Ceea ce voi scrie în rândurile care urmează ar putea fi foarte ușor încadrat la o rubrică cândva la modă, acum poate depășită: ‚Știați că...?’. Presupunând licența ca fiind activă, o să încerc să încadrez povestioara la: ‚bănuiați că...?’, încercând astfel să nu deranjez pe nimeni.
Dragi est-europeni și nu numai: se pare că trebuie să mulțumim cuiva anume pentru că încă existăm. Sper că nu vă gândiți la vreo echipă de politicieni eșuată în plan existențial primordial ‚no name’, sau mai știu eu cărui Bloc Militar devenit peste noapte brusc interesat de noi, păduchii, să fim orice altceva decât înaintași la belele, scut viu pentru potențialele malformații de echilibru, sau mai bine zis: dezechilibru de sistem.
Nee... nimic din toate astea. Întrezăriți atunci cumva o inevitabilă frustrare? Vă asigur ca nu. Din contră. Am o profundă admirație față de ‚acel ceva’, discreditat, sau chiar urât de ignoranții epicentriști.
Cândva, cineva, lansa o vorbă mare: ‚deșteptul învață din experiența altora’. Mulți o cunosc, puțini o aplică, preferând să pună prioritar interese și orgolii în fața unui ‚quod erat demonstrandum’ atât de predictibil, că până și un fericit inert l-ar putea identifica inerent. În cazul de față, optimismul, realmente nu poate fi altceva decât prostie incomensurabilă, iar dovezile ne-o arată fără tăgadă. La ce mă refer?... ați intuit desigur: ‚altceva’. Altceva-ul acela, mister păzit cu strășnicie până nu demult, din motive absolut infame, aș îndrăzni să afirm, nu mai e chiar un mister, poate doar o umbră de incredulitate aferentă suspicioșilor la orice nivel, sau celor excesiv pragmatici.
Să fim bine înțeleși: nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Sunt și eu un amărât de răspândac al sutelor, sau poate miilor de ochi care urmăreau înmărmuriți altceva-ul care bombarda cu ‚fascicole luminoase’ reactorul nr 4 de la Cernobîl, pe cale să șteargă de pe fața pământului o mare parte din Europa, simultan cu cele câteva zeci de perechi de ochi ce priveau la fel de contrariate pe a.m.c.-uri cum scade inexplicabil nivelul masei critice ce atinsese cote ireversibile.
Clar: altceva-ului nu-i place activitatea nucleară. Și a demonstrat-o nu o dată: e fan anti-evenimente N. Lasă orice substituție sau camuflaj la o parte, când ‚vine vorba’ de eradicarea macroprostiei prin deposedare. Culmea e că ‚orbii’ văd, dar nu simt nimic: respectă regulile fatidicului și aberațiile evoluției, devenite trambuline de autodistrugere.
Altceva-ul e haios. Când au trimis eminențele cenușii ‚tic-tac-ul’ nuclear pe lună, chipurile să facă măsurători experimentale- fără intenții de intimidare-, a ajuns doar ‚tac’, dezactivat, și s-a lipit ca o bucată banală de ‚plastic îmbogățit’ de săraca lună care nu supărase pe nimeni. Au râs și curcile (și era dreptul lor) de fețele lor tâmpe: în loc de ‚marea impresie’, s-a perceput un timid ‚bîc’. Marile telescoape, pregătite să facă cu ochiul, au ciugulit doar miliardele risipite, în timp ce milioane de oameni încă țipă de foame. Sinistru.
Altceva-ul e principial. Neamestecul ‚în treburile interne’ e verificat până la tâmpenie. Aici nu mai funcționează: se bagă! E ‚human-ecologist’ convins și nimeni n-o să-i poată reproșa niciodată că și-a preconservat planeta pe care noi, ageamii cu legitimație, în culmea calamității prostiei și ignoranței, am refuzat-o cu atâta nonșalanță.