agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-06 | |
O metodă, un sistem sau o “intreprindere”, fie ea și elementară, se dovedesc a fi viabile atunci când produc rezultate sau consecințe bune. O idee, un joc, o rememorare, sau un exercițiu de docilitate poetică, nu văd de ce nu ar sta sub aceleași exigențe. Cu mențiunea că nu am avut la dispoziție nici un text de-al lui Nichita – colecția mea, aproape întreagă de scriituri “de” și “despre” Nichita fiind veșnic erantă – am să povestesc numai cum au decurs lucrurile cu editorialul lui Matei – parcă ar fi bine să spun că pe mine unul puține lucruri mă scot din țâțâni sau mă fac să-mi sară capacele; dintre aceste puține lucruri, prostia îmi inflamează judecata, iar impertinența sufletul; reacțiile mele sunt imediate, formele de exteriorizare diferă însă.
… Mat a scris cam tot timpul cât a stat la mine. Vizibil îl muncea pe el ceva. În a doua seară și-a luat hârtiile scrise de mână și “a pus pe ecran” una din pagini, mi-a expus scurt care e ideea și m-a rugat să citesc. Mie mi s-a părut că este excelentă ideea, dar am avut câteva obiecții de natura formei, în sensul că nu fiecare frază trimitea la stilul inconfundabil al lui Nichita. Am refăcut împreună primele fraze și am avut, iarăși, ideea că întregul text trebuie să “sune” ca și cum ar fi de Nichita, sau ca o istorisire despre “ceva” cu Nichita. După care m-am dus la alte treburi ale casei … ba chiar am stat ceva mai pe îndelete de vorbă cu Adriana. Estimp, Mat a “moșmondit” serios și ne-a chemat când a crezut el de cuviință că textul era gata. Verdictul nostru critic a fost că textul căpătase în plus și “atmosferă”. A urmat postarea și gata, textul și-a început propria lui existență. … Din aproape 250 de oameni care au citit textul, unul singur, UNUL, n-a priceput că este vorba de un exercițiu estetic, poetic și de o invitație la “bucurare”. Acest UNUL le spune celorlalți că sunt proști pentru că nu înțeleg ceea ce el a înțeles. Eu știu că pro-verbele la noi spun altfel: “dacă îți spun mai mulți că ai depășit măsura, du-te de te culcă” și “dacă un lucru e gândit de mai mulți, are șanse să fie un lucru bun” (proverbele nu spun că reciproca ar fi valabilă, ba chiar există vorba aceea de duh cu ulciorul și cu dusul la apă și una și mai suculentă cu … trasul ponoaselor de către oaie). Dacă eu l-am categorisit pe acel UNUL drept impertinent și mi-a crescut adrenalina, e treaba mea de “unu la unu”, dar nu am spus ceilorlalți să se ducă “in corpore” la culcare, pentru că li s-ar fi urcat ceva la cap. … Știu că multe se iartă de către oameni, dar trebuie să știi cum să ceri iertare. E fundamental acest lucru. Unii nu știu că demnitatea se recâștigă dacă ceri scuze, simplu și ferm. Atâta. Nu trebuie să cerșești. Ei bine, Megophiașul nu știe acest lucru. Cu mai mult decât am spus nu îl pot ajuta, pentru că el unul nu vrea să știe cum poate să fie egalul meu, al tău, sau chiar al lui ca om în demnitate. 6 februarie 2003, de la mine de acasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate