adresa partenerei, însă uneori ea este refuzată, alteori acceptată.