MATERIA CENUȘIE

Nebănuitor de comod se așează pe scaunul său, adulmecând cu nările larg deschise calea. Nu este decât un mijloc de cuplare în neantul de contorsionări nechinuite, pe care nu le-a făcut cu mâna lui neostoită. Filmul începe, la spectacol oameni ce stau frumos orânduiți pe scaune moi și ascultă cum sunete se dezvoltă-n lumini multicolore.
Cuplajul e făcut, nimic nu este mai grav ca aceasta, nimic nu se lasă mai greu de pătruns. Carnea crudă e ușor rumenită și astfel ospățul e gata. Capete pătrate și-nchise, sunt acum mai rotunde și deschise la vorbă. Rumegușul strâns în chingile groase se leagă fără voie, dar nu departe de vechea compoziție. E o diferență destul de mare. Raci speriați o rup la centura de castitate, sunt urme de violență, dar cine se-ncumetă să facă macul să crească în troaca de porci.
Semnul de apă apare, să spele tot răul cuprins și necuprins pe fețele pline de rumegușul ce a dat pe afară. Mai frumoși ca niciodată, se ascund printre normalitate tăcuți. Nu sunt aceeași ce stăteau la coadă să fie încărcați cu banalul rumeguș?
Cărat de apă bușteanul se uită tăcut în mulțimea pestriță, zâmbește la rudele de pe mal plutind în derivă. Se nasc întrebări, acum toți sunt curați. Butelia cu gaz explodează, în piața de chitre, orânduiește lumea cea hâtră. Câinele vagabond traversează pe zebră, nimic nu îl confundă cu formele spălate în vervă. Protecție cer toți pe zebră, în liniște să pășească prin viață. Protejați de apa ce-i spală, se ascund în tăcere printre inteligența cenușie și creață. Descoperiți explodează apărându-și inutil cenușa din rumegușul putred și nefolositor.
La pat bolnavul așteaptă salvarea, dar nu mai vine e beată, cuprins de molima neagră, moare-n tăcere cu materia sa cenușie.

Dragoș NONCIU