Necinstea romaneasca

N-as mai fi continuat poate sa caut in subsolurile gandirii noastre , pe unde m-am preumblat in textul despre ,,ascunzisul prostiei,, si pe unde se ascund tot felul de lighioane carora noi le spunem cu mandra intelegere metehne, daca n-as fi auzit un carturar in timp ce butonam telecomanda, seara, dand o explicatie de natura istorica asupra fenomenului coruptiei la romani, da parca ar fi vorbit despre datinile noastre, lasate din stramosi. L-am admirat pentru inteligenta si discursul perfect pe care l-a practicat si nici prin minte nu-mi trece sa fac polemica. Era o persoana atat de culta ca parea, fie a citi, fie a rosti pe derost orice spunea. Chiar am ramas uimit si o zi –doua mintea mea a revenit involuntar la subiect, pentru ca mi parea ingrozitor ca aceasta teorie sa fie verosimila si sa fie in curs asupra noastra.

Este o idee foarte interesanta, care face dinstinctie intre fondul de gandire cauzal al unui roman corupt si al unui occidental, de asemenea corupt. Pana prin secolul al XVIII natura juridica a pedepsirii unui faptas necinstit, in tarile romansti, era o impletire intre voia domnitorului sau a boierului si caracterul puternic bisericesc al conducerii statale. Afurisirea si apoi iertarea care se practica ( doar Tepes se pare ca nu a agreat metoda!) nu implica clar ideea pe care o imprima o lege, care are doua parti : gresul - si napasta care vine implacabil dupa savarsire. Ideea iertarii de acest gen inca staruie in mintile romanilor se spunea acolo.
La scara istorica, se spunea, timpul scurs de la formarea statului modern romanesc este inca prea scurt pentru intelegerea unui sistem juridic aplicat pragmatic in afara a ceea ce inseamna greseala omeneasca si iertarea dupa canoanele religioase. Pe cand un occidental, care are cel putin doua-trei sute de ani avans in aceasta practica, discerne intre regula impusa de stat privind consecintele unei vietii necinstite si consecintele acesteia si pedeapsa religioasa, care are loc in relatia personala cu divinul si care se numeste pacat, loc in care statul nu se mai implica decat prin biserica. Acest fenomen de incapacitate subconstienta a unui popor de a trece de la legile religioase, in care cainta aduce iertarea in urma unui furt de milioane de dolari , la legile unui stat care are justitie si aplica legea cu ochii legati este in curs de derulare la noi.
Necinstea romaneasca, deosebita de a celorlalte popoare, este inca in faza infantila, de coacere, proces natural prin care odata cu trecera a inca doua-trei secole devine ( mai exact : transcede in ) cinstea romaneasca.

Explicatia rezista matematic daca nu ar ascunde un paradox. A savarsi acte de necinste pe un fundal religios, prin care individul pretinde iertare ca in urma unei
rataciri spirituale, presupune ca acel individ sa fie religios in cel mai adevarat temei. Adica mai concret : sa declare fapta in a castiga imediat clementa si sa nu o ascunda, sa revina asupra faptei imediat ce se trezete din posibila ratacire si sa restituie, sa reabiliteze mobilul in care a constat acea ilegalitate. Sau macar in ultimul dintre cazuri sa recunoasca fapta in urma dovedirii acesteia fara tagada. Ori aici lucrurile nu stau nici pe departe asa. Romanii cu adevarat religiosi nu sunt corupti iar cei ce se pretind a fi crezatori in Dumnezeu si sunt corupti nu au nimic in ei legat de credinta. Cum sunt de altfel toti oamenii de pe lumea asta. Poate sunt prea categoric dar afirmatia de mai sus e pleonastica in raport cu definirea religiozitatii insisi, nu-mi apartine mie , e una din teoremele crestine de baza.
Sa fie o alta explicatie?
S-a spus de cultura , ca nu este asimilata masiv si ca urmare precede coruptia. Cultura , daca nu se dizolva in spiritul consumatorului si ramane o stocare informationala, nu are efect asupra calitatii umane. S-a spus de foame care iarasi mana intr-acolo, numai ca indestularea se pare ca e si mai agresiva. Mai era vorba de mostenirea grea lasata de vechiul sistem, in care s-a exersat mult meteahna aceasta si necesita timp pentru dezvat.
Lipsa religiozitatii, a credintei autentice permite actul de necinste dar nu il determina exclusiv. Educatia parintesca si cea de la scoala sunt doar reflectii ale fondului problemei si nu sunt inca discutabile, nu pot inca rezolva aceasta stare, e ca si cum ai obliga antilopa sa fete pui nedungati.
Totusi unde se ascunde in gandirea noastra acest mugur de lacomie, care cum e udat cu o functie sau cu un loc in care se poate practica necinstea, se si dezvolta flagelar. Ca si cum am spune despre necinste, intr-un cadru murphist, ca daca sunt conditii sa se produca aceasta sigur se va produce.
Cred ca alaturi de toate aceste cauze, a caror lista nu e epuizata si care au fiecare o anume determinare contextuala, exista fondul de gandire global, atat al poporului, cat si al statului romanesc, luat separat, nedecelat inca sistemic, pe care au tot incercat sa-l surprinda filozofii nostri din secolul trecut si care ar putea aduce la suprafata palpabila a eticii constiente, reale, atat baiul cat si antidotul, dizolvat in morala sociala, in paharul cu apa pe care o vor bea generatiile urmatoare.
Foarte posibil ca necinstea romaneasca sa nu se hraneasca cu o cauza exclusiv romaneasca ci sa fie o chestiune general umana, dar in conditiile istorice date, sa dea ,,roadele,, care se vad la noi. Remarc totusi ca natiunile care au reusit sa dezvolte o filozofie proprie , au creat un cod de legi mulate pe spiritul propriu, devenite doar astfel practicabile si eficiente, care nu exclude ideea de frica si implacabil, si au ajuns sa reduca necinstea, nu cea potentiala ci aceea aplicata si prinsa, pana la limita fireasca.
Vreau sa spun, de fapt, ca in acest moment mingea se afla in terenul ACADEMIEI ROMANE, pentru ca nu se poate starpi cu forta, in cadrul Legislativului ceva asa de subtil cum e necinstea cronica, denumita mai larg, generalizat, coruptie, pentru ca aceasta stare se apara singura prin santaj, ascunzandu-se la lovituri in spatele premiselor democratiei. O forta majora de conducere si de readuceree a cinstei in economicul si socialul romanesc inseamna o intarziere istorica in raport cu celelalte natiuni europene, pe langa faptul ca este in sinea sa paradoxala. Conducatorii, oricat de drepti ar fi, pot usor sa cada in mrejele teoriei pe care am combatut-o si sa se creada Domni care sa afurisesca pe supusii prea locomi si sa dojeneasca doar, parinteste.
Ideea gasirii unei solutii ramane in zona CULTURII, ca singura parte ce mai poate fi coerenta in a gasi explicatii si a trasa o cale, in acord cu ceea ce suntem noi romanii astazi.