Când au venit Hunii din străfundurile Asiei ca să se așeze în Câmpia Panonică, au adus cu ei numele unei băuturi complementare cărnii bătute sub șaua cailor, adică palinca (precum și alte lucruri de folosință îndelungată cum ar fi râul, ramul și Arcul Carpatic). Acest lucru a constituit un mare progres pentru industria alcoolului din Ardeal, deoarece până la acea dată românii produceau băutura, o beau, se îmbătau în mod tribal dar nu aveau habar de nume. Vă puteți închipui oftatul de ușurare al lui Menumorut sau Gelu sau nea Ion, când, în sfârșit, au aflat și ei ce băuseră încă de când Adam mușcase din pruna Raiului și refuza cu obstinație mărul oferit de Eva (nu cred că mai e cineva care să nu știe că Adam și Eva erau daci).
De bucurie Menumorut, sau Gelu (izvoarele termale folosite pentru documentarea acestui articol nu sunt foarte clare), că nea Ion era ocupat cu cazanul, unul din ei zic, i-a invitat pe huni în Þara Ardealului ca să aibă unde să steie și să producă etichete pentru ploștile cu palincă.
De bună seamă ca hunii, transformați între timp în unguri și, puțin mai târziu (18:30), în maghiari, nu s-au putut abține și au început să modifice rețeta, deoarece aveau o vastă experiență în producerea ei de pe vremea când alergau călare prin câmpiile asiatice și se izbeau de pruni care, este știut, răsar la tot locul pe acele meleaguri, sunt atât de deși și de vicioși încât hunii (numele lor din acea vreme) s-au oprit, s-au opintit și au scuturat copacii care le stăteau în drumul spre Europa - de aici vine și denumirea de “altoire”, procedeu important atât în pomicultură cât și în războaiele de cucerire de mai târziu. Așa că au altoit întreg Ardealul, ba s-au ițit puțin peste arcul carpatic, dar ăștia îi trăgeau cu țuică puturoasă și nu se puteau duce cu miasma la împăratul lor de altă etnie care, între timp, altoise Câmpia Panonică.
Istoria acestei băuturi se pierde în aburii bătăliilor și războaielor dintre diferite nații. Ardealul a fost, pentru o lungă perioadă (prea lunga, după unii autori), în custodia austro-ungarilor, a făcut ceva navetă între maghiari și români în istoria recentă și de aproximativ 50 de ani a rămas acolo unde îi este locul, adică în Europa. La fel și palinca, mă bucur eu să vă dau această veste. Dar maghiarii (foști huni, vezi transformarea în paragrafele anterioare) au decis să-și asigure monopolul acestei licori. Românii nu sunt de acord deoarece susțin că este băutura lor din moși stămoși. Sigur că personal susțin aceată afirmație și aduc și argumente:
- Rețeta adevărată a fost împărtășită de către Zamolxis însuși, marelui preot Deceneu ( e drept că Deceneu era cam în vârstă la acea vreme și nu mai ținea la băutură din care cauză a adormit înainte ca Zamolxis să-i fi șoptit numele băuturii).
- Cu ce credeți că au luptat strămoșii noștrii împotriva legiunilor romane? Cu Palincă. Toate textele de istorie ne povestesc cum secau ei fântânile, dar nici unul nu spune cu ce le umpleau. Le umpleau cu palincă. Romanii rupți de sete beau din fântânile viciate, mulți se îmbătau și deveneau pradă ușoară trupelor dacice de uscat, cei mai mulți, neobișnuiți cu asemenea băutură, intrau în comă alcoolica de unde nici vraciul șef nu reușea să-i scoată deși le promitea averi și femei frumoase. Din cauza asta au trebuit să vină de mai multe ori până s-au dumirit ce se întâmplă. Noroc cu împăratul Traian care a înțeles șiretlicul micului dar bravului popor dac și a interzis legiunilor sale să mai bea din fântânile dacice, lucru care a dus la formarea poporului român și a limbii române.

Adică limbă neolatină, care folosește litera “K” numai în cuvinte ca:
kilometru, kilogram, kilu’ Saftei și, popor civilizat fiind, pe chat.
“K”-ul din palincă (palinka) este contribuția maghiară ( și voi credeați că nu există nici o legătură între text și titlu!), pe când contribuția noastră, a românilor geto-daci din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, este mare, ce spun eu, este MARE! Nu numai că am inventat palinca (necaz ce se putea întâmpla și altor popoare), ci și căciulița pentru A, obținând în felul acesta cele două variante: palincă și pălincă, pentru inducerea în eroare a eventualilor inamici și ca oamenii să aibă de unde alege în funcție de silaba pe care pun accentul (habar n’am cum vine asta, dar mi-a plăcut construcția frazei).
Așa că, atunci când comparăm contribuțiile fiecărui popor în parte la scoaterea în lume a acestei licori dumnezeiești (vezi paragraful cu Zamolxe), românii sunt pe primul loc, fără nici un dubiu ( așa mi-a zis șefu’ să scriu), și cred că reiese clar din expunerea mea că, deși maghiarii au avut și ei un aport, nu se compară cu cel românesc nici de acum în două mii cinci zeci de ani.

Noroc!

Ildikkko Popescu