agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8285 .



Mândria de a fi român
eseu [ ]
Din ciclul "România, te iubesc!"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Raza de soare ]

2007-06-04  |     | 



Mândria de a fi român

Am văzut cândva un film american în care 4 iulie, ziua națională a Americii, era serbată în toate familiile americane, așa cum la noi se serbează cel mult evenimentele familiale, personale. Și mi-am adus aminte că peste câteva luni va fi și ziua națională a României, țara mea. Þara în care unii ne fac permanent să ne simțim prost că-i aparținem. Iar noi, din nu știu ce motive, le facem jocul. Nu fac parte din nici un partid politic și nici nu voi face parte, pentru că nici un partid nu mă reprezintă. Toți își fac propriile jocuri ca și cum noi, cei mulți, nu am exista. Și, cam au dreptate. Suntem dar nu contăm pentru că stăm ca struțul cu capul în nisip, lăsându-i să-și vadă de interesele proprii pe banii noștri.
Filmul mi-a adus aminte de sărbătoarea noastră națională, prilej pentru partidele politice să se dea în spectacol. Au avut loc chiar altercații televizate care ni-i arătau pe aleșii noștri, unii mai “patrioți” decât alții, care se întreceau în a terfeli atmosfera de sărbătoare potrivită momentului aniversar.
Mi-au revenit în minte unele emisiuni de televiziune în care se căutau oficial justificări la plasarea unor monumente jignitoare pentru memoria poporului român, de emisiuni în care se propaga segregarea elevilor pe criterii etnice în școli, lucru care s-a și realizat practic, într-o totală lipsă de respect față de români. De românii care au fost forțați să-și părăsească slujbele și locuințele din Harghita și Covasna, fără a fi apărați de legi și de guvern. De doi studenți mediciniști cunoscuți mie care au trebuit să se transfere de la Târgu Mureș la București, pentru că nu li se vorbea decât în limba maghiară. Cu ceva vreme în urmă, pe când făceam practica la Târgu Mureș, în câteva cofetării n-am fost serviți pentru că am făcut comanda în limba română! Mai recent, la Târgu Secuiesc n-am putut cumpăra o carte dintr-o librărie pentru că vânzătorul n-a vrut să înțeleagă limba română. Dar nu pot uita nici faptul că într-o farmacie din Târgu Mureș farmacistul maghiar ne-a servit exemplar și ne-a condus până la ușă, poftindu-ne să revenim (eram un grup de studenți). Sau că doamna Szoke de la Azomureș s-a purtat cu noi ca o mamă, trecându-ne în porție la lapte sau punându-ne “o pilă” pentru a ni se da mașina necesară organizării unei excursii la Sovata și în împrejurimi. Oameni, oameni, oameni.
Când maghiarii din România, prin UDMR, solicită tot felul de aiureli în contradicție cu legile bunului simț și cu legile țării, ni se spune că este o dovadă de “europenism” să le acceptăm fără crâcnire. Când conaționali ai noștri reacționaeză firesc la jigniri și injurii este extremism! Un partid pe criterii etnice, o anomalie a politicii, este considerat “european”, dar replica lui de bun simț este extremism. Repet, nu fac politica nici unui partid, ci a bunului simț. Dacă ambele partide ar fi scoase în afara legii, n-aș plânge după nici unul. Dar atâta timp cât există UDMR, PRM este necesar pentru păstrarea echilibrului, pentru a nu fi sufocați în propria țară, pentru a nu ne pierde identitatea națională. Ambele partide funcționează la limitele legii, dar UDMR este împotriva a ceea ce este românesc, comentariile sunt jignitoare deseori chiar și pentru omul neutru, neimplicat politic, pe când PRM mai menține cumva echilibrul foarte fragil al românilor, ne ține partea și nouă, celor mulți, jigniți de mojiciile uneori subtile ale unor parteneri inflexibili cum sunt șefii UDMR. Nu confund maghiarii din România cu UDMR, după cum nu confund românii cu PRM. Dar existența UDMR a creat necesitatea PRM și asta ar fi trebuit să dea de gândit guvernanților noștri, nu faptul că PRM le mai strică probabil aranjamentele. Care aranjamente par deseori antinaționale unor profani ca mine. Așa se explică și creșteri în sondaje ale PRM și, dacă va fi scos în afara legii, va apare sub altă formă, dar el va exista atâta timp cât există UDMR. Pentru că aceste partide funcționează pe principiul cauză-efect, lege universală care nu poate fi contracarată de legile unor oameni. PRM nu reflectă caracterul primitor al românilor, toleranța lor față de tot și de toate, sensibilitatea la frumos și dorința de echilibru caracteristice poporului român, ci este replica la mojiciile altora, replică pe care cei mai mulți n-o pot da datorită educației, dar sunt ușurați când alții o fac în locul lor. Dacă va dispare cauza, va dispare și efectul. În caz contrar, nu.
Mai nou,se organizează tot felul de sărbători. S-au serbat chiar 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, deși nu toți miniștrii știu pentru ce s-au alocat banii. Oare, unii știu? Abia aștept să văd o sărbătorire a zilei naționale fără tentă politică, cu fast dar cu decență, cu bun gust, nu în stilul “modern” al târgurilor, pentru că ziua națională nu este un târg, și nici patrimoniu politic. Este a noastră, a tuturor, și am vrea să simțim acest lucru. Aș vrea ca măcar în această zi să fim mândri că suntem români, că suntem unici, că nimeni nu mai este ca noi. Ca măcar în această zi să retrăim și să resădim în inimile semenilor noștri mândria de a fi ROMAN, s-o sădim în inimile copiilor noștri. Cine nu-și respectă rădăcinile nu se respectă pe sine. Cine nu se respectă pe sine nu are nici o șansă de supraviețuire, pentru că viețuim și supraviețuim prin ceea ce am fost și suntem, prin rădăcini. Dacă n-am fost, nici nu suntem, nici nu vom fi. Istoria nu-i iartă pe cei ce nu-și respectă trecutul! Redați-ne respectul pentru istoria neamului românesc, pentru care înaintașii noștri au adus numeroase jertfe! Avem dreptul la asta, suntem europeni prin istorie și tradiții, prin trecut, prezent și viitor. Dacă n-ați aflat încă, noi suntem în Europa dintotdeauna, chiar dacă uneori Europa se face a nu ști. Dar trebuie să ridicăm fruntea din țărână, trebuie să ne recăpătăm verticalitatea. Trebuie să învățăm a da și a cere ce ni se cuvine. Să învățăm să ne respectăm, pentru a putea avea parte de respectul celorlalți. Să nu uităm că “noi suntem români...noi suntem pe veci aici stăpâni“! Că strămoșii noștri au câștigat respectul altor neamuri prin tenacitate, toleranță, prin puterea de a ține piept vitregiilor soartei care i-a încercat, dar nu i-a învins! Chiar dacă istoria este un mit, o poveste frumoasă, suntem datori s-o cunoaștem din respect pentru înaintașii noștri. Mai ales că și istoriile altora conțin de asemeni mult subiectivism dar nouă nu ne-a trecut prin cap să le contestăm, așa cum se încearcă astăzi cu noi.
Nu știu exact cine mi-a sădit mie în suflet dragostea de țară, dar vreau să cred că am transmis-o copiilor mei de acasă și de la școală. Poate bunicii care s-au refugiat din Basarabia pentru a nu fi sub ocupația rușilor, poate dragostea de glie a moșilor mei. Dar ea este puternică și nimeni vreodată nu m-a putut face să-mi fie rușine că sunt româncă.
De aceea doresc fierbinte să ne întoarcem la firescul lucrurilor, la dragostea față de Mama noastră, Þara. Și, așa cum sărbătorim cu dragoste și respect propria mamă, să reînvățăm să sărbătorim cu dragoste și respect pe mama noastră, a tuturor românilor, România, de ziua națională. Și nu numai atunci, ci mereu!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!