agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6520 .



Cultura de masă și condamnările ipocrite
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2007-05-23  |     | 



Societatea umană este caracterizată de un proces permanent de redefinire. Valorile se schimbă aproape instantaneu, viteza actuală nu poate fi înțeleasă prin prisma valorile clasice. Tradiția a fost izolată, pentru că nu mai reușește să se ridice la un nivel competitiv. Astăzi, când accentul se pune pe un capitalism existențial esențialmente cinic, oamenii vor să vadă rezultatele imediate. Orice teorie care presupune valori definite vag, se erodează aproape instantaneu. Vremea romantismului a trecut, oamenii știu astăzi că pot pretinde eficiență, au înțeles în sfârșit că societatea există pentru ei și trebuie să se adapteze nevoilor individuale și nu teoriile abstracte. Societatea secolului 21 nu mai are timp să aștepte, nu mai are timp pentru teorii profunde. Vrem să facem cât mai mult și cât mai repede. Calitatea alunecă automat pe planul doi. Pe măsură ce lumea se dezvoltă, oamenii înțeleg că viața nu se reduce la o încercare permanentă de a te autodepăși. Individul modern vrea să își optimizeze viața, să câștige cât mai mult timp, pentru a se putea bucura cu adevărat de existență.
Cultura de masă reprezintă stadiul ultim atins de umanitate până în acest moment. Astăzi, datorită exploziei mijloacelor mass-media, oamenii au acces la informație. Suntem liberi să cercetăm, putem dispune în orice moment de elementele constitutive necesare construirii unui raționament. Suntem liberi să gândim tocmai pentru că societatea actuală se bazează pe libertatea de exprimare. O libertate de exprimare care nu trebuie înțeleasă părtinitor. Orice opinie are dreptul să existe, nu doar cele cu care suntem de acord. Ori putem să spunem orice ori nu putem să spunem nimic. În cazul libertății de exprimare nu pot exista jumătăți de măsură, pentru că niciun interes colectiv nu trebuie să devină mai important decât interesul individual. Suntem ființe naturale și nu vom putea niciodată să îi punem pe ceilalți înaintea noastră.
Explozia culturii de masă a dus, aidoma oricărui proces ideologic, la construirea unor mituri. Dacă în antichitate existau zeii, astăzi există vedetele. Dacă acum câteva secole existau și erau apreciați Kant, Hegel și alții, astăzi impact asupra societății au cărțile unor autori ca Dan Brown, Paulo Coelho, J.K. Rowling etc. Nu este vorba de o scădere a nivelului, nu este vorba de o rafinare pozitivă sau negativă a gusturilor, este vorba de realitate, de evidență. În trecut cultura era un process exclusivist, astăzi cultura este accesibilă tuturor. În trecut, oamenii erau obligați să citească, pentru că nu existau alte mijloace de a se informa. Oamenii de cultură erau cei care impuneau modele, pe care, în absența altor posibilități, nu puteai să le contești. Frustrările acumulate au dus la formarea unei majorități tăcute care, atunci când a avut posibilitatea, a sancționat drastic clasa conducătoare. Odată ce evoluția le-a oferit alternative, oamenii au ales, renunțând la rolul de simpli cobai. Astăzi cultura nu mai poate exista aplicând standardele trecutului, pentru că acestea au fost depășite de mult. Discuțiile sunt inutile, nu contează de ce, nu contează cum, nu contează în ce direcție, contează doar că aceste standarde au devenit inaplicabile. Cei care continuă să lupte pentru vechile sisteme sunt sortiți izolării. Intelectualii au ajuns să nu mai conteze în ceea ce privește marea scenă, iar acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Oamenii și-au pierdut încrederea în intelectuali, la fel cum în ultimul timp încep să-și piardă încrederea și în presă. Spectatorii refuză să aplaude atâta timp cât actorii nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Și în cele din urmă, de foarte multe ori, spectorii pleacă din sală. Este o realitate firească, pentru că atunci când simți că interesele nu îți sunt reprezentate, vrei să te revolți, să le arăți celor din jurul tău că ai puterea de a riposta. Animalul luptă până la ultima suflare pentru a rămâne în viață. Omul de ce ar trebui să facă altfel?
Accesibilitatea este una dintre cele mai apreciate calități astăzi. Valoarea unui simbol este strâns legată de posibilitatea indivizilor de a ajunge sau nu la el. Astfel se poate explica laicizarea societății. Oamenii nu se mai pot raporta la principii imuabile, ei au nevoie de dovezi incontestabile. Teoria lasă locul practicii, pentru că doar aceasta le poate oferi indivizilor ceva palpabil. Am învățat de mult să nu mai credem fără să cercetăm!
Cultura de masă este accesibilă, cultura de masă nu se agață de niște valori absolute. Totul se află în continuă mișcare, oamenii au reușit să se elibereze de constrângeri. Sexul începe să nu mai constituie un subiect tabu, homosexualitatea este acceptată legal, influența cultelor a scăzut, libertatea de exprimare este apărată chiar și prin război. Lumea a început să nu mai trateze totul în modul apocaliptic specific trecutului. Astăzi trebuie să învățăm că viața merge înainte orice s-ar întâmpla. Nu avem cum să ne opunem schimbărilor și tocmai de aceea trebuie să știm să ne adaptăm. Natura găsește întotdeauna o cale iar omul nu ar trebui să facă excepție.
Evident, ca în orice organism social cu caracter emergent, apar indivizi care contestă evoluția. Fără să înțeleagă că libertatea individuală este fundamentul existenței umane, analiștii acuză sistemul, oferind pretexte. Fumătorii sunt “forțați” de împrejurări să fumeze, magazinele de tip junk-food sunt vinovate pentru problemele nutriționale ale oamenilor. În loc să se întrebe de ce tinerii caută modele printre starurile rock, oamenii condamnă rock-ul, în loc să se gândească la modalități pentru a îmbunătății calitatea mâncării naturale, oamenii aruncă vina asupra localurilor fast-food. Și iată cum condamnăm fără să înțelegem de ce o facem. Societatea nu poate garanta indivizilor șanse egale, viața nu este în esență “politicaly corect”. Discriminarea este esența sistemului natural. Cineva învinge și cineva pierde, așa a fost și așa va fi și de acum înainte. Nu avem cum să atentăm la firescul existențial, pentru că suntem în primul rând ființe, supuse la rândul nostru acelorași constrângeri naturale, și abia mai apoi entități etice.
Cei care acuză societatea capitalistă dau dovadă de ipocrizie. Nimeni nu te împiedică să reușești. Atunci când vrei șanse egale, atunci când vrei ajutor, înseamnă că nu consideri că poți reuși pe cont propriu. Să învățăm să gândim ca niște învingători. Dependența poate fi învinsă oricând, este vorba despre o simplă decizie. Nu Mc’Donald’s este vinovat pentru că oamenii își distrug sănătatea. Atâta timp cât avertismentele sunt ignorate, atâta timp cât individul alege de bunăvoie se acționeze, el este singurul responsabil. Fumătorii au dreptul să se sinucidă, ei trebuie doar să respecte libertatea celorlalți. În propria casă, în spațiul tău privat, ești liber să faci absolut orice și nimeni nu altcineva în afară de tine nu poate fi vinovat pentru alegerile tale. Nu avem voie să încălcăm legea, însă în rest regulile nu ne pot constrânge, nu avem cum să aruncăm vina asupra celorlalți. Viața noastră, alegerile pe care le facem, sunt în mod absolut decizii personale. Nu contează contextul în care am ales, nu contează presiunile exterioare. Acestea sunt doar scuze. În definitiv, contează rezultatul, și nu modalitățile prin care ajungi la rezultat. Cinismul existențial va fi ”religia” noului mileniu.
Atunci când pierzi, sistemul apare demonic, încerci să contești elementele care crezi că te-au înfrânt. Să privim însă din perspectiva învingătorului. Doar cei care reușesc au dreptul să critice, pentru că doar atunci o vor face fără resentimente. Când nu există presiune apare valoarea. Altfel, lăsându-ne mânați de ură, nu vom reuși decât să distrugem fără discernământ.
Este ușor să contești, este ușor să acuzi. Să învățăm să ne analizăm acțiunile, să învățăm să înțelegem de unde vin nevoile noastre, și în primul rând să învățăm să fim sinceri. Nu există greșeli colective, pentru că sistemul de valori ține în mod exclusiv de individ. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea gesturilor noastre, trebuie să credem cu tărie în noi. Doar astfel vom învăța să ne ridicăm deasupra disputelor, doar astfel vom înțelege frumusețea jocului numit viață.
Globalizarea este firească, capitalismul este o consecință a dezvoltării umane. A le nega înseamnă a contesta însăși societatea care ne garantează existența. Nu trebuie să ne temem de noi înșine, nu trebuie să capitulăm la primul obstacol. A fi liber înseamnă a ști că poți să faci orice vrei. Asta nu înseamnă însă că trebuie să și faci ceea ce gândești. Înseamnă pur și simplu să ai certitudinea că ești independent și nu depinzi de niciun factor exterior. Să învățăm să fim dispuși să ne asumăm consecințele acțiunilor noastre și vom deveni liberi, mai liberi decât ne-am imaginat vreodată că am putea fi.
Nu ceea ce mâncăm ne îmbolnăvește, ci alegerea noastră de a mânca acele produse. Nu țigările ne ucid, ci alegerea noastră de a fuma. Nu putem nega dreptul companiilor de a își promova produsele, trebuie să învățăm să alegem. Cine reușește bine, cine nu, dispare! Selecția naturală este cel mai simplu și în același timp cel mai desăvârșit proces natural. Să învățăm să supraviețuim, să învățăm să învingem întotdeauna, indiferent de condiții.
Obstacole există. Însă nu poți acuza obstacolul pentru eșecul tău. Atâta timp cât există indivizi care reușesc, se poate, atâta timp cât există mai multe posibilități, există libertate. Limitele iluzorii pe care le ridicăm pentru a ne masca neputința trebuie conștientizate. Nu este nicio problemă dacă dorim să ne mințim în continuare, însă haideți să o facem conștient. Nu este nicio rușine, amăgirea de sine face parte din natura noastră umană. Până la urmă, singurul nostru scop trebuie să fie fericirea. Trăim pentru a ne bucura de viață. Să o facem însă conștientizându-ne, să fim fericiți pentru că vrem cu adevărat asta! Nimeni nu ne poate împiedica.
Fie că vrem, fie că nu, societatea va continua să se schimbe și trebuie să ne mulăm pe noul model social. Altfel, vom fi marginalizați. Râul împinge nisipul la margine și își continuă drumul spre mare. Cursul istoriei este implacabil. Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să înțelegem cum funcționează ea. Altfel, ne vom lupta la nesfârșit cu morile de vânt. Să acceptăm ceea ce considerăm corect, să luptăm împotriva a ceea ce ni se pare greșit. Dar să facem asta păstrând întotdeauna un echilibru, având grijă să urmăm căile sigure. Altfel, riscăm să pierdem totul. Iar viitorul aparține celor care știu să câștige.
Să încercăm să analizăm lumea cu sinceritate. Să schimbăm perspectiva măcar pentru câteva momente. Să învățăm să punem altfel problema, să renunțăm la ipocrizia care din păcate ne caracterizează din ce în ce mai mult în ultimul timp. Poate că țigara le oferă indivizilor ceva în plus, poate că mâncarea de tip junk-food este pur și simplu mai bună decât mâncarea sănătoasă, poate că oamenilor le place extremismul, poate că rasismul și egoismul sunt condiții sine qua non a existenței, poate că teroriștii au motive foarte bine justificate, poate că oamenii vor o presă tabloidizată, poate că oamenii sunt interesați doar de sex și de bani, sau poate că oamenii vor aceste lucruri pur și simplu, fără să se gândească prea mult la asta. Până la urmă, cine a spus că rațiunea este singurul criteriu...? Orice este posibil. Să nu mai respingem din start ipoteze, să cercetăm cu meticulozitate, să ne punem întrebări fără a ne aștepta la anumite răspunsuri. Doar dacă plecăm la drum cu inima deschisă vom reuși să ne bucurăm de călătorie. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la obsesiile personale. Nu avem cum să fim obiectivi. Însă trebuie să ne acceptăm subiectivitatea, să înțelegem că întregul nostru sistem valoric nu este decât o înșiruire de mofturi pur personale. Poate că pare o vulgarizare gratuită, însă nu mai are rost să ne mințim. Nu avem nimic de pierdut pentru că nimeni nu ne poate împiedica să câștigăm. Concurăm singuri! Trebuie doar să învățăm să ne adaptăm dorințele la ceea ce ne poate oferi lumea exterioară. Nu trăim și nu vom trăi niciodată într-o lume ideală, este absurd să pretindem asta. Nimic nu este corect, nimic nu poate fi corect, pentru că orice concept este doar teorie. Haideți să fim siguri că vom fi privilegiați, să acceptăm greșeala dar să ne asigurăm că se va greși în favoarea noastră! Izbucnirea vieții nu poate fi controlată, nu urmărește tipare prestabilite. Sistemul se schimbă neîncetat iar cei care îl contestă nu știu să-l înțeleagă.
Să încercăm să privim viața prin ochii unui copil. În fiecare moment putem descoperi ceva nou, putem să ne bucurăm de fiecare clipă. Să uităm de teorii, să înțelegem că nu putem găsi în cărți simplitatea existenței. Vorbim de dragul de a vorbi, construim teorii pentru că ne simțim astfel mai puternici și mai importanți. A pretinde însă că acele teorii sunt aplicabile la modul absolut înseamnă a cere imposibilul. Mai puțină încrâncenare, mai multă fericire. Societatea se schimbă în fiecare moment și trebuie să învățăm să ne bucurăm de experiențele noi care ne așteaptă. Viața este impunătoare prin perspectivele nelimitate pe care le deschide.
Lumea există și în absența noastră. Dacă vrem să avem impact asupra realului, trebuie să ne adaptăm regulilor sale. Altă soluție nu există. Sau da, putem rămâne veșnicii învinși. Însă fericirea aparține celor puternici.
Să râdem din nou, să zâmbim. Astăzi fericirea poate fi întâlnită pretutindeni. Trebuie doar să știm unde și cum să ne uităm.
Până la urmă, viața învinge. Să acceptăm noile simboluri. Ele fac parte din realitatea noastră. Nu trebuie să luptăm împotriva morilor de vânt. Dacă viitorul aparține modelului Big Mac, soluția este adaptarea, o porție dublă de fiecare dată. Să învățăm să ne placă ceea ce putem avea, să învățăm să ne dorim ceea ce poate fi obținut.
Până la urmă, e simplu:

why change perfection?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!