agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-22 | |
Ce interes poți să ai tu să-mi zici că „e minunat că am văzut lumina”?
Mă iei cu truisme de-astea? Îți spun încă de pe-acum că suflet n-am de dat. Asta ca să lămurim lucrurile de la bun început, pentru că vă știu eu pe voi, îngerii ăștia mai întunecați că aveți gânduri de mărire și credeți că într-o societate principial perfectă, cum e comunismul de exemplu, voi sunteți mai egali decât alții. Și ca să ne întoarcem la șiragul de litere pe care mi l-ai aruncat nadă, că doar are balta pește, așa e... e minunat... e minunat că din când în când se aude câte o bulă pleznind ca la „pop up video” pe VH1 și mai apare câte un suflet. Sau câte o bucată de suflet mai vechi. Aproape nimeni nu se mai întreabă de unde vin toate sufletele astea... (există unele temeri cum că ele revin într-o demență, numită lume, de parcă ar fi lăsat ceva nerezolvat pe acolo, dar eu unul nu cred că e așa, pentru că suntem din ce în ce mai mulți... și după matematica mea asta ar însemna că sufletele se tot divid pe masură ce se reîntrupeaza - ceea ce e absolut aberant pentru că ar însemna că noi avem părticele tot mai mici dintr-un suflet inițial imens... deși, dacă mă uit în jur e foarte posibil ca entitățile astea cu capul între urechi și nasul deasupra gurii să aibă într-adevăr părți tot mai mici de suflet cu fiece generație ce trece) - vai ce paranteză lungă... bine că s-a închis... în curând ajungea să facă cu mine ce vroia... De ce uităm toți de minune? De ce nu ne mai minunăm în fața unei semințe care încolțește? De ce preferăm să folosim colțurile pentru a ne ascunde și tupila? DE CE? Scuză-mă că urlu... nu credeam că mai ești atent... nu credeam că mă mai poți auzi...Credeam că am rămas singur. Că m-am alienat. Credeam că toți ne-am alienat. Că nu se poate scăpa de alienare. Credeam că tot ce poți face este să îți alegi dacă te alienezi de bună voie sau te alienezi ca prostu', fără să știi. Să te alienezi inconștient e foarte simplu: deschizi cutia aia cu un perete de sticlă animat multicolor. Ai să afli că madam Vlas s-a vopsit. Nu știi în ce culoare, pentru că erai la bucatarie când au arătat. Uneori nu știi nici cine e madam Vlas, pentru că ea, dacă nu știați, dragi copii, poartă o grămadă de nume, grupate generic sub acronimul VÎP (Vorbe În Plus). Sau afli că un avion care se îndrepta spre Ankara a fost deturnat. Și îți doresti din toata inima pe care crezi că o ai să nu te întrebe nimeni încotro a fost deturnat, pentru că dobitocii ăștia au uitat să menționeze. Sau, mai stii? Poate au facut-o dinadins... poate că avionul ăla a ajuns în Rai și sper că ești de acord că așa ceva nu se putea da pe post (a doua zi toată lumea ar fi deturnat avioane într-o veselie... poate, poate...) și nu știi nici de către cine a fost deturnat, pentru că ai fobie de nume arabe, fobie în care ai investit o grămadă de ore prețioase de alienare familială cu mâna încrâncenată pe telecomandă, de frică să nu mute cineva pe meci sau pe canale de-alea cu dezbrăcate din-alea nesimțite... (ele chiar nu își dă seama cât e de penibile așa schiloade cum e ?!?) Ei bine, eu prefer varianta b, cea în care îmi cumpăr teveu ca să nu îl deschid, în semn de protest! Exact ca deținutul ăla care avea doi metri pătrați de carceră și și-a tras o linie imaginară (că nici cretă nu-i dădeau să mănânce, ca să nu facă febră și să trebuiască să-l care de mâini și de picioare până la infirmerie...) și a preferat să nu folosească decât un metru pătrat, ca să simtă că el e cel care își stabilește limitele... Este adevărat că în cazul variantei b nu prea vei mai avea ce să vorbești cu vecina, pentru că nu vei mai știi ce a făcut Adrian în ultimul episod (care este un actor nemaipomenit, dar incapabilii ăia nu sunt în stare să facă un rol pe măsura talentului, aptitudinilor și capacităților sale ieșite din comun...) și nici cu portarul de la institut, care are ceva cu americanii, e convins că totul e numai și numai din vina lor (are și o casetă cu niște copii din-ăstia de-acuma, care cântă... și zic ei acolo, la un moment dat că „americanii-s de vină” - e adevărat că acum nu se mai aude așa bine că s-a mai tocit banda, da' oricum, dacă dai la maxim se înțelege...) Te las să te minunezi mai departe și te sfătuiesc să râzi din când în când... Aveam niște prieteni mai chinezi, așa, o dată și îmi spuneau că ei se strâng zilnic câte un sfert de oră și râd - vroiam să-i întreb „Ca proștii?” da' m-am abținut - (ei zic că le face bine, dar eu nu cred... că am văzut eu că de la atâta râs li s-au alungit ochii și cred că n-au mai venit în ultima vreme pentru că li s-au alungit definitiv și li s-au lipit) oricum, erau simpatici... În fine... daca ai vreo părere (de rău) sau dacă ai altceva... de exemplu mâini puternice și dibace, eu am un urât aici și e cam năbădaios și am obosit de când îmi țin singur de el... Da... era să apăs pe „Trimite” fără să ți-o prezint pe prietena mea cea mai bună, oboseala... (să știi că ea m-a pus să-ți scriu) iar a venit pe-aici și nu mai dă semne să plece... Efectiv nu reușesc să o scot din casă... E o nesimțită ce n-ai văzut... trebuie să pretind că dorm ca să se simtă... Incredibil... Pe tine nu te enervează când vine cineva pe la tine și nu mai pleacă? Eu înnebunesc... am încercat o dată să o ignor să văd cât rezistă... până la urmă tot eu am cedat (de deștept ce sunt!) și se pare că a mers... Că atunci când m-am trezit plecase și îmi lăsase un fișier de „Cuvânt” [uărd] deschis pe ecran și erau foarte mulți „h” [haș] pe ecran... Mai ciudat a fost că atunci când m-am dus la baie aveam imprimat un model cu profil de taste pe frunte... Cel mai bine se distingeau g si h... cred că era ceva mistico-religios, cu sfântul gheorghe, dar eu nu-mi amintesc decât de balaur... Era un balaur tare drăgălaș îi plăcea să se uite la desene animate, în special alea cu Ferdinand care era un taur și care s-a enervat foarte tare că l-a înțepat o floare care de fapt nu era o floare, era o albină dar lui îi placeau mult florile, pentru că se ducea să le miroasă și miroseau a flori de câmp dacă erau pe câmp și a flori tăiate dacă erau la florărie... asta ca să nu mai vorbesc de florile țigăncilor... alea miroseau cel mai tare... îți mutau nasu'... Eu știu de la bunică-miu... nu prea le avea el cu desenele animate - deși mă lăsa să mă uit, nu zic nu - dar în schimb era mare expert la flori și îl bănuiam că ar fi grădinar. Când l-am întrebat de ce pleacă în delegații îmi spunea că el e un măgar în vârstă de cinzeș'cinci de ani și că are câte o floare în fiecare oraș și că trebuie să aibe grijă de ea, să nu se usuce. Abia când am văzut desenele cu Ferdinand am înțeles eu cum e treaba cu măgarii și florile, făcând, bineînțeles, o analogie cu taurii... Mai târziu s-a lăsat de flori și s-a apucat de pepeni... Când îl căuta cineva își ieșea din pepeni și se apropia ca să îl audă mai bine... Eu prima oară am stat, dar după aia n-am mai stat că nu am mai auzit bine de loc cu urechea peste care m-a cârpit, că era și un pic croitor... Oricum, îngere, hai că te-am amețit definitiv și uite, dacă poți, spune-i tu lu' bunicu' că sunt bine sănătos și că îi urez toate cele bune și, dacă e, să-mi mai dea și mie câte un semn din când în când... Îți urez o alienare minunată și să mai vii pe la mine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate