Lumina aurului

Celebrăm Înălțarea la cer a lui Iisus Christos/Hristos, cel plin de Lumină adevărată, Lumină Hristică și iubitor de oameni. Este „pogorât din cer” pentru a dărui iubire, și hrana lui Dumnezeu care dă viață: „...căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viață” și „Eu sînt pînea care s’a pogorât din cer” (Ioan 6.33 și 6.42); Hristos este Lumina adevărată, cea care dă viață, însuflețește cu har.

Acum un an, fiind impregnată de ideea „aurului lichid” și sub influența unor evenimente care s-au rostogolit în lumea noastră (de la zvonuri despre căutătorii tezaurului dacic până la comemorarea a 1900 de ani de la moartea regelui Decebal), am revăzut altfel problema aurului. Când privim trecutul înțelegem că totul, la nivel mistic și științific, își are începuturile în fluidele primordiale; de la „apele eternității” ale lui Indra până la „supa atomică” a astrofizicienilor moderni nu-i mare distanță. Chiar Biblia pomenește de apele primordiale, separate în cele de sus și de jos (terestre), prin cer (un amestec gazos). Azi știm că lumina este un fluid - undă și particulă în același timp.

Pentru lumea spirituală lumina este sursa primordială, ieșită din eternitate prin forța logosului: „Dar deodat’ un punct se mișcă...cel întâiu și singur! (Scrisoarea I de Mihai Eminescu”). Dar lumina este și IUBIRE - o sursă și un scop/obiect care se revarsă. Lumina/iubirea curge din sânul lumii-univers (Dumnezeu). Poate nu întâmplător aur, or, gold în lumea europeană se apropie de termenul ebraic AUR - care înseamnă lumină. A fost dezvoltat în context filozofic prin expresia Ain Sof AUR, adică lumină fără sfârșit (care vine din zona Ain Sof fără sfârșit, dincolo de care este Ain, fără - în concepția cabalistică). În a zecea mandală din Rig-Veda: „din neființă(asat) s-a născut ființa(sat)” din sânul Celei-Gata–să-Nască, Vaca-Lumină=Viraj (Angelo Morretta) sau („Cea care luminează” - Celui qui brille; „La început, pe când ființă nu era, nici neființă” Scrisoarea I).

În acest context a diseca un alt termen rostit din adâncul ființei umane trăitoare la izvoarele Crișurilor, este de-a dreptul copleșitor. CRIȘ înseamnă AUR; poate nu-i întâmplător că aurul pământean se adună în filoane, că el vine din inima fierbinte a Terrei, cuagulându-se. Hindușii afirmau că „Ordinea și Adevărul au fost născute de Kama (Pasiune) care se aprinde de la sine”. Literar spunem „focul pasiunii”, iar focul este o formă grosieră a luminii divine.

În Munții Apuseni își au obârșia Crișul Alb și Crișul Negru, Someșul Cald și Someșul Rece, un Vârf se numește Devii, iar un lac e Leșu și din el curge râul Iad, un altul e lacul Drăgan (pe apa Drăganului). Leșul desemnează neființa, iar Drăgan ființa animată de iubire, căci gan înseamnă a merge, iar mersul este o mișcare, un proces născut și hrănit de izvorul dragostei. Albul este lumina, iar negrul este suportul din care s-a desprins ea. Astfel Krishna s-a născut din firul de păr negru al lui Vișnu, iar fratele său Balarama din firul de păr alb al lui Vișnu. În același timp Soma este licoarea nemuririi, poate nu întâmplător Someșul Cald și Someșul Rece formează un dual pozitiv-negativ, asemănător basmelor populare unde Apa vie (caldă ca și o ființă vie) și Apa moartă (rece ca și un leș) sunt folosite la învierea voinicului.

În limba greacă HRISOS înseamnă aur și astfel în mitologie apar divinități și personalități al căror nume gravitează în jurul acestui termen, precum Chrysantis (soția omului primordial Pelasgos; la noi în Munții Retezat este vârful Peleaga - poate numele mamei din care se trage eroul elin Pelasgos, și care întâmplător se aseamănă cu Peleg - urmașul lui Sem, fiul lui Noe), Chrysaor (sabie de aur), Chrysas (denumire grecească a unui Zeu-fluviu din Sicilia), Chryse (divinitate din Lemnos, identică cu Marea zeiță tracă a pământului mamă, Bendis), Chrysomallon (numele berbecului cu lâna de aur), Chrysogenie (însemnând „născută din aur”- iubita lui Poseidon; împreună l-au avut pe Chryses) sau Chrysothemis (cu sensul „regula de aur” - fiica lui Agamemnon, o nimfă iubită de Apollo și una dintre danaide).

Poate că toate acestea au legătură cu spusele lui Ioan Evanghelistul: 1.1. La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu./ 1.3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El./ 1.4. În El era viață, și viața era lumină./ 1.5. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o./ 1.6. A venit un om trimes de Dumnezeu: numele său era Ioan./ 1.7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el./ 1.8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină./ 1.9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.../ 1.14. Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.