Poeții sunt niște zidari ce pun cărămizi pe niște zidiri fără fundație. Ei construiesc iubiri ce nu sunt ale lor, ridicând cu mortar și silabe puse după ață, poezii năucitoare. Nu sunt nici pentru nevestele lor si nici pentru iubitele deja prea mult așteptate. Dar cui scriu totuși ? Adresa este una psihologică, este o zonă a simțurilor descrisă prea puțin de știință, din cauza timidității lor liniștite.

Parcă o togă se plimbă prin aer, prin sala de ceremonii a casei de cultură și se așează pe umerii celui ce declamă cu glas anume schimbat pentru a sublinia versuri și idei ascunse printre ele. Nu e loc de bâlbâieli sau ezitări, se recită teatral, uneori cu patos, alteori cu emoția ce o inspiră auditoriul. Aplauzele vin și ele, multe după modelul emisiunilor cu public. Prefer să imi amân lectura până după miezul nopții pentru că nu pot să fiu anume șmecher și să învăț după un plan de marketing cum să îmi prezint la maxim marfa, șlefuindu-mi cu gravitate rostirea. Așa că la o noapte a devoratorilor de poezie sunt și poezii care scapă pe veci devorărilor poetice.

Ce însemnă a devora poezie ? Însemnă a-ți citi poeziile cu două tăișuri, unul în care îți tai felii pentru suflet din privirile prietenoase ale celor ce așteaptă să citească și ei și altul să trimiți niște ideii folositoare celor de la conducerea artistică a celui mai înalt for prezent la aceste dezbateri literare. Dar mai e și culisa, adică o cameră alăturată în care prin pauze se discută prietenește și se râde, de pe masă nelipsind vinul, țuica și nici măcar ceapa roșie tăiată lângă felii de șuncă afumată. Poți și să stai liniștit, să asculți poezie și să alegi ceea ce îți priește, sau dacă nu, să accepți stresul de a dori să îți măsori încă o dată valoarea poeziilor folosind un metru fragil, confecționat din aplauze.

Dificultatea de a cânta în public se reduce după o vreme. Mereu există un tip cu o chitară după care cântă ceilalți. Unii mormăie doar, pentru că nu au voce. Poeții nu sunt prin regulă și cântăreți dar ritmul nu le poate lipsi. Poeții pot suporta lipsa ritmului dar poezia lor nu.

Frumusețea unei poete este un avantaj greu de contestat. Și nici nu e de către cine. Versurile citite de ea sunt parcă vrăjite. Glasul ei este mai dulce, mai jos și mai insinuant fără voie. Am decis un exercițiu, să ascult femeile citind versuri fără a le mai privi și cea mai plină dintre ele și cu trăsăturile cele mai comune a devenit cea mai convingătoare. În întuneric aș fi iubit-o. Precum Japonia, o femeie fără resurse își ascute la maxim celelalte arme. Trebuie să mai accept o dată, în legătură cu acest subiect etern, că imaginea nu va fi învinsă niciodată de conținut, oricât de gustos ar fi.

Un sculptor venit acolo m-a fermecat cu o poveste despre Brâncuși.
L-am întrebat dacă cineva a tipărit-o, după știința lui. Pentru că nu era convins, o scriu mai jos :
Prin anii 50,în Oltenia s-a dat pământ țăranilor, urmând apoi să se readune în colectivă. Unuia din Târgu Jiu i s-a nimerit parcela în mijlocul căreia trona Coloana infinitului. Și cum omul ara și semăna porumb tare îl încurca ditamai fundația și coloana și ce s-a gândit, să o smulgă de acolo ca pe un salcâm. A încercat cu boii să tragă, apoi cu un tractor, cu două și cu trei dar coloana nimic. S-a dus la unitatea de tancuri din zonă și a făcut cerere să i se aprobe, contra cost, două tancuri pentru a doborî stâlpul nefolositor. Comandantul unității n-a avut curajul de la sine să îi aprobe și nici tupeu de a cere mai sus aprobare. Și așa a scăpat de la moarte o mare capodoperă. M-am suit pe o buturugă...

Când, după miezul nopții dau să se retragă mai marii zilei din cultura locală, aud un îndemn de la unul dintre aceștia, bun de notat :
,,Dragii mei, să devorați poezie dar să nu vă mâncați între voi !,,
Un adevăr la prima vedere incompatibil cu poezia și trecut cu vederea de masa de poeți dar pe care eu îl consider o ultimă halcă de poezie servită de oficialități. Ca să trag o concluzie despre ce înseamnă sa trăiești o noapte a devoratorilor de poezie cu oficialități și cu prezidiu ar fi ca și cum după ce preotul, pentru că la cununie deschide cu îndemnul lui sarutatul miresei se cade acum să fie chemat și în dormitor pentru a fi de față. Una e o lansare de carte ce are nevoie de încadrarea ei oficiala și de sarutul ritualic, încuviințat de un dregător și alta e sa devorezi poezie în intimitatea dormitorului.

Sunt poeți mărinimoși și poeți sluți, poeți vicleni și poeți frumoși, poeți luptători și poeți triști și sunt atâtea feluri de poeți. Noaptea îî ascunde împreună, îi adună pe toți pentru ceva ce nu se întrevede vreodată clar la orizont.

Dacă vor citi acest mic eseu, cei ce m-au invitat în orașul lor să petrec o noapte cu ei, să știe că mi-a plăcut și că merită să fii devorator.