Se desprind din graiu-mi cuvinte ce incearca sa-mi defineasca iubirea. Am incercat sa-ti ating gandurile, sa-ti inteleg trairile. Dar, oare voi reusi? Clipa-i fara inceput si fara sfarsit, trece prin tacere lasand urme adanci, dar se reintoarce mereu sub alta forma. Prin lacrima ramai mereu tu, ea cade din irisi, iar urma-i ramane, fie ca este urma de tristete sau de fericire. Prin zambet inveselesti tristeti, surazi intr-un anume fel durerii. Oare cuvintele sunt de prisos? De la tine pot invata sa ma exprim prin tacere. Tacerea ti-e atat de dulce cand este zavorata cu zeci de lacate...Speri ca intr-o buna zi cineva iti va gasi cheia si te va elibera. Mereu se reintoarce clipa, ca si cum timpul ar merge inapoi. Se reintoarce intr-un loc in care un exista nici timp nici spatiu. Dar un asemenea loc nu poate exista, nu? Si ar fi nedrept pentru noi sa traim intr-un asemenea loc. Un loc in care nu se mai intampla nimic, in care nu exista trecut, prezent si viitor. Totul ar deveni un ieri prea indepartat pentru ziua de azi si imposibil pentru ziua de maine. Am avut candva fericirea in palma si i-am dat drumul. Uitasem ca ea e doar o clipa care se reintoarce atunci cand nu o mai astepti.