Tribunalul judetean Brasov arata ca si justitia romaneasca, in renovare si reorganizare. Peste tot te intalnesti cu structuri nefolositoare care sunt modificate , peste tot vezi muncitori care renoveaza si chiar vezi reparatii ale lucrurilor prezumate terminate. N-ai ce sa-i faci, caci si meseriasii sunt romani, probabil la fel si materialelel.
In salile de judecata aceleasi fete. Oamenii intenteaza procese si sunt chemati in fata barei fara sa stie nimic despre justitie, despre ideea de echitate.
Invatamantul de stat se pare ca a ramas corigent la gramatica si la minimul nivel de cultura generala, caci din perspectiva multor participanti la procesul de justitie, oameni de rand de altfel care se simt pierduti in salile de judecata, justitia este un amalgam de numere si articole, de coduri impersonale. Acestors le este foarte dificil sa se exprime sa se exprime si sa inteleaga pana si cele mai simple intrebari, de aceea instanta este nevoita sa efectueze un proces permanent de transformare si dictare a depozitilor partilor si martorilor. Astfel, practic are loc un proces de mitizare si de demitizare permanent al actului de justitie, fiecare pas prezent in Codul de procedura ( penala sau civila , dupa caz ) este reinventat , defragmentat pana la amanunt ( pentru simplificari ) si recombinat pentru a corespunde limbajului juridic, suficient de elevat si de putin utilizat pentru a fi inteles in totalitate de multi din cetatenii acestuio stat de drept.
Atunci ne putem permite sa adresam mai multe intrebari: De ce atat formalism ? In folosul cui, cand majoritatea avanzilor cauza in procese nu au un limbaj si o cultura elevata ?
Poate ca ua dreptate cei care susutin ca legile apartin elitelor si ca cei “ saraci cu duhul “ sunt fortati de diverse imprejurari sa la respecte. Poate ca este adevarat ca puterea ( fie ea financiara, politica sau de orice alt gen ) au un cuvant mult mai greu de spus decat dreptatea. Dreptatea apartine celui puternic, care a creat legile doar pentru a avea un paravan dupa care sa poata face ce doreste fara remuscari sau mustrari de constriiinta.
Dar sa terminam acest sir de prezumtii a caror falsitate poate fi demonstrata prea lesne ( si cu care de altfel sunt si eu de acord; desi in societatea romaneasca actuala exista astfel de exceptii de la regula echitatii si veridicitatii actului de justitie ).
Procesel pot parea majotitatea un non-sens; discutii si controverse minore. Dar sa nu uitam ca multe vin din partea unor oameni simpli, care nu mai au nimic altceva decat prea putin. Traim vremuri atat de sinistre, in care pana si nimicul este clasificat in mai mult sau mai putin; are loc o lupta continua si oarba pentru nimic. Cine are oare de castigat ?


Oamenii, care nu pot plati avocati si demonstreaza in fata instantei acest lucru beneficiaza de asistenta juridica gratuita. Doamne, si cati sunt. Multi, suficient de curajosi sau nebuni sau increzatori in dreptatea lor se avanta in fata sistemului neasistati; se reprezinta in fata instantei cu scene, cu motivatii copilaroase si cu durere in suflet.
Numeroase procese se amana la infinit pentru vicii de procedura. Probabil ca se crede ca e o joaca ( Hai sa ne jucam de-a dreptatea! Hai ca ma plicitsesc. ) si in felul acesta martorii si parti ale procesului lipsesc la termene, dovezile vin greu si mereu sunt puse la indoiala pentru aceasta intarziere sua potentiala viciere, etc.
Totul privit din afara pare un circ sau un targ. Toti se targuiesc: eu plusez cu doi martori, cava inscrisuri ( despre care nu stiu nimic, caci nu mi-au parveni ), expertize, cuvantul meu de avocat si cu ce se mai poate. Avocatul apararii nu exista, caci partea opusa a crezut ca se paote apara negand. Nu eu! Nici macar nu stiu / n-am stiut! E prima data cand vin in tribunal. Sunt pe drum de la cinci dimineata , am lipsit de la serviciu si sunt obosit !!!!
Asa ca sa incepem cu totii sa ne targuim cu vietile unor bieti oameni, care multi din ei nu mai au ce pierde ( poate doar conditia de om si libertatea ); oricum sa fim multumiti ca viata in tribunale este foarte palpitanta; daca ar tine si de foame.
Adevarul este ca pentru unii tine. Judecatorii sunt platiti pentru aceasta activitate, pentru impartirea dreptatii; sunt platiti bine, sa nu fie tentati sa accepte “ cadouri “ ( cu toate acestea in presa mai apar din cand in cand cazuri de profesionisti ai dreptatii care sunt suspectati; oricum totul e dezinformare si discreditare ). Avocatii ( mai ales cei renumiti si cu influenta ) castiga foarte bine, ceilalti castiga o paine cinstita, fiind prezenti zi de zi in salile de judecata; ei apara sau acuza, in functie de client.
Este ore 17:30 si conform regulamentului intern toate sedintele si audierile trebuie sa se termine la ora 16:00. Judecatoarea, tanara ( probabil ca a terminat Institulul doar de cativa ani ) este vadit obosita. Procesele continua, unul dupa altul. Avocatii si cei care se reprezinta singuri striga prin sala numerele proceselor, sperand sa aiba intaietate: 23, 20, 19, etc. Privind spectacolul ma simteam ca la bingo sau iarasi sentimentul de piata bucuresteana sau periferica ma strafulgera; parca aud vanzatoarele uc puradei tinandu-se de fuste: Ce doreste domnu` ? Hai, conasule , nu cumperi ceva ?
Procesele incep sa fie minore: contestari ale amenzilor radio-TV; recalcularea de pensii alimentare; divorturi, etc. lucruri marunte ale oamenilor marunti.
Procesele mari, in care erau implicati oameni importanti si mai ales multi bani se terminasera de mult. Lupta se daduse intre avocati importanti, imbracati la costume scumpe care aveau un limbaj si o argumentare demna de filmele americane. Ceilalti avocati, mai putin cunoscuti, mai tineri, mai prost platiti apar in fata curtii timizi ( parca au examen dificil la facultate ); instanta ii intreaba cu privire la alte probe, daca vor sa coroboreze articolul x si cu alte articole ( se sugereaza subtil z si q din alte legi ).
Intelegem cu totii; toata lumea are dreptul sa invete. Pacat e ca se poate ca de multe ori sa invatam pe pielea oamenilor, care pierd bani, timp si drepturi. In rest, totul merge inainte.
Dupa cinci ore petrecute intr-o sala de judecata, cand oboseala si alte treburi ma presau sa plec imi atrage atentia un proces oarecum simplu: divort prin consens. Sotul, aflat la a treia casatorie este foarte bolnav ( cancer de prostata si pareza a partii stangi a fetei; are crize de personalitate si pierderi de memorie ); sotia, linistita, asteapta un rezultat. Nimic iesit din comun. El cere pensie de intretinere motivand un venit mic si afirmand ca boala a aparut in urma casatoriei ( fiul sotiei se pare ca l-ar fi agresat de doua ori ). El a fost ‘ militian “ ( pardon, se pare ca a uitat ca acum sunt politisti ) si vorbeste destul de coerent; cu toate acestea din catva in catva timp il ineaca lacrimile in crize de plans. Totul pare atat de dramatic, de sfasietor. Si cand te gandesti ca teatrul se plateste si ca aici poti intra gratis sa vezi scene de viata. Ea incropeste cateva cuvinte despre banii pe care i-au strans impreuna pana acum si neaga pretentiile sotului. O parte din demnitate ii este returnata in acelasi timp cu numele pe care l-a purtat inainte de casatorie; parca si acum este obisnuita si multumita sa stea in umbra lui. Este un proces dificil, caci adevarul este nedrept. Oricum instanta se va hotari mai tarziu, cauza ramane in pronuntare.
Plec de la tribunal gandindu-ma la viata, la simpla loterie a vietii, unde si dreptatea poate fi uneori o variabila, in functie de interese si factori obiectivi si subiectivi.