Pamantul....ce e pamantul....e doar un cuvnat din dictionar...e mai mult....nu vom sti niciodata....sau poate stim deja dar nu ne dam seama.Dragostea...un alt cuvant....care deseori ne e frica sa il rostim...chiar daca nu ne poate face nici un rau..dar asta doar daca il rostim....si cica se aude in lume ca intre aceste doua cuvinte exista o mare asemanare...o asemanare pe care daca nu o vedem la timp ne poate fi fatala...o asemanare pe care eu am observat`o...dar cred ca asta a fost mult prea tarziu...am observat`o cand totul se prabusea sub mine....cand dragostea se afunda in adancul negru al pamantului si eu odata cu ea...Iubeam....si ea ma iubea...totul era perfect...eram facuti unul pt celalalt...dormea cu capul pe pieptul meu....si o strangeam in brate zi de zi...era frumos...era "dragoste" dar nu m`am gandit nici macar o clipa ca acea dragoste se poate trasforma in orice moment in pamant...ma incapatanam sa cred ca ea nu se va sfarsi vreodata.Si cand acea zi a venit si ea a plecat...si incepeam sa duc dorul si pamantul ce-mi atarna pe buze a inceput sa prinda acelasi gust ca al sanilor tai fragezi ce adormeau pe ochii gurii mele...pamantul da...pamantul a inceput sa se coloreze a dragoste...si momentul in care ti-a crescut pe burta un ochi oranj...uneori il napadesc furnicile si nici macar nu clipesti...doar cand degetele mele iti mangaie buricul ...numai atunci ochiul tau oranj incepe sa clipeasca...se inchide....ma priveste mirat...si eu ma uit la el si ii zic...da...esti al meu...esti facut sa ma privesti pe mine.....dar acele momente dulci au plecat si in urma a ramas pamantul....tot acel pamant care avea acel gust...de fragezeala...un gust pe care nu`l voi uita vreodata...un gust ce ma va urmari o eternitate.....pt ca pamanatul imi aminteste de acel gust....si peste tot acum unde ma aflu sunt inconjurat de pamant si tot acest pamant...imi aduce ainte de mirosul pielii tale imi aduce aminte de tot ce a fost frumos...si mai ziceam ca nu exista asemanare intre dragoste si pamant....el te invata sa iubesti daca ai reusit sa iubesti pamantul si menirea lui......atunci poti zice ca ai inteles ce e dragostea....E...aberatii doar aberatii...cine poate crede ce am scris eu aici...uneori nici eu nu cred ce scriu si daca nici eu nu ma inteleg..si nu cred in opera de arta....ce pretentii sa am la cei din jur....dar aici exista totusi o farama de adevar....acea "eterna asemanare" dintre pamant si dragoste.....amandoua se sfarsesc lafel....cu plansete ...bocete......si mult chin pt cei implicati.....si mai ales dragopstea sfarseste asa....si noi sfarsim din dragoste in pamant....aceleasi aberatii.....as vrea sa nu ma fi nascut pe pamant ...un pamant aceasta binecuvantare...si totodata acest blestem.....din pamant rasarim....in pamant sfarsim......si totul se bazeaza pe pamant....in aceasta lume....pt a avea o viatza perfecta.....ai nevoie de dragostea care iti asigura fericirea si increderea in sine...si "pamantul" are vine in compensatie si te crste ...te invata sa lupti ca atunci cadn dragostea se va pierde sa nu disperi....sa nu faci fapte decare dupa aceea sa regreti...sa nu faci ceva ce pe tine o sa te scape de probleme si o sa le puna in carca celor din jur...celor ce te iubesc...esti doar un mic element pe acest pamant...si nu esti singurul asta trebuie sa gandesti mereu...nu sunt singur..sunt oameni care ma iubesc si orice ar fi in viatza asta voi avea doua lucruri...DRAGOSTEA si PAMANTUL!!!
Calcand pe transparenta imi dau seama ca aripile mele s-au strans deasupra capului intr-un fel de rastignire modernista,nu mai vor sa respire zborul sunt condamnat la exil ,imi voi face o groapa in pamant si imi vi ascunde dragostea acolo!!!!